Alain Robbe-Grillet - poeme, biobibliografie, foto - biblioteca de poezie ZOOM (Linda Maria Baros)

RELUAREA
(fragmant)

Aici, deci, reiau si fac un rezumat. De-a lungul interminabilei linii de cale ferata, care, plecând din Eisenach, ma ducea spre Berlin strabatând Turingia si Saxa în ruine, am, pentru prima data dupa foarte multa vreme, zarit acest om caruia-i spun dublul meu, pentru a simplifica lucrurile, sau chiar sosia mea, sau, chiar într-o maniera mai putin teatrala, calatorul.
Trenul avansa într-un ritm nesigur si întrerupt, cu opriri frecvente, uneori în plin câmp, evident din cauza starii sinelor caii ferate, care erau înca partial inutilizabile sau care fusesera reparate în mare graba, dar în acelasi timp si datorita controalelor misterioase si dese operate de administratia militara sovietica. Una dintre opriri prelungindu-se peste masura într-o statie importanta, care trebuie sa fi fost Halle-Haupbanhof (desi n-am observat nici un indicator care sa fi mentionat asa ceva), am coborât pe peron sa-mi dezmortesc picioarele. Cladirile garii pareau naruite pe trei sferturi, ca si tot cartierul care se întindea mai jos, spre stânga.
Sub lumina hivernala, vinetie, fâsii de ziduri, înaltate pe mai multe etaje, îsi ridicau spre cerul de un cenusiu monoton dantelaria fragila si tacerea de cosmar. Într-un mod inexplicabil, daca nu ca urmare a efectului persistent al cetii înghetate de dimineata, care trebuie sa fi tinut aici mai mult decât prin alte parti, contururile acestor fine decupaje aranjate în planuri succesive straluceau cu o scâteiere amagitoare. Ca si cum acolo ar fi fost vorba despre o reprezentare suprarealista (un fel de gaura în spatiul firesc), întregul tablou exercita asupra mintii o putere de fascinare de-a dreptul de neînteles.
Când vederea îti ia un bulevard în anfilada, precum si anumite sectoare mai mici din jur, în care cladirile sunt rase aproape pâna la fundatii, constati ca drumul a fost maturat în totalitate, curatit, molozul fiind carat fara nici o îndoiala cu camoine, în loc sa fie îngramadit pe margini, asa cum am vazut ca se facea în Brest-ul meu natal. A ramas ici si colo, stricând alinierea ruinelor, vreun bloc urias, asemanator unei coloane grecesti care zace într-un sit arheologic. Toate strazile sunt pustii, nici urma de vreo masina sau de vreun trecator.
Nu stiam ca orasul Halle avusese atât de mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane, asa încât, la patru ani dupa încheierea admistitiului, sa poti întâlni înca zone atât de întinse nereconstruite înca. Sa nu fie poate vorba de Halle, ci de un alt mare oras ? Nu sunt familiarizat deloc cu aceasta regiune, mergând mai înainte la Berlin (când am ajuns, e drept, si de câte ori ?) numai pe directia obisnuita Paris-Varsovia, adica, în fapt, cu mult mai spre nord. Nu am nici o harta la mine, dar nu prea-mi convine sa vad ca hazardul transportului pe caile ferate ne-a deturnat azi, dupa Erfurt si Weimar, pâna spre Leipzig, care este situat catre est, pe o alta linie.

· texte traduit par Linda Maria Baros pour les publications du Festival International de Littérature, Neptun, Roumanie, 2001

traduction © Linda Maria Baros
biobibliographie © Linda Maria Baros