VERSUs VERSUm nr 4 - revista literara

S-a nascut la 4 septembrie 1993 la Criuleni, în Republica Moldova.
A obtinut mai multe premii literare, printre care: premiul I la Concursul International de Creatie Literara Veronica Micle, sectiunea Eseu (Iasi, 2010), premiul I în cadrul Colocviul International de Creatie si Exegeza Gheorghe Asachi (Chisinau, 2010), premiul I la Concursul de Carti Manuscrise (Salonul International de carte pentru copii si tineret- Chisinau, 2009), premiul III în cadrul Festivalul International de Poezie Grigore Vieru (Chisinau/Iasi, 2010), Marele premiu la Concursul de creatie literara Ars Adolescentina, sectiunea Eseu (Chisinau, 2011).

Diana Frumosu a publicat poeme în revistele Fereastra, Algoritm literar (România), Roua Stelara, Literatura si arta, Noi, Florile Dalbe, Clipa, Est-Curier, Almanahul La Creanga (Republica Moldova).

Poem cu Henry

Toate poemele le-am îngropat în Henry
ca pe niste oameni. Când ma învatam sa nu plâng
l-am nascut din ultimile lacrimi.
Acum, Henry e singurul meu prieten. Dumnezeu n-a avut
niciodata timp sa-mi povesteasca din iubirile lui,
nu m-a lamurit cu moartea si înca multe altele.

Dimineata devreme iesim în pijamale la marginea padurii
sa ne dezbracam. Pîna dincolo de piele si de viata.
Ne spalam unul pe celalalt cu roua,
apoi cântam.

Henry sapa cu grija în aripile pasarilor. De la o vreme,
chiar le mai si lasa vii.
"Ce faci, Henry? Ce faci, dragule?"
De când îi vorbesc despre moarte, începe sa plânga
ca un batrân la propria-i cruce.
El stie ca nu va muri. Nu l-am nascut ca pe ceilalti.
Poate chiar e poemul vietii mele.

"În clipa în care va trebui sa mori,
mi-as dori sa fii vierme".
"Da, Henry...”

Eram înauntru când a murit

În lumina moarta de-afara
un cuc alb zboara cu aripile mutilate.
Cerului i-a cazut un dinte si altii doi
se clatina din radacini. E semn de moarte.
Ma tupilez dupa inima lui Shirley sa nu ma ia frigurile.
„Cum stai?” ma întreaba dupa o vreme,
„E mai bine în tine decât în carul mortii”.
Shirley ca toti câinii vede alb-negru,
dar ochii lui au învatat sa pipaie culorile.
Îmi spune cum am pictat azi florile pe tivul singuratatii noastre
si-mi aduce oja de pe noptiera sa ne mâzgâlim unghiile cu viata.
A noastra rataceste într-un cosmos pe care îl stiu doar fluturii.
Stau cu Shirley pe tiv de prea mult timp ca sa mai putem merge.
Fluturii uita sa intre pe la noi. I-am întreba cum o mai ducem,
daca mai suntem vii acolo unde suntem si daca mai e întreaga
servieta cu inimi. S-ar putea sa avem nevoie de ea. Shirley e batrân
si, singura, nu-mi ramâne decât sa mor lânga el.
„Cum stai?” l-am întrebat dupa o vreme.
„Shirley se teme de cuci”.

Cum sa scrii daca esti eu

Jupoaie cerul si fa-l piele
de lup
ca sa urle.

Ridica-l în sfere,
ridica-l în cuburi, piramide
si tot ce îti mai da prin cap,
apoi aprinde lumânarea
din buzunarul stâng.

Trage-ti o plapuma peste cap si cauta în ele
un templu.

Asaza-te de parca ai face yoga când
soferii te înjura, circulând pe lânga tine
si degetul mic al foii tale.

Închide ochii.

Lasa sa-ti curga inima în cuvinte
ca o portie de ciocolata
calda.

72 de versuri

10 minute

Ca o Veronika
îmi adun cerul
într-un sac.

La usa
un nerv suspendat
de lampa
abia asteapta sa intre
Dumnezeu.

Observ cum lumea
pleaca
prin culise
si mi se urca la cap
un dor de moarte.

Sparg poemele
ca pe niste farfurii
potrivesc streangul si
ma afund
nebuna
în casa cu matanii.

Fântâna apocaliptica

Când s-a facut primavara m-au strigat toti mortii.
Le-am scris un poem în care ziceam sa-si tina crucile la piept
si sa uite cum m-am nascut în ‘93.

Cât timp scriam despre mama si despre papusa mea Laura,
am stiut ca oamenii îsi traiesc viata o suta de ani,
ca moartea e la fel de simpla cum e viata si
la fel de frumoasa cum e copilaria.

De la cinsprezece mi-am sfarâmat oasele
în care jocul si-a captusit tot ce am avut în viata asta mai bun.
M-am tot rugat s-ajung macar la saizeci,
dar moartea-mi s-a transformat în seri si s-a lungit în obsesii
cum se îngrasa un obez.
Am visat cum mor de mai multe ori
si tot simt cum mor când singuratatea se încolaceste în jurul gurii mele
ca un sarpe care îmi saruta coapsele si sânii,
gata sa ma absoarba cu limba.
De cealalta parte a strazii oamenii umbla prin fericiri
ca niste naluci cu botul înainte.
Poate e o aiureala a ma crede vie,
poate chiar si moarta. Azi, toate se fac noduri.

Dimineata m-am trezit în mijlocul caisilor înfloriti.
Stam dezgolita în patul meu triunghiular când aerul si-a cascat gura
în cimitir.
Mortii au început sa ma strige iar.

Florile de cais tipa.
Nori negri se împrastie în pori ca sobolanii pe timp de ciuma.
Începe sa mi se învârta si patul. „Unde va sunt, Doamne, crucile?!”