Guy Goffette s-a nascut pe 18 aprilie 1947, la Jamoigne, în Belgia.
A lucrat ca profesor de limba franceza într-o localitate apropiata si apoi a condus o mare librarie, proprietatea sa, la Arlon. De doisprezece ani locuieste la Paris si este redactor la una dintre cele mai importante edituri din lume, Gallimard.
Cartile sale de poeme, Nomadie (Editions Saint-Germain-des-Prés,1979), Solo d'ombres (Editions Impomée, 1983, Gallimard, 2003 ; Solo de umbre, AMB, 1996), Eloge pour une cuisine de province,  (Champ Vallon, 1988, Gallimard, 2000, premiul Mallarmé ; Lauda bucatariei de tara, AMB, 2005), La vie promise (Gallimard, 1991), Le pęcheur d'eau (Gallimard, 1995), Mariana, portugaise (Le temps qu'il fait, 1998) ca si proza poetica, Verlaine d'ardoise et de pluie (1996), Elle, par bonheur, et toujours nue (1998), Partance et autres lieux suivi de Nema problema (2000), Auden ou l'oil de la baleine (2005), aparute la Gallimard au fost traduse în Europa si SUA. Primul sau roman, Un été autour du cou, Gallimard (2001), nominalizat la premiul Goncourt des Lycéens, a fost tradus în opt limbi.
A primit Marele Premiu pentru poezie al Academiei Franceze în 2001.

traduction
Guy Goffette
(France / Belgique)
retour bibliothčque
Prolog

Poate ca în fond oamenii
nu sunt facuti sa traiasca în case
ci în copaci
dar nu oricum
nu ca o veverita sau ca o maimuta africana
copii zburdalnici si fricosi
ci precum pasarile
dar nu oricum
nu ca un grangur guraliv sau ca o gaita mai aroganta
decât un câine de curte si mai insuportabila
decât o usa care scârtâie
ci precum pasarile de mare înaltime de lungi calatorii
care nu se-opresc aici decât pentru odihna
sa afle vesti sa se cunoasca
si sa mai prinda ceva putere
înainte de-a se afunda în linistea si-n slava
anonima a cerului

    departe
de aceste drumuri facute toate pentru negustorie
si pentru bunul mers al întreprinderilor de demolari
de aceste drumuri dresate împotriva aventurii si a visului ca niste fiare de circ
(iar cea mai salbatic de frumoasa se-ntoarce seara
în casa ei care merge pe roate
si se demachiaza dinaintea oglinzii de apa acra
în vreme ce dresorul se foieste deja-n asternut
ca prins în laturile remuscarii
sau ca spânzurat cu propriul sau bici
de grinzile noptii)

    departe
de aceste drumuri taiate din topor în memoria desertului
si-n limba colinelor
pâna la aceasta silva legendara si de nepatruns
care se-ndeparteaza scuipându-si plamânii

    departe
de aceste sosele care-l poarta pe om cerul fiindu-i în spate
tot mai departe de lumina    lipsit de toate
mai greu decât pietrele care-l împresoara pâna peste cap
mai usor decât frunza uscata-n vazduh
fara putere asupra vântului fara sa stie
copacul si sa-si cunoasca propriul sau destin
si mai amarât decât un câine batut fara rost
altfel dincolo de ceafa stapânului
arsura si mai vie seara de seara
a sabiei neantului amenintator.
.

*

Pasarile ca niste pietre care cad în cântecele noastre
depune-vor marturie-ntr-o zi împotriva vietii aspre
care nu gusta iubirea si lumina decât în doze mici
între un prezent deschis sub pasii nostri ca o prapastie
si aceasta absenta din adâncul nostru care striga deschideti odata
deschideti Nu vrem sa pierdem nimic vai din putinul care ne-a ramas
un biet foc din copilarie în ploaie si-aici nimic nu arde
în afara ochilor nostri la ferestre, inima respirând anevoie, pe care o-nabusa întunericul
atunci când umbra noastra freamata deja pâna la grinzile fiintei
la gândul ca-ntr-o seara între buze si vorbe
se va strecura lama rece si dura a fulgerului
La bibliotheque ZOOM, poemes biobibliographies traductions photos auteurs contemporains
Biblioteca ZOOM, poezii biobibliografii traduceri foto autori români si straini contemporani
retour Les Belles
               Françaises
revista
Dealuri

La ce bun sa fugi odata venita vara spre-o mare
bine ancorata-n matca ei
când sa ramâi nemiscat în gropile de pe drum pare
un fel de-a naviga si când sa-ti aduni
degetele sub frunte te unge capitan
fiindca-i de-ajuns o pala de vânt mai uscat
care-ti umfla paltonul si gasesti ca altadata
puterea de-a fluiera coborându-ti pleoapele
ca sa vezi iesind din port satul de la picioarele tale,
toti acesti oameni fara trecut sub pânzaria care zboara
în picioare si salutând de pe puntea de nimic
aceste meleaguri care te tin pe loc ca privirile unui prieten

*

Astfel ne-am purtat îndelung pasii pe prora corabiilor
mai degraba pentru zbaterea valurilor si
sfâsierea apelor de cât pentru
aventurosul anotimp al insulelor
- pasii nostri imaginari
dar întotdeauna greutatea pamântului ne tragea înapoi
spre insula interioara unde tropaiau caii sângelui
si felia de pâine luata în graba
si crivatul pe fruntea vânataii parintesti, adio
adio tata mama familie neclintita, pânza e-ntinsa
si marea în adâncul gradinii de legume ne va desface  
     parâmele.

Acoperisurile de-acum acoperisurile întorcându-si coama
pentru a ne tine calea
precum acei bieti rechini
pe care un nimic îi arunca în furtuna carnii
si batrânele care ard si ele sub aceste acoperisuri
sa nu mai arda
în vreme ce noi, amirali fara pamânt si fara vapoare,
ne taiem toate puntile
care ne leaga de aceasta lume utila si demna de dispret
siguri precum cocorii în iuresul toamnei
ca vom gasi aurul viu sub pleoapa lasata a orizontului.


Castelul de apa

Tatal meu si izvoarele sale : dintre acelea pentru care ne irosim zile în sir ca sa le dibuim si pe care le pierdem în cinci minute, dupa ce-am tras o dusca în plus ; dintre acelea pe care nu le mai asteptam, care tâsnesc noaptea si devora oile albastre ale sapatorului de puturi.
Între zidurile acestui castel fragil, amenintat, amenintator, am trait noi împreuna, tatal meu si cu mine, fara sa ajungem vreodata sa bem din aceeasi apa, el sondând într-una mai departe sufletul puturilor, iar eu, pe fruntea norilor, fugind ca pierdut  printre picaturi.


Gelozie

I se întâmpla din ce în ce mai des noaptea
sa coboare în bucatarie
unde fumega în liniste sub luna
statuile pe care ziua le izgoneste-ntre mobile
printre haine, sub gramada de lucruri
aduse de-afara si fagaduite uitarii.
N-aprinde lumina, dar se-aseaza-n propria-i lumina
ca un obisnuit între fete
si le vorbeste c-o voce trista si dulce
despre femeia sa care se daruieste acolo sus, în propria lui      
     camera
unor mari cavaleri invizibili si muti
- Iar eu le pazesc caii, spune el
dând la iveala firul gros de aur înfasurat
pe inelar.


· počmes tirés du recueil Lauda bucatariei de tara (Éloge pour une cuisine de province), Guy Goffette, traduction de Linda Maria Baros, 196 p., AMB, Roumanie, 2005
· počmes inclus dans le programme de lecture Les Belles Françaises, initié en 2007 par Linda Maria Baros dans le cadre du Festival Primavara Poetilor/Le Printemps des Počtes (Roumanie, 2007, 2008, 2009)
· voir aussi les počmes publiés dans l'ouvrage critique Passer en carčne. Éloge pour une cuisine de province de Guy Goffette, Linda Maria Baros, 280 p., Éditions Muzeul Literaturii Române, 2005
·
voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour la revue Versus/m n° 2, Roumanie, 2006
· voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour la revue Semn n° 11, République de Moldavie, 2006
· voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour la revue Caietele internationale de poezie, États-Unis, 2000
· voir aussi les počmes traduits par Linda Maria Baros pour l’anthologie Ars Amandi publiée dans le cadre du VIe Festival International de Poésie du Monde Latin (Roumanie), 2005


traduction
© Linda Maria Baros
biobibliographie © Linda Maria Baros