Lucian Vasilescu - poezii - Festivalul Primavara Poetilor

Lucian Vasilescu, nascut în 1958 la Ploiesti, este poet si jurnalist.

A debutat cu poezie : Evenimentul zilei - un poem vazut de Lucian Vasilescu, Nemira, 1995 (premiul pentru debut al Asociatiei Scriitorilor
din Bucuresti), continuând cu volumele Ingineria poemului
de dragoste, editura Albatros, 1996 (premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), Sanatoriul de boli discrete, editura Cartea Româneasca, 1996 (premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), Spirt. Muzeul întâmplarilor de ceara, Nemira, 2000 si Fara de care
ar fi în zadar, editura EIS ART, 2006.

În colaborare cu alti prieteni scriitori, a publicat trei volume : Manualul de literatura (semnat de sapte poeti români, editura Vinea, 2004), Confort 2 îmbunatatit (în colaborare cu Ioan Es. Pop, editura Uniunii Scriitorilor, 2004) et Unse pe suflet... (în colaborare cu Ovidiu Genaru, editura EIS ART, 2008). Lucian Vasilescu este si autorul unui volum de interviuri : O mie noua sute nouazeci si doi - sisteme de supravietuire,
editura Mediaprint, 1992.

                                      *
                              *            *

dar n-a fost tot timpul asa. cândva, mai demult, pe unele strazi mai înguste, rezemam pamântul cu spatele. mai puteam pe atuncea spera. ca pasii care se-aud sunt ai tai. c-ai sa vii. ca o umbra stralucitoare zapacind trotuarele pustii. c-ai sa te împiedici de mine
si-o sa cadem împreuna-n abis. în colt, pe straduta cu sens interzis. si miros de canalizare. asa cum miroase briza, la mare.

sunt eu! eu sunt aici! eu sunt chipul cel adevarat al victoriei!
am înfrânt în toate bataliile! am cutreierat toate utopiile! de acolo
m-am întors glorios. de pe o parte pe alta. acum stau rastignit cu fata în jos. la poalele unui destin prea îndepartat. si ce frumos ar fi putut sa fie... si bine... ce pacat...

pe fata port acuma pecetea asfaltului crapat.

                                      *
                              *            *

soarele apunea rasucind fuioare de lumina. în codrul de termopane fusese înca o zi. una senina.

crâmpeie din acea înserare ajungeau pâna la mine, rascolind amintiri. despre cum ar fi putut sa fie. despre desertaciune si poezie. despre moartea mea splendida, multicolora, vie.

despre cum arata lumea de dinainte de cea de apoi. când hoinaream printre ceruri împreuna. singuri, noi doi. când în urma noastra se sfarâma furtuna. si ploaie ploua pe pamânt. si-n fiece strop eram împreuna.

                                      *
                               *            *

ma holbam în abis si asteptam stelele. de neon, neasemuitele, ielele.

dar în noaptea aceea a rasarit o singura stea. mica, stinghera, ca vai de ea. apoi, la o vreme, s-a desprins si-a cazut. si s-a facut întuneric. si tot ce trecuse a început. însa pe dos.

eram un copil cuminte, sfios. împleteam din fire subtiri întâmplari. amintiri. despre cum aveam sa devin un barbat puternic, frumos. despre cum urma sa întorc lumea cu susul în jos. cu radacinile înfipte în cer.

în cerul unde tremura o steluta, ca vai de ea, stingher.

                                      *
                               *            *

am închis ochii si-am ascultat sipotul tramvaielor pe sine.
ma chirceam de fericire si-mi parea ca sunt proprietarul
acelei seri sublime.

uite, hai sa întoarcem cuvintele cu fata în jos. sa le amestecam. tu alege-ti unul, altul iau si eu. unul o sa ia si bunul dumnezeu.
sa facem trei lumi, aici pe pamânt. câte una din fiecare cuvânt.

una cu cer, alta cu stele, cealalta cu soare. una cu verde, alta cu rosu, alta cu mare. una cu flori, alta albastra, alta c-un drum. pe care tot ce trece se preface-n scrum.

lumea câstigatoare. lumea de-acum.

                                  *
                           *            *

dar în noaptea aceea a rasarit o singura stea. mica, stinghera, ca vai de ea.

si în felul acesta am izbutit sa încep înca o zi pierduta. magistral. întinsa de la un capat la altul pe un pat de spital. înca de dimineata. când mi se pun perfuzii ca sa-mi fie greata.

de pe peretele din fata, spre rasarit, îmi zâmbeste acelasi chip ponosit. plictisit pâna peste poate de mine. sastisit. mi s-a spus ca el este calea, ca doar el stie drumul. dar el sta si se uita la mine si doar îsi scutura, din când în când, de la tigara, scrumul. pe fata de masa. apoi îsi toarna vin în pahar. si-mi da de înteles ca orice as face ar fi
în zadar.

mi s-a spus ca el e cuvântul, dar nu-l aud. mi s-a spus ca el e lumina. dar nu se poate vedea din coltul vietii mele verde cum e fierea, amara si rea. în felul acesta încep înca o zi pierduta. în care tot ce fac e sa respir.

si singur de-acest lucru înca ma mai mir.

