Poetarium
Miruna Vlada s-a nascut pe 17 august 1986, la Bucuresti.

În 2004, publica volumul de versuri Poemextrauterine (Editura Paralela 45), volum nominalizat la sectiunea debut a câtorva premii literare importante. A obtinut Premiul de debut (în revista) al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, al revistei Luceafarul si al Filialei din Iasi a Uniunii Scriitorilor (2005). Este prezenta, cu poezie, în antologia Generatia 2000 (Editura Pontica, 2004) si, cu proza, în antologia PIJA 2005 Contes et nouvelles. Recueil de textes lauréats (Editura Le Grand Miroir, Bruxelles, locul trei la concursul Prix international Jeunes Auteurs de la Ličge). În 2006, cartea ei Nimic interzis doar apropierea (aparuta în colectia de poezie underground no name) a fost lansata în cadrul Festivalului international Primavara Poetilor/Le Printemps de Počtes.
În 2007, Editura Cartea Româneasca îi publica volumul de versuri Pauza dintre vene.

În prezent, e studenta la SNSPA Stiinte Politice, Bucuresti.
Miruna Vlada

Repetitie generala

„O întelegere autentica presupune mai putin toleranta
sau acceptarea resemnata, cât capacitatea de
a te simti strain pe tine însuti.” (Claude Lévi-Strauss)               

despre aceasta precizie
s-a scris secole de-a rândul
fara precizie

altfel de ce
as sta acum aplecata
printre mâzgaleli
mâzgalind
mirosind precizia, dezbracând-o

e un gol de aer as spune
cu care plamânii nostri
se hranesc

da
despre precizie au glosat cu totii
nici eu nu ma feresc
sa o iau de la început
sa repet
constienta ca tot ce scriu
îti va dilata pupilele

e prea multa precizie totusi
sa stiu ca dupa ce termin de scris
tu vei citi cu atentie
(esti singurul care citeste)
stiind ca scriu numai despre tine
stiind ca tot ce vezi porneste din tine
privindu-mi atent
cuvintele proaspete abia varsate
ca pe niste vulturi înecati în sânge
dupa vânatoare
limba ta i-a trântit la pamânt
si acum îi adulmeca

e nevoie de precizie
de asta sunt sigura
pentru fiecare moment
în care îti pierzi luciditatea
si îi încredintezi celuilalt
reactiile tale

da
vrei sa-mi reamintesti
de acum câtiva ani
când spuneam, parafrazând
"scriu pentru ca nu pot sa traiesc"
da, e o tradare aici
se vede, stiu
dar e aceeasi precizie
pe care o aud chicotind
pe care avem mare nevoie sa o dezgropam
sa o gustam, asa chiar alterata

acum am parul mai lung
despicat la vârfuri
acum scriu ca sa te linistesc, excit, lovesc etc.
ascut cuvintele
doar ca sa nu mai ascut cutitele
- cutitele, darurile noastre de nunta -
lasa, dragule, zic
si ce daca nu avem casa, becuri, ligheane
avem cutite, stai linistit
eu ma ocup de ele, le ascut
iar tu le citesti (le lustruiesti)
e ca si când am fi înarmati foarte bine
si am sta la pânda
da, ca în transee, daca vrei

tortura aici
- repet -
e precizia
Povestea de dragoste a urechilor

„Si mi-am dat seama ca dragostea
e atunci când vocea lui îmi inventeaza urechile.”

Gemetele tale nu vor sa iasa din camera.
Le vad ochii rosii prin întuneric
fixându-ma.
Peretele are grosimea de-o palma.
Dincolo de el somnul lor se zvârcoleste
în vise tulburi.

Geamatul, ca o bormasina în creier.

Pun mâna si nu te gasesc.
Luna e rosie si mica. Sângereaza.
Eu nu pot. Din mine nu iese. E seceta.
Doar sudoarea pe frunti
ca o ploaie acida
ne gaureste tâmplele
pâna ce ni se vad sentimentele baltind.

Tu stai întins pe pat, nemiscat.
La câteva palme de noi
atârna visele lor
avertismentele
ca niste peruci
nespalate de par carunt
sclipind în întuneric.
Un întuneric rosu.

Vreau sa te gasesc mereu aici.
Daca n-am picioare, am sa
îngenunchez în cuvinte.
si dimineata se vede
în trupul tau care pâlpâie.
Apropierea noastra e un copil obraznic
mereu cu genunchii juliti.

Dincolo de pat spatiul are forma unui geamat
un bec în forma de inima
o mângâiere un scurt circuit.

Îti caut barbia. Mi-e foarte frica.
Spasme violente îmi înclesteaza maxilarul.
Visele lor darâma gemetele tale.
Multa sare.  Mult rosu.
O limba pe care aluneca
vocea timida de fetita
cu multe jupe.
Nu vreau sa te pierd
si nu stiu alte cuvinte, decât sfâsierea
la fel de tandra ca îmbratisarea.
Capeti dintr-o data culoarea sarutului
tinându-se de buzele noastre ca de niste cârje.

Tacerea acestei camere
pe care am construit-o din trupul tau
e un geamat asurzitor.

Asa s-ar încheia povestea
în care vocea ta mi-ar desena si mi-ar saruta
pe o hârtie alba
urechile.


poeme publicate în revista VERSUs/m nr. 1/ 2005

Biblioteca de poezie

poeme în franceza
                       Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM