Guy
Goffette s-a nascut pe 18 aprilie 1947, la Jamoigne, în Belgia.
A lucrat ca
profesor de limba franceza într-o localitate apropiata si apoi a condus o mare
librarie, proprietatea sa, la Arlon. De doisprezece ani locuieste la Paris si
este redactor la una dintre cele mai importante edituri din lume, Gallimard.
Cartile sale de poeme, Nomadie (Editions
Saint-Germain-des-Prés,1979), Solo d'ombres (Editions Impomée, 1983,
Gallimard, 2003 ; Solo de umbre, AMB, 1996), Eloge pour une cuisine de
province, (Champ Vallon, 1988, Gallimard, 2000, premiul Mallarmé ;
Lauda bucatariei de tara, AMB, 2005), La vie promise (Gallimard,
1991), Le pęcheur d'eau (Gallimard, 1995), Mariana, portugaise (Le
temps qu'il fait, 1998) ca si proza poetica, Verlaine d'ardoise et de
pluie (1996), Elle, par bonheur, et toujours nue (1998), Partance
et autres lieux suivi de Nema problema (2000), Auden ou l'oil de la
baleine (2005), aparute la Gallimard au fost traduse în Europa si SUA.
Primul sau roman, Un été autour du cou, Gallimard (2001), nominalizat la
premiul Goncourt des Lycéens, a fost tradus în opt limbi.
A primit Marele
Premiu pentru poezie al Academiei Franceze în 2001.
traduction
Guy
Goffette
(France /
Belgique)
Prolog
Poate ca în fond oamenii
nu sunt facuti sa
traiasca în case
ci în copaci
dar nu oricum
nu ca o veverita sau ca o
maimuta africana
copii zburdalnici si fricosi
ci precum pasarile
dar nu
oricum
nu ca un grangur guraliv sau ca o gaita mai aroganta
decât un câine
de curte si mai insuportabila
decât o usa care scârtâie
ci precum pasarile
de mare înaltime de lungi calatorii
care nu se-opresc aici decât pentru
odihna
sa afle vesti sa se cunoasca
si sa mai prinda ceva
putere
înainte de-a se afunda în linistea si-n slava
anonima a
cerului
departe
de aceste drumuri facute toate
pentru negustorie
si pentru bunul mers al întreprinderilor de demolari
de aceste drumuri dresate împotriva aventurii si a visului ca niste fiare de
circ
(iar cea mai salbatic de frumoasa se-ntoarce seara
în casa ei care
merge pe roate
si se demachiaza dinaintea oglinzii de apa acra
în vreme ce
dresorul se foieste deja-n asternut
ca prins în laturile remuscarii
sau ca
spânzurat cu propriul sau bici
de grinzile noptii)
departe
de aceste drumuri taiate din topor în memoria desertului
si-n
limba colinelor
pâna la aceasta silva legendara si de nepatruns
care
se-ndeparteaza scuipându-si plamânii
departe
de
aceste sosele care-l poarta pe om cerul fiindu-i în spate
tot mai departe de
lumina lipsit de toate
mai greu decât pietrele care-l
împresoara pâna peste cap
mai usor decât frunza uscata-n vazduh
fara
putere asupra vântului fara sa stie
copacul si sa-si cunoasca propriul sau
destin
si mai amarât decât un câine batut fara rost
altfel dincolo de
ceafa stapânului
arsura si mai vie seara de seara
a sabiei neantului
amenintator.
.
