Simon Vinkenoog (Olanda) – poezii, traducere de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin

Simon Vinkenoog s-a nascut în 1928 la Amsterdam, unde a murit recent. Antologia sa, Atonal (1951) reuneste pentru prima data poetii din miscarea COBRA. Poet experimental în anii ‘50, profet al dragostei si al LSD-ului în anii ‘60, a cochetat cu mistica si ocultismul în anii ‘70, a devenit „actor“ în anii ‘80. În ultima parte a vietii, s-a ocupat de cercetarea fenomenelor subculturale din Amsterdam.

Opera sa, care abordeaza toate genurile literare, dar mai ales trilogia Pe apa sâmbetei, Noi, eroii si Anotimp înalt, este editata cu mare succes în Belgia si Olanda.

Eu, umbra

Eu sunt un altul,
îmbracat în hainele mele
pe care lumea-l striga pe numele meu.

Locuieste în aceeasi casa ca si mine
ne culcam lânga aceeasi femeie
si citim aceleasi carti în acelasi timp.

Dimineata, el se trezeste în mine,
se trezeste cu mine, se spala si ma rade,
plecam împreuna, mergem împreuna pe strazi.

El munceste, gândeste, manânca pentru mine,
din gura-mi ies, de asemenea, cuvintele lui.
Uneori ma chinuie, îmi zguduie creierul
si prinde ocazia sa comita în mine ici si colo câteva crime.

Îl urasc: îmi tradeaza secretele.
Ceea ce nu vreau sa spun eu,
striga el în gura mare de pe acoperisurile caselor.

Nu mai stiu cine sunt,
nu stiu unde ma va duce,
dar daca eu nu mai sunt în viata
sa luati fara teama scriitura lui ca fiind a mea.

Plecare

Vad venind sfârsitul, chiar înaintea începutului.
Asta nu mai face parte, nu mai face parte din viata,
pielea e golita, carnea cea de pe urma - excizata.
Nenumarate ierni izbucnesc în noi: albe, reci si neprimitoare.
Clasicii pe care am fost nevoiti sa-i învatam pe dinafara
si arborele genealogic (un fir umed de sperma): iubire
care nu mai vrea sa astepte.

E ziua plecarii mele,
autocarele zbârnâie nerabdatoare
si sar dintr-o viteza-n alta.
Avionul nu poate sa astepte: suntem închisi
în spatele unor ferestre rotunde, rotunde de mizerie.

Nu mai puteam sa ne desprindem de pamânt,
ni s-a retras numele lui,
soarele nu mai apune niciodata,
pe-aici timpul este altfel decât timpul,
si noi masuram cu alte masuri.

Noi care nu adoram zeii,
descoperim mii de zei si ne rugam altfel:
sa nu mai închidem ochii si sa disparem în vise
sau sa fim singuri si sa stam în paturile adâncite
dar ghemuiti acum pe calcâiele celorlalti
dând acum pe gât setea celorlalti
si sa gândim, sa gândim de durere.

Numele lui e dureros. Amintirile
celeilalte parti a vestilor,
sa te fi nascut.

· poeme traduse de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin pentru revista VERSUs/m nr. 4, Romania, 2011
· vezi si antologia COBRA, proiect de traducere de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin
· Eu, umbra, poem tradus de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin pentru Ziarul de Duminica, 24 iunie 2009, Romania

traducere si biobibliografie © Linda Maria Baros, Jan H. Mysjkin