Linda Maria Baros s-a nascut pe 6 august 1981 la Bucuresti.
Licenta si masterat în litere la Universitatea Sorbona-Paris IV; doctorand la
Sorbona-Paris IV si la Universitatea Bucuresti.
A publicat în limba
româna volumele de versuri Amurgu-i departe, smulge-i rubanul! (2001),
Poemul cu cap de mistret (Editura Vinea, 2003) si doua piese de
teatru.
De asemenea, a publicat în franceza, la Cheyne éditeur, trei
volume de versuri.
În 2004, Le Livre de signes et d’ombres
(Dictionarul de semne si trepte, Junimea, 2005) iar în 2006, La
Maison en lames de rasoir, reeditat în 2008 (Casa din lame de
ras, Cartea Româneasca, 2006). Aceste volume au obtinut în Franta Premiul
pentru Vocatie Poetica si, respectiv, Premiul Apollinaire -
considerat cel mai important premiu de poezie francez.
În iunie
2009, a publicat volumul, L’Autoroute A4 et autres počmes, lansat
la Marché de la Poésie din Paris.
A participat la nenumarate lecturi
poetice si festivaluri internationale : Poetry International (Olanda),
Le Festival International de la Poésie de Trois-Riviere (Canada), La
Mar de Letras (Spania), Le Printemps des Poetes, Ailleurs
poétiques (Franta), Le Printemps des Poetes (Luxemburg), Primavera
dei Poeti (Italia), La Biennale Internationale de Poésie de Liege
(Belgia), Odyssey International Festival (Iordania), Le Festival
International de Poésie de Rabat (Maroc), European Voices,
etc.
Linda Maria Baros este si autoarea unor volume de studii critice în
limba franceza - Passer en carene. Éloge pour une cuisine de province de Guy
Goffette si Les Recrues de la damnation.
A tradus în româna
sau în franceza peste douazeci si cinci de carti. A fost bursiera, ca
traducatoare, în Belgia, Olanda,.Slovenia, Luxembourg.
Este initiatoarea
si coorganizatoarea, începând cu 2005, a festivalului Primavara Poetilor / Le
Printemps des Poetes în România, Republica Moldova si Australia, precum si
directoarea revistei literare VERSUs/m.
Din 2006, a devenit secretara
adjuncta a Asociatiei Traducatorilor de Literatura Româna cu sediul la
Paris iar din 2009 secretara generala adjuncta a Noii Pleiade franceze
(La Nouvelle Pléiade).
Membra a Uniunii Scriitorilor din
România din 2002.
A fost ambasadoarea culturala a României în cadrul
Sezonului Cultural European din 2008.
Linda Maria
Baros
Copiii trecuti prin sita
Pentru tine, ca sa fii mai
înalta si mai frumoasa
si
mai dreapta,
mi-am
împartit inima în doua,
ca pe-o copita de miel.
Am furat si am mintit, am scuipat
sânge.
Am spalat cadavre
si-am dormit pe pungi de plastic
umplute din pubele,
pe
strazi care pun mâna pe cutit am dormit,
printre solzii cersetorilor batrâni ai orasului,
care, în onoarea ta, si-au lasat barbile
sa creasca pâna-n pamânt,
precum vechii sumerieni
plecati la vânatoare de lei în cinstea iubitei.
Pentru
tine m-am lasat
bântuita
de springari la miezul noptii,
lânga tine am plâns,
când scurmai cu unghia-n pamânt
ca un
cal cu ochii scosi, am plâns ca un sinucigas
cu picioarele-ncalzite de rotile trenului.
Am
trait printre copii strazii, livizi
ca niste bolovani leganati într-o plasa
de aurolac,
pe care
sita-i întoarce în concasor, în canal.
Pentru tine, am urlat în
raspântii, ridicata
- pe
câte-un raclaj, ridicata! -
în furcile barbugiilor.
M-am lasat
jefuita de manglitori, de tepari,
sub vuietul lingurilor cât lopata,
care se balanganeau în castroane.
Am ratacit
prin cârciumi
care
miroasau a gaz, a integrat ars, a retea,
m-am frecat de piramide de votca,
de mâinile marilor tai
barbati
- cum se freaca pisica de manualul de electricitate -
iar ei mi-au înrosit si
obrazul celalalt,
degetele lor, în nestire, m-au izbit în coasta
si
mi-au împartit inima în patru,
râzând, „fiindca asa sunt aureolele sfintilor”,
si m-au trecut
prin sita
o data cu
ceilalti copii ai tai,
mi-au pus calusul altor vorbe.