*
Pasarile ca niste pietre care cad în cântecele
noastre
depune-vor marturie-ntr-o zi împotriva vietii aspre
care nu gusta
iubirea si lumina decât în doze mici
între un prezent deschis sub pasii
nostri ca o prapastie
si aceasta absenta din adâncul nostru care striga
deschideti odata
deschideti Nu vrem sa pierdem nimic vai din putinul care
ne-a ramas
un biet foc din copilarie în ploaie si-aici nimic nu arde
în
afara ochilor nostri la ferestre, inima respirând anevoie, pe care o-nabusa
întunericul
atunci când umbra noastra freamata deja pâna la grinzile
fiintei
la gândul ca-ntr-o seara între buze si vorbe
se va strecura lama
rece si dura a fulgerului
La
bibliotheque ZOOM, poemes biobibliographies traductions photos auteurs
contemporains
Biblioteca ZOOM, poezii biobibliografii traduceri foto
autori români si straini contemporani
retour
Les
Belles
Françaises
Dealuri
La ce bun sa fugi odata venita vara spre-o
mare
bine ancorata-n matca ei
când sa ramâi nemiscat în gropile de pe drum
pare
un fel de-a naviga si când sa-ti aduni
degetele sub frunte te unge
capitan
fiindca-i de-ajuns o pala de vânt mai uscat
care-ti umfla
paltonul si gasesti ca altadata
puterea de-a fluiera coborându-ti
pleoapele
ca sa vezi iesind din port satul de la picioarele tale,
toti
acesti oameni fara trecut sub pânzaria care zboara
în picioare si salutând de
pe puntea de nimic
aceste meleaguri care te tin pe loc ca privirile unui
prieten
*
Astfel ne-am purtat îndelung pasii pe prora
corabiilor
mai degraba pentru zbaterea valurilor si
sfâsierea apelor de
cât pentru
aventurosul anotimp al insulelor
- pasii nostri
imaginari
dar întotdeauna greutatea pamântului ne tragea înapoi
spre
insula interioara unde tropaiau caii sângelui
si felia de pâine luata în
graba
si crivatul pe fruntea vânataii parintesti, adio
adio tata mama
familie neclintita, pânza e-ntinsa
si marea în adâncul gradinii de legume ne
va desface
parâmele.
Acoperisurile de-acum acoperisurile întorcându-si
coama
pentru a ne tine calea
precum acei bieti rechini
pe care un nimic
îi arunca în furtuna carnii
si batrânele care ard si ele sub aceste
acoperisuri
sa nu mai arda
în vreme ce noi, amirali fara pamânt si fara
vapoare,
ne taiem toate puntile
care ne leaga de aceasta lume utila si
demna de dispret
siguri precum cocorii în iuresul toamnei
ca vom gasi
aurul viu sub pleoapa lasata a orizontului.
Castelul de apa
Tatal meu si
izvoarele sale : dintre acelea pentru care ne irosim zile în sir ca sa le dibuim
si pe care le pierdem în cinci minute, dupa ce-am tras o dusca în plus ; dintre
acelea pe care nu le mai asteptam, care tâsnesc noaptea si devora oile albastre
ale sapatorului de puturi.
Între zidurile acestui castel fragil, amenintat,
amenintator, am trait noi împreuna, tatal meu si cu mine, fara sa ajungem
vreodata sa bem din aceeasi apa, el sondând într-una mai departe sufletul
puturilor, iar eu, pe fruntea norilor, fugind ca pierdut printre
picaturi.
Gelozie
I se întâmpla din ce în ce mai des
noaptea
sa coboare în bucatarie
unde fumega în liniste sub
luna
statuile pe care ziua le izgoneste-ntre mobile
printre haine, sub
gramada de lucruri
aduse de-afara si fagaduite uitarii.
N-aprinde lumina,
dar se-aseaza-n propria-i lumina
ca un obisnuit între fete
si le vorbeste
c-o voce trista si dulce
despre femeia sa care se daruieste acolo sus, în
propria lui
camera
unor mari cavaleri invizibili si muti
- Iar eu le pazesc caii,
spune el
dând la iveala firul gros de aur înfasurat
pe
inelar.
· počmes tirés du recueil Lauda bucatariei de tara (Éloge
pour une cuisine de province), Guy Goffette, traduction de Linda Maria
Baros, 196 p., AMB, Roumanie, 2005
· počmes inclus dans le programme de lecture Les
Belles Françaises, initié en 2007 par Linda Maria Baros dans le cadre du
Festival Primavara Poetilor/Le Printemps des Počtes (Roumanie, 2007,
2008, 2009)
· voir aussi les počmes publiés dans l'ouvrage critique Passer en
carčne. Éloge pour une cuisine de province de Guy Goffette, Linda Maria
Baros, 280 p., Éditions Muzeul Literaturii Române, 2005
· voir aussi les počmes traduits
par Linda Maria Baros pour la revue Versus/m n° 2, Roumanie, 2006
· voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour la revue
Semn n° 11, République de Moldavie, 2006
· voir aussi les počmes traduits
par Linda Maria Baros pour la revue Caietele internationale de poezie,
États-Unis, 2000
· voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour
l’anthologie Ars Amandi publiée dans le cadre du VIe Festival
International de Poésie du Monde Latin (Roumanie), 2005
traduction © Linda Maria
Baros
biobibliographie © Linda Maria Baros