Mustafa Stitou (Olanda) – poezii, traducere de Linda Maria Baros si Jan H. Mysjkin

O sa-ti treaca de cântat

1

Am lasat intrigantele picturi rupestre sa fie ce erau,
niste intrigante picturi rupestre, si m-am instalat,
cu ziarul de ieri, pe mica terasa pustie
din fata micului hotel. Am comandat o cafea neagra. Proprietareasa,
lipsita de amabilitate în mod remarcabil. Fara îndoiala,
culoarea pielii mele nu-i placea iar numele meu,
când i-l spusesem ca sa ma treaca-n registru,
fusese în mod sigur decisiv. Mustafa.
si când ne gândim ca ne tragem cu totii, câti suntem,
dintr-o clica, una si aceeasi, care traia acum 170.000 de ani in Africa, Africa.
Slava Domnului, clientul e rege si-n Ardèche.

Predicând necesitatea unei identitati nationale, ziarul
de ieri, ciment al societatii, o briza-mi mângâia pielea,
au aparut trei barbati
(rucsacii le dadeau pe dinafara de niste materiale neidentificate)
si, vorbind si gesticulând, plini de însufletire, au luat loc la o masa mica,
în stânga mea. Quelle vitalité! Salutându-i
cu caldura, proprietareasa aduse
niste vin si câteva pahare.

2

În vreme ce briza-mi mângâia pielea,
le ascultam discutia si
pentru a spune pe scurt o poveste lunga:
trei speologi ; descoperirea unei pesteri
care contine mai multe picturi decât toate
picturile rupestre descoperite vreodata aici!

Proprietareasa îmi aduse o cafea cu lapte
iar eu protestai - ca s-o scot si mai mult
din sarite - în engleza,
fittest lingua franca. Gentlemanlike
îi atrasei atentia asupra gazele intestinale:
ADN-ul meu nu stie cum s-o dea cu lactoza.

3

Îi ascultam pe cautatorii de pesteri,
o briza-mi mângâia pielea,
proprietareasa îmi aducea o cafea neagra,
evitând în mod hotatrât sa ma priveasca, timpul
trecea, brizele-mi
mângâiau pielea, eu îi ofeream cafea neagra
dupa cafea neagra
lui Bachus
si ascultam si remarcam
cum, putin câte putin, pierea vâlvataia
descoperirii, cum,
la micuta masa a speologilor,
vâlvataia nu mai era decât un jaratec care se stingea.

4

Cercetatorii stiintifici taceau,
nu mai beau vin,
chipurile li se-nasprisera.
Ca si cum fiecare, adâncit în sine,
se-narma.

La început mi-a scapat natura acestei schimbari,
nu întelegeam de ce se distrusese armonia dintre ei,
si înca nu înteleg de ce în clipa urmatoare
le-am priceput tacerea.
Nu stiu cum se manifesta manifestul.

(Eram martorul,
asa banuiesc dupa ce-a trecut toata treaba,
unui eveniment istoric
de cea mai mare importanta, caruia specia noastra
îi refuza însa un loc în istorie.)

Speologii, tulburati, se întrebau:
dupa care dintre noi i se va da numele pesterii?

Stramosi, vecini de dedesubt

Anumiti stramosi, o stim, l-au visat pe Dumnezeu
si-asa a aparut lumea noastra de lucruri finite.
Ei sunt cei care, odinioara, au sacrificat un copil unei fiinte
atotputernice si invizibile.
Mai stiu si ca anumiti câini -
ca anumiti oameni ajung sa semene cu animalul lor domestic
dupa un oarece timp. Lucru, uneori,
înfricosator la vedere, dar cel mai adesea trecând neobservat.
Vecinii de dedesubt, din întâmplare un cuplu fara copii, accepta
întotdeauna sa-mi faca ei cumparaturile si ma întreaba în soapta
daca nu ma încurca si daca pot sa ma ajute vreodata cu ceva.
Alti stramosi nu stiau ce sa faca totusi cu moartea,
nici cu nasterea de altfel, ei vedeau într-un nou nascut
un stramos mort. }i credinta confuza pe care
au instituit-o ne bântuie de-atunci genele;
vecinii de dedesubt mi-au marturisit ca, dupa propria dorinta,
se vor reîncarna într-o specie de insecte blânde, în albine.