                                      *
                               *            *

si în felul acesta am izbutit sa încep înca o zi pierduta. magistral. întinsa de la un capat la altul pe un pat de spital.

tot ce am înteles este ca fara mine lumea ar fi perfecta. ca disperarea ar disparea. ca soarele n-ar mai apune nicicând pe calea ta. ca îngerii ar coborî pe pamânt si-ar cânta. din alaute aurii, stralucitoare, mute. ca cerul s-ar umple cu flori, ca stelele s-ar legana în copaci, ca cerul s-ar scurge-n cascade, în mare. iar pe dânsul vor lasa dâre corabii. cu pânze, încarcate cu mirodenii. ca orice vis s-ar putea împlini. orice vedenii.

tot ce stiu este ca fara mine lumea ar fi mai buna. ca soarele n-ar mai apune, ca n-ar mai fi luna. doar dumnezeu ar umbla din casa în casa, întrebând ce s-a ales de lumea lui, pe care-o crezuse frumoasa. si chiar fusese asa, pâna la mine. pâna când m-am nascut si viitorul s-a prefacut în vechime. si mâine în ieri. pe unde nu mai e nimeni, si nicaieri. tot ce am înteles este ca fara mine lumea ar fi minunata. ca o rugaciune rostita de la sfârsit la-nceput. rasturnata.

într-o limba inexistenta, melodioasa. într-o limba în care nimeni n-ar mai ajunge acasa.

                                     *
                              *            *

atinge-ma. sunt eu, cel adevarat. doborât la cer, înaltat.

e o lumina care picura din tavan. o lumina steloasa. în colturi, taioasa. e un aer de care ma sprijin sau este o apa? e verde sau sus? e dulce sau este apus? în oglinda sunt eu sau îsi smulge parul din nas dumnezeu? e muzica ceea ce-mi curge pe frunte sau sânge? e râs ce se-aude sau îngerasul meu plânge? sunt viu sau albastru? sunt cer sau nimic? se-ntâmpla acestea aievea sau am murit un pic? e cald sau sunt la mine acasa? esti aievea sau esti frumoasa? esti raspuns sau esti întrebare?

esti munte cu valuri sau vârf esti de mare?

                                       *
                                *            *

mai stai, aprinde-ti tigara, mai cere si vin. bea si fumeaza. traieste din plin.

eu lucrez în ascuns la o pasare. la o pasare târâtoare. subpamânteana. o pasare fara aripi si fara picioare. care nu cânta. care nu zboara. care nu stie ca mai sus de pamânt mai este o lume. ca exista afara.

o pasare pamântie, cu creasta albastra. ea este pasarea aceea, maiastra. la care lucrez în ascuns. ea viseaza cum cânta si viseaza cum zboara. si din visele ei se face, uneori, primavara. în lumea despre care nu stie nimic. în lumea de-afara. cu fluturi, cu flori si cu triluri. cu dragoste, cu despartiri, cu bibiluri. despre care pasarea mea pamântie viseaza cum cânta, viseaza sa stie. viseaza cum zboara.

dar din pamânt doar pamântul se vede afara.

                                      *
                               *            *

soarele apunea rasucind fuioare de lumina. în codrul de termopane fusese înca o zi. una senina.
ma holbam în abis si asteptam stelele. de neon, neasemuitele, ielele.
am închis ochii si-am ascultat sipotul tramvaielor pe sine.
ma chirceam de fericire si-mi parea ca sunt proprietarul
acelei seri sublime.
amurgul era vinetiu. ca un mort descompus, de la etajul trei al unui bloc dezafectat, pustiu.
dar în noaptea aceea a rasarit o singura stea. mica, stinghera, ca vai de ea.
la etajul patru ramasesem doar eu. stateam cu chirie la dumnezeu.
si în felul acesta am izbutit sa încep înca o zi pierduta. magistral. întinsa de la un capat la altul pe un pat de spital.
atinge-ma. sunt eu, cel adevarat. doborât la cer, înaltat.
mai stai, aprinde-ti tigara, mai cere si vin. bea si fumeaza. traieste din plin.

astazi, ca s-a sfârsit, e bine:

lacrimi de voma îmi siroiesc pe fata. îndura-te, bunule doamne,
si du-ma. la tine acasa.