În numele tau, ca o nemernica,
am ascuns în buzunare,
între
cârpe,
sobolanii vânosi ai tradarii.
Am
hranit, cu carnea mea
am hranit ogarul
temnitei.
Am plâns, când scurmai cu unghia-n pamânt,
asa cum fac caii cu ochii
scosi.
Da, pentru tine, am dat buzna în lumea larga,
ca un val de
sânge care nu mai nimereste inima.
La turgescence de
l'autoroute A4
Cei care vin si cei care se duc
nu stiu nimic
despre turgescenta autostrazii
A4.
Despre mirosul ei
salbatic,
de târfa batrâna,
cu ochii de culoarea spirtului
medicinal,
în care
leviteaza camionagiii, cu gâtul sucit,
si, ca o lepra divina,
nivelul de trai.
Li se pare ca-n fata-i orasul,
capul lui retezat le rânjeste-n
parbriz.
(Dar nu vad cum, pe asfalt,
orbecaie sfielnic bâtlanii,
scot fisele-ntepenite-n tonomatul votiv al mortii.)
La
pompe, recrutii benzinei tund la zero octanii.
Dau chip înserarii.
Deschid cu cutitul balamalele portii,
gâtul le fuge pe taisul lui de otel.
Iar cei
care se duc si cei care vin
nu stiu nimic
despre turgescenta autostrazii A4.
Traiesc un simplu efect de
tunel.
De-amor si cianura!
Nu ma chema la tine în
mansarda,
rasucind - ca un zanatic rasucind! -
butoanele aragazului, ca sa scapi
odata
de urletele
batrânilor lupi din cuptor,
de parul lor
napârlit,
care-ti creste într-una pe brate,
noaptea, ca niste
bube - atunci când îti stingi
tigarile adânc, apasat, în carne.
Nu ma chema la tine
în mansarda,
frângându-ti - ca un zanatic frângându-ti! -
între zabrelele patului,
în usa, sub
bocanc,
tibia si peroneul
- le-aud cum pârâie în telefonul mobil -,
ca si cum ai frânge
vechea pusca de
vânatoare a tatalui tau,
prea încleiata ca s-o mai poti încarca
vreodata,
dupa ce si-a
zburat creierii
si,
zvâcnind, ti-a spart usa cu lovituri de picior.
Tu nu ma mai chema la
tine în mansarda,
fiindca am sa vin!
Si am sa-mi smulg inima din piept,
am s-o crestez cu dintii
si am s-o presar cu sare taiata la târnacop
din pungile mele lacrimale
si am s-o arunc,
- ca pe o piatra de
moara am s-o arunc! -,
sa-ti zobesc cu ea tibia si peroneul
- farâmite! - ,
sa-ti îndes adânc, în cuptor,
rasuflarea de amoniac
si sa-ti sparg în doua, pe
veci,
capul salbatic, de fiara!
B. C. B. G.
Atunci când noaptea nu-si mai depune
sângele violet,
se-avânta
salbatic peste oras dimineata,
ca un val de
motociclisti,
pe care viteza-i dezbraca
din mers,
pâna ramân doar
cu tintele pe ei, cu cerceii,
pâna ramân lipiti ca o flegma de ghidonul,
pe tevaria, de carterul lor de inox.
Si dimineata trage
ragusit cu tunurile ei de esapament:
arunca peste oras flegma subtire
a indiferentei,
salta vioaie peste domurile-ncremenite
si peste cheliile functionarilor
cirotici,
care se-nvârt prin birouri
ca niste muste
fara cap.
(Oh, de
prin birouri,
de prin birouri
se-aude
duduitul
pixului cu care se bat ei în piept
ca-ntr-o armura
de muci!)
O dimineata galbuie,
care trage cu acceleratoarele ei de
particule,
peste
domurile-ncremenite…
Si se scurge în cele din urma pe lânga ziduri
ca urina, în mici
lingouri de chihlimbar.
Înca o dimineata.
Functionarii ma vând linistiti în hârtiile
lor.
