VERSUs VERSUm nr 4 - revista literara

pestele din Iagodarie

cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an
începuse sa mearga vorba ca în Iagodarie ar creste un peste imens
pescarii veneau în sat si se jurau ca pestele-i acolo
si urca tot mai repede spre cer
altii povesteau ca ba mai mult
daca bagi capul sub apa când e Dunarea cuminte
poti sa-ti vezi strabunii cum împing animalul cu palmele
cum îl înalta în proptele de aur

la scurt timp tot satul vorbea despre pestele din Iagodarie
toti îi spuneau acum pestele-pod
pentru ca pornea tocmai de pe malul sârbesc
si ajungea pâna la noi în sat

îmi aduc aminte ca a fost un an extraordinar de bun
asa ca de Buna Vestire s-a adunat aproape tot satul
(în zilele calduroase de primavara slujbele se tineau
sub parul din curtea Bisericii)

exact când am intrat pe poarta
popa îsi aranja coada uscata de peste dupa gât
în loc de patrafir

lumea se înghesuia sub coada pestelui
plângând de fericire
copiii adunau pere
batrânii se trezeau din când în când
si-si dezlipeau solzii de sub piele
iar pescarii. pescarii plângeau în cor peste tavile de argint

dupa vreo câteva luni pe la primele ninsori din an
începuse sa mearga vorba ca în Iagodarie ar creste un peste imens
m-am dus la Dunare mi-am bagat capul în apa
prin apa tulbure am vazut pescarii
împingând animalul cu palmele

lacrimile le intrau si le ieseau din ochi

asta era copilaria noastra

în pielea încinsa a cailor
apasam bucati mici de tamâie cu degetele
ne imaginam ca batem pietre scumpe
într-un anotimp ce mirosea de cele mai multe ori
a departe si a mâl

dar caii erau îngropati la intrarea în casa
cu lanturile de la cadelnita asezate în jurul ochilor
si asta era copilaria noastra

în noptile tacute de august
auzeam albinele zburând pe sub pamântul uscat
cerul atârna într-o plasa imensa de peste
pâna aproape de fruntile noastre
intram în Dunare si Dunarea era întunecata
ca si când toate noptile de pâna atunci s-ar fi îmbibat în apa

luna era prinsa în trestii
sapte cete de îngeri cu palmele însângerate
o legau în curele de piele si o trageau în adâncuri
noi adunam lacrimile de pe obrajii lor si fugeam în sat
arhanghelul Gabriel suna în goarna dezlegarea la peste
si asta era copilaria noastra

matrioska

sunt zile în care câinii pur si simplu
nu înceteaza sa alerge

când nimeni nu se mai aseapta
când nimeni nu-i mai urmareste
se opresc brusc
si se întind pe caldarâm

atunci se deschid usile
încep sa iasa copiii
atenti si rabdatori ca niste animale de prada

se aseaza fata în fata. scobesc cu unghiile
carnea moale
îsi paseaza ochii fosforescenti
prin gaurile taioase
se înghesuie printre organele aburinde
trag pielea câinilor peste trupurile reci
si adorm

sunt zile în care pur si simplu
nu înceteaza

Sapânta blues

Sunt o gramada de babe dispuse sa dea Cina cea de Taina jos din stergar
pentru o copie Guernica
încretita si pixelata
dar care se vede ireprosabil de la distanta

O gramada de mosi ce tin urzici sub talpi cât bat lâna în piua
am vazut cu ochii mei.
La cântecul cocosului- usa si zabrelele sunt puse
cum se ridica putin soarele
felina îmblânzita iese singura din calota palariei

Dimineata
popa taie prescura si se întreaba daca s-o fi preschimbat apa
aia mici trag lantul cadelnitei la bicileta
lungesc spitele de grâu

Într-un vis se facea ca în fata altarului în loc de icoana
statea un fier de calcat
veneau credinciosii si când sa puna buzele fierul se încinta brusc

urla pâna îti trec coastele prin piele
urla cât poti în urechea lui Van Gogh
toate lucrurile tipate în disperare
le voi bate în cuie pe crucea de ploaie

ca un fagure într-un corp de por?elan (1)

î?i plimba paharul cu lacrimi pe oase
e întuneric. nu pot sa-i vad fa?a
?tiu doar ca vocea lui va declan?a razboaie
în care vom muri împaca?i
ne?tiind daca am crezut prea mult sau daca
n-am crezut deloc

mirosul de spital
declan?eaza în fiecare organ
o biologie simpla îmbracata în tafta ?i predata lejer
(ca în beciurile luminoase de pe Regensburger Straße)

ascuns în mijlocul salonului
sub gramada de umbrele
el nu spune nimic. s-ar putea ca toate pasarile
prinse cu picioarele pe pamânt în momentul apocalipsei
sa i se fi cuibarit în lobul urechii

moartea iese încet-încet de sub semnul tacerii
ca o zvâcnire care va fi trecuta repede cu vederea

ca un fagure într-un corp de por?elan (2)

sângele se-ncheaga pe targile-nflorate
mor?ii striga-n lacrimi ca nu vor darâma
casa cu trei bra?e atent îmbalsamate
în vechile ma?ini de macinat cafea

ridica unghia ascu?ita de pe vinil ?i muzica se opre?te.
de?i cu o ureche nu mai aude deloc
iar cu cealalta prinde doar notele
din ce în ce mai sub?iri ale mor?ii
de?i de câteva zile mintea lui a început
sa deruleze acelea?i amintiri pâna la sânge
luciditatea îl împinge tot mai departe de moarte
cu o for?a neobi?nuita

semin?ele încol?esc sub gramada de umbrele

inima î?i accelereaza brusc cre?terea
în ma?ina de macinat cafea
ca un fagure într-un corp de por?elan