Sybren Polet (Olanda) – poezii, traducere de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin

Sybren Polet s-a nascut pe data de 19 iunie 1924 la Kampen (Olanda). Primul sau volum de versuri - Genesis (Geneza) - a aparut în 1946. Între 1950 si 1960, se consacra, împreuna cu sotia sa, Cora Polet, calatoriilor, decoperind astfel Europa si Africa.

Opera sa începe sa se contureze cu adevarat de abia atunci când se instaleaza definitiv la Amsterdam, unde publica de-a lungul anilor nenumarate romane, piese de teatru, povestiri pentru copii si, desigur, multa poezie.

Întreaga opera poetica a lui Sybren Polet a fost reedita în volumul Gedichten (Poeme, 2001), care cuprinde cartile Gedichten I (Poeme I, 1953 - 1962), Persoon/Onpersoon (Persoana/Non-persoana, 1971), Illusie & illuminatie (Iluzie & iluminare, 1975), Taalfiguren (Figuri de stil, patru volume, 1983-1995) si cateva inedite.

Orasul carnal

Mi-ar placea sa fiu un om, zise el
amabil, sa am un prieten

ca oricare alt om, care are un trup
al lui si o camera. Si el era

un om cu un trup al lui
ca o camera si cu un prieten si cu o femeie

pe care o iubea imediat si literalmente
tot atât de mult o iubea

cât pe sine însusi. Iar iubirea era suspendata
ca un chip cald si transparent

în fata chipului sau, era asezata
ca o piele alba protectoare

pe fiinta lui:
iubirea ca inteligenta,

iubirea ca o briza blânda de vara
într-o lampa.

si a iesit în strada, orasul
într-o secunda a devenit altul,

mai carnal si plin de-o alba lumina
umana. Mergând cu pas usor

pe pietre miscatoare si vii
sau pe asfalt, piele care palpita usor,

el simtea ca prinde trup, fericit
ca devine din nou realitate într-o lume

careia îi apartinea si careia
era din nou bine sa-i apartina,

si niciunde nu se obosea, nimic
în el nu se obosea. - Crispate, casele

îsi deschisesera ferestrele lichide,
un suflu intra în valuri, sânge

cu miros straniu, vise mai reale
decât ceata. El vedea oamenii noi

cu glezne si chipuri suieratoare
formându-se si reformându-se

într-un interior plin de viata:
pattern-uri de forta

înlocuisera legile vechi.
si oamenii erau voiosi,

usori, mai usori înca
decât florile cartilaginoase închipuite

de ei, rosu tandru în rondul
de-afara, decât arborii

cu unduioasele lor antene din par.
si el vedea si râul,

numai degetele de la mâini si de la picioare
curgând în joaca de-a lungul cheiului,

vedea vapoarele, muncitorii - calmele motoare
de culoare - pescarusii ca niste banci într-un parc. - Astfel ora

dupa ora se ducea el în mantoul lui din par
de pubis, plimbându-se ca sa ramâna sanatos, purtându-se

de parca nu ar exista nici o alta moarte
decât cea a reînnoirii.

- În seara aceea, pentru prima data, nici unul
dintre sorii tineri nu s-a culcat,

era înca vara iar orasul se scalda
într-o dulce lumina carnala.

Scrisoare

Îti trimit alaturi o amintire
înca vie. Sa ai mare grija de ea pâna la întoarcerea mea.
Îi trebuie putina pâine, mult aer si lumina,
si poate câteva pene noi
pe care le vei gasi la Vocea de la Etajul Trei.
Sa ai mare grija de ea pâna la întoarcerea mea

Vorbesc mult despre tine aici, dar ei nu cred în trupul tau
fiindca nu l-au vazut niciodata,
nici în ochii tai, fiindca nu au privit niciodata cu ei.
Cu toate acestea eu te port tot timpul cu mine,
ca într-un cântecel indonezian:
„Eu te port în genunchii mei.”

În rastimpuri te întâlnesti cu câte cineva,
când ma împiedic sau la frizerul care-mi mai adauga câteva fire de par,
si el te crede
cum crede cineva în strângerea mâinii mele
sau în stângacia mea.
Aproape ca m-am vindecat.
Lumina, aici, este usoara, pentru ca aerul
este usor. Uneori,
prin fereastra deschisa, intri de bunavoie.
Intri cum dormeai.
si-atât de intensa e goliciunea ta
încât de-atâta alb ma trezeste din nou.

Iei loc la masa ca o papusa de zapada, o fata
de apa de zapada vie
iar eu îti pregatesc un mic-dejun cu totul alb:
o cupa de zapada, pâine cu iasomie, un peste imaginar si deschis la culoare;
ma simt uneori bolnav de sanatate.

Scrie-mi cu cine ai mai facut cunostinta
si cui îi împartasesti vorbele mele.
Pentru tine si pentru ei îti voi trimite mâine
un soare uscat în mod special în Italia,
pe care-l vei pune la macerat ca pe-o piersica. Sa-i saluti din partea mea.
Spune-le: aproape ca m-am vindecat.
Spune-le: la întoarcerea mea, or sa-mi înfloreasca vorbele-n ferestre.

Aici ma gândesc mult la tine. Beau multa zapada.
si e ca si cum te-as bea pe tine,
atunci când dormi.
În prima ta dimineata.

În prima mea dimineata.