Poetarium
Mircea Tuglea (n. în 1974 la Tecuci, judetul Galati) este poet si eseist. Din 1992, student la Facultatea de Litere a Universitatii Ovidius Constanta, apoi bursier Herder la Viena (1996-1997) si doctorand la Facultatea de litere din Bucuresti.

Este membru fondator al Cenaclului de Marti si al Asociatiei Arte&Litere ASALT (Constanta). Face parte din Grupul de la Constanta (prezentat în revista literara VERSUs/m nr. 1/ 2005).

A debutat cu volumul Proezia (Pontica, 1996, premiul de debut al Festivalului Poesis, Satu Mare). Al doilea volum este intitulat mircea tuglea (Pontica, 2001). A mai publicat volumul Y2K (publicistica, e-book, Biblioteca Asalt). Texte selectate în antologii: Poezia româna actuala (vol. 1, Pontica, 1998), Starea de plasma (Pontica, 2000), Erotica2 (Observator, 2002) si Generatia 2000 (Pontica, 2004).

Este realizator, între 1999-2002, al Suplimentului de Marti al ziarului Observator de Constanta. Din 2003, fondeaza si conduce, la www.marti.ro, Revista de Marti.
Mircea Tuglea
(clipuri erotice)

începusem sa visez clipuri erotice cu pamela
anderson, stând acolo-n camasuta mea portocalie
de soim al patriei, cu mâna catalinei strecurându-se
insinuanta pe dedesubt, coborând lent cu unghiile
ca la ski pe pârtia moale de piele, ma facusem mai
rosu decât cravatica mea tricolora, mai târziu a venit
fotograful, ne-a asezat pe scaunele si-a zis sa zâmbim
ceilalti erau cam speriati, ce vrea nenele-asta? pâna
la urma au iesit toti hlizindu-se, doar eu m-am tinut
tare, cu mutra fixa, un macho adevarat, eram dârz
acasa-aveam buzduganul lu' harap alb
si-nca unul
secret, izbeam în zmei de scoteam untul din ei


(la bucale cu ramon)

ne-am înteles sa nu ma atingi, si uite
acum stai cu genunchiul pe fundul meu
daca-l ai asa mare, i-am zis, m-am întors
pe cealalta parte, radioul se oprise, cica
faci tu cafeaua? ei asta-i, eu sunt musafir
iau doar o capsuna si sar în metrou ca-n
saua calului, dupa care la tren, vad
în parcul din fata garii lume strânsa
politie, fotografi, un tigan chel, burtos
mort asta-noapte, cu fata mâncata de
sobolani, ca si cum cineva i-ar fi sters-o
cu glasspapier, aveam o usoara repulsie
dar l-am privit totusi, în fond cineva (alt
cineva) ar trebui sa ne rada la toti fetele
c-avem unele, de ne-ar vedea lombroso!
mânca-ti-as, de-ar sti doctoru mengele!

era ultimu’ tramvai si l-am luat invers
cred ca expre, avea o mutrita ramon, de
soricar visator, si când am urcat, sa-ncre
menesc: eram în alta lume! sarisem la
trambulina! (tramvaiul asta avea si
statii între statii, la una au coborât doi
calatori si-am ramas singur, m-am chiorât
deci mai bine), era un tramvai vienez
cu mobilier de lemn, lacuit sclipicios, si
reclame cu wienerfest-ul de anul trecut!
(ar fi putut fi cinciul, tramvaiul cu care
te conduceam pâna-n prater, apoi