Liceenii-si smulg pasari din rect
Într-un zbor
cu noduri, de Mig 16,
se
lasa seara peste Sankt-Petersburg,
ca printr-o placenta subtire,
de sticla rosiatica.
Niste nacele - domurile,
tâtoase,
par ca se-nsurubeaza
în aer, cu capul
în jos.
E ora la care ies liceenii, rup usile-nguste-ale
clasei,
(îsi tin
drujba legata de coapsa,
cu funiile hormonale ale
delirului,
ale
întâmplarii).
Bat
marile bulevarde care suna dogit,
gingia vânata a vreunei rigole,
rozetele scuarurilor;
Magazinele stau cu mâna
întinsa; vitrificate, usile.
Parca-i asteapta, dar nu,
cu-nmugurite negresele sânilor,
pe strazi, în
strâmte canioane roz,
fete subtiri, rimelate, de vara,
care n-au cunoscut
pistolul de vopsit.
Parul lor are un zbor de F17,
scoate barbatii din
case prin ziduri,
le sparge narile rosii.
Pe Nevski-Prospekt.
Vin
liceenii, îsi tin echilibrul pe funia-nnodata a sexului
cu bratele azvârlite
în laturi;
gâfâie pe Nevski-Prospekt,
o data cu uniformele, reformatorii,
sosiile.
Dar fetele se plimba cu capul în jos, înainte de vreme,
pe
podurile circulare ale despartirii;
pupilele lor injectate
ratacesc
visatoare pe cer, spre apus,
pe cladiri, unde,
sub rosii
drapele-ntepenite-n mozaicuri,
aceiasi muncitori ridica vajnic barosul,
aceleasi mulgatoare cu degete de smalt
trag harnic tâta
vacii.
Jur-împrejur, extras din tribune orasul, uscat,
taiat în felii
subtiate pe care
cersetorii-si suna toaca dintilor,
gingiile
abrazive.
Rastignit în surubul conic
al întâmplarilor
zilnice.
Pasari de noapte planeaza, buimace, pe Neva.
Sub vecernii,
limba ei tace.
Combinatorii dau votci peste cap, înghit plumbi
în acvarii
luminate galbui;
se rostogoleste sub mese un cap de bulgar.
Altii
asteapta-n ganguri obscure,
care rasuna a corp cavernos,
îsi flutura
branhiile, cheama.
Plescaie-n umbra gurile pasajelor subterane,
stenozate,
cu zvâcniri de sfincter.
Acolo se furiseaza barbatii, în
galerii
cu plata, surpate.
Desfac nodul altor genunchi.
Îsi tin
rasuflarea, degetul prins în usa.
Taioasa, scurta, funia
satisfactiei.
Spre miezul noptii, departe, sub poduri,
cersetorii-si
sug aratatorul în somn,
scâncesc ca niste copii;
îsi arata gingiile,
râd.
Se lasa întunericul pe Nevski-Prospekt,
n-are mila, nu
iarta.
Acasa, liceenii-si smulg pasari din rect.
Camasa de
kevlar
Îmbraci îndelung camasa peretilor,
asa cum au îmbracat
altii camasa mortii.
Da. Îti tragi zilnic pe umeri, îndesat, camasa
peretilor,
dulaii zburatori ai bloanelor.
Oh, peretii, peretii -
prietenii, dusmanii,
întârzâierea blânda, buzunarele lor gaurite,
gleznele
lor subtiri de iapa, zmeurisul,
pompa care-i iriga vânos
din
strafundurile inimii tale,
ca dintr-un filon de rahat,
fugile care le
naclaiau parul naguere,
talpile pe care-si lasa urmele
grele,
mânutele de homunculus pierdut
cu care te strâng la piept
si-ti
dau cu sapun, duios, nodul funiei,
mereu neschimbati, mereu aproape,
cu
volanul frânt, ca si cum ai dormi deja,
undeva, sub pamânt;
cânta din
clopoteii iluziilor;
clinchetul lor - tremurat,
ca al unei tevi de pistol
izbite de dinti.
Te trezesti de dimineata si îmbraci camasa peretilor.
Te culci noaptea si îmbraci camasa dulce a peretilor.
poeme publicate în
revista VERSUs/m nr. 3/ 2007
Biblioteca de poezie
POETARIUM - biblioteca de poezie, poeti români
prezenti la Festivalul Primavara Poetilor / Le Printemps des
Poetes, biobibliografii, poeme, foto
