Remco Campert – (Olanda) – poezii, traducere de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin

Eu, eu, eu

Eu am dinti, eu am încaltari,
eu am mâini, bani putini, dar destule tigari,
eu am o harta a tramvaielor,
prieteni în toata Europa si-n America,
eu n-am casa, dar cine vrea o casa...
Însa eu am cheile caselor de dinainte,
în toate casele prin care trec sunt carti de-ale mele,
eu am kilometri de strazi în pielea picioarelor,
eu am milioane de oameni în ochi,
eu am mii de lucruri la care sa ma gândesc,
ma doare capul de-atâta gândit. Eu am
unghiile murdare.

Cineva pune întrebarea

1

Era o sarbatoare nemaipomenita
trei persoane au murit
una de batrânete
una de bautura
una pentru c-a luptat cu sarpele

Oh, dar cât s-a cântat,
cât s-a dansat si s-a baut!
Treceau pipa si tutunul de mestecat din mâna-n mâna
povestile de demult ajungeau noutati
bunicilor li se-arata multa stima
ziceau ca dintotdeauna a fost asa
si ca mereu va fi asa
iar copiii le tineau isonul
pâna când picau de somn
Oh, dar cât s-a dansat
si cât amor s-a facut în vacarmul acela
o zi o noapte si înc-o zi!

Pâna când n-a mai fost sare
pâna când s-au golit carafele
si paharele au fost luate
de crâsmar
atunci, clatinându-se, râzând, au urcat pe munte
si-au potolit aburii vinului în iarba-nalta
o noapte si-o zi îndelungata.

În vreme ce dormeau
încarcate cu munca bratelor lor
treceau
în cufere si-n saci
în coloane bine pazite
camioanele spre oras

orasul bancilor si-al congreselor
orasul cocioabelor si-al râurilor devenite canale de scurgere
orasul frumoaselor dame cu sofer
orasul curvelor de doi bani
orasu-n care toti oamenii-si câstiga blidul de linte
toti cei care au un cuvânt de zis
orasul la care-au visat ei dintotdeauna
orasul pe care nu-l vor vedea niciodata

2

A te împotrivi nu-nseamna a începe cu vorbe mari
ci cu fapte marunte

ca furtuna cu un freamat dulce prin gradina
sau ca pisoiul lovit de-un dram de nebunie

ca râurile mari
cu izvorul lor firav
ascuns prin codru

ca o mare de foc
cu acelasi chibrit
care aprinde tigarea

ca dragostea cu o privire
un fosnet ceva care te face sa tresari într-un glas

sa-ti pui o întrebare
iata cum începe împotrivirea

si pe urma sa-i pui întrebarea aceasta si altcuiva

3

Cineva refuza paharul
cineva se opreste din dansat
cineva îi arunca-n fata crâsmarului carafa
cineva zice tata-mare gata cu povestile-alea prafuite ale lu’ matale
cineva vrea sa-nvete alfabetul

cineva îi smulge biciul paznicului
cineva fura o pusca
cineva zice asta-i pamântul meu
cineva nu-si lasa fata în bratele boierului
cineva nu raspunde în doi peri

cineva îsi ascunde recolta
cineva nu sarbatoreste venirea camioanelor
cineva scuipa atunci când vede soldatii
cineva sparge pneurile
cineva se ascunde în codru

cineva nu mai viseaza
cineva se ridica
cineva e treaz pentru totdeauna
cineva pune întrebarea
cineva se împotriveste

si apoi înca unul
si înca unul
si înca