linda maria baros

traduction
retour  bibliotheque
Primul hipotyk
(Premier Hypotique)

Daca aceasta e pedeapsa, stiu de unde se trage.
De la dimineti, pentru ca diminetile sunt malefice.
De la dimineti, pentru ca între Dumnezeu si podea
totul se-ntâmpla de dimineata.

Daca aceasta e pedeapsa, stiu din ce loc se trage.
Vroiam sa vorbesc, deschideam gura -
si o parcela de vid care umplea strada
matinala intra atunci în mine.

Daca aceasta e pedeapsa, încerc înca de pe atunci
sa umplu la loc aceasta bula goala. Si-n mine scufund
lucrurile întâlnite, oamenii, casele si masinile,
orasul întreg, vreau sa port totul în mine.

Daca acesta e un dar, as vrea sa-l dau înapoi.
Sa scuip pastila aceasta în care sta neantul,
dar ea nu este dintre cuvintele de fiecare zi,
de-acolo se trag tipetele acestea nocturne,
de-acolo si polutiile.

Daca acesta e un dar, as vrea sa-l smulg din mine,
pentru moment doar traheea, plamânii,
stomacul si ficatul si inima, inima, inima.


Al doilea hipotyk
(Second hypotique)

Si dac`-i din dragoste, vom fi iertati
vom l`sa paturile nef`cute, orasele
începute, perdelele trase, obiectele
de-abia atinse, vasele murdare. Dac`-i din dragoste
n-o s` l`s`m nici un gol, pentru ca exist`
o incoerent` gramatical`, golul nu poate
s` stea-n spatiile ocupate de corpurile noastre, îns`
de-acolo vor tâsni copii, t`ri, culori.

Dac` aceasta e dragostea, animalele vor sta lâng` noi,
câinii p`r`siti. Ne vor ierta
nemiscarea si privirile pierdute. Vom z`cea
zile-ntregi iar vânturile ne vor zdrobi. Un oras

se va-n`lta peste noi si, pe deasupra,
vom roi noi, electroni liberi, vom bâzâi
iar visele, visele fi-vor mereu ale noastre.


Literaturexpress

Târ, târ, am în buzunar o foaie cu un numar de telefon,
voi suna chiar acum de la gara. Am cu mine
si o carte pe care nu o citesc, cu-n capitol veninos
despre ciuperci, si doua casete pentru ca izbavirea

ne vine prin muzica. Atâta vreme cât bateriile
n-au murit înca, voi supravietui. Ieri am visat
c-am intrat într-o camera care, ca pe niste sine,
s-a surpat, încetisor la început, pe urma

s-a smuls cu totul din lume. Nu puteam sa cobor.
Nu vom dansa aici, vom ramâne
numai atât cât trebuie. Muzica ne va fi
zahar, ne va fi sare. Atât timp cât ma însel

în calculul statiilor, exist. Pe vremuri îmi placea
sa stau asa si sa nu dau crezare rezultatului
la care am ajuns.
Tomasz Rozycki
Tomasz Rózycki, nascut în 1970, face parte deja dintre cei mai cunoscuti poeti polonezi de astazi. A publicat pâna în prezent patru volume de versuri : Waterland (1997), Anima (1998), Lumea si anti-lumea (2003) si Douasprezece statii (2004). Pentru volumul Douasprezece statii i-a fost acordat în anul 2004 Premiul Koscielskich - cel mai important premiu literar din Polonia.
Poeziile sale au fost traduse în engleza, franceza, spaniola, germana, lituaniana, slovena si româna.

Tomasz Rózycki traieste în oraselul Opole, unde preda literatura franceza într-un colegiu.
la  bibliotheque
zoom
(Polonia)
Primul cânt
(Premier chant)

Geo, când ma vei suna ? Din motive personale
talpile îmi ard deja si n-am unde
sa sap. Pe strada mea, praful si din ce în ce mai multe
magazine, dar nici unul nu-mi poate fi adapost.


Nu-i adevarat ca timpul vindeca, nicicând
nu mi-e bine, beau în fiecare seara în sanatatea
frumosilor cai.
Spune, spune-mi de câte ori putem repeta aceleasi
miscari,
dimineata, în fata unui ecran afurisit ? E-o
adevarata manie :

sa-ti traiesti viata plutind. Când ai sa suni, Geo ?
Stii ca nu-mi place deloc sa vorbesc la telefon,
nu-i o chestiune de forma. Curentul care leaga
poate ucide fara sa lase vreo urma, nu-i

ca aceste ierburi si infuzii amarâte, infuzii si ierburi.
Te rog : nu suna, vino; putem sa fumam împreuna la mine.


Al doilea cânt (Bee-bop)
(Deuxičme chant)

Votca din paharele-nghetate, suna telefonul,
glasu-ti e un eon pierdut în neant,
care strapunge pielea
amantei mele negre cu sacâzul sau

de luna ca prin inelul alesei mele.
Suna, suna cu palmele mele de-acum înnegrite
voi lasa urme peste tot unde sunt invitat -
pe ziduri, pe fetele de masa. Se va-negri flacara

brichetei fara stapân, se vor înnegri afacerile
cinematografiei si-ale lumii. Va vedea un preot negru
în vis o sfânta fecioara neagra, cafeaua
dintr-o ceasca
va curge pe pereti. Adâncul întunecat al disperarii

va ajunge-n vârful unui zgârâie-nori de-argint
Primarul va avea funingine pe manusi
pentru actiunea "Mâinile curate". Casatoria noastra
va fi o oaie neagra si drept semn virginal

vei agata dimineata un cearceaf negru la fereastra
si-n jur doar lumina, pe care-o vei fura.


Mai târziu, într-o alta viata
(Later, in a Different Life)

Niciodata n-am putut sa mor. Nemurirea
este-un peste zburator din visele mele, l-am îmbibat
în tempera,
l-am uns cu ulei, vermillon si crom,
l-am vazut înotând pe deasupra casei si-a câmpiilor.

Hotarele disparusera demult si pe aripile îngerilor
se-auzea mereu acelasi scârtâit de vioara,
se vedeau dansând
pisici cu chip de om, oameni cu chip de tap.
Eram totul, toate creaturile firii.

Aripi ne-naltau din progrom, cerul

se rostogolea peste Witebsk si Paris, norii
se prabuseau iar noi navigam pe o dâra
de funingine de la crematoriu.
Purtai un voal si-o rochie de mireasa
si-am trait de-a pururi,

m-am nascut atât de demult, încât îmi amintesc primele
culori si pestele acela zburând pe fereastra.
Nu-i adevarat
ca nu m-am gândit niciodata la moarte, dar s-a dovedit
ca nu-i decât un vis, o cu totul alta viata. I-am întrebat

pe toti, pretutindeni, unde-i sfârsitul, însa niciodata
n-am mers pâna la capat. Timpul n-are hotare ;
pur si simplu nu exista. E un peste zburator. Si undeva,
pe deasupra, pe deasupra noastra,
iubirea, vesnice, zilele noastre de nastere !


traduction
© Linda Maria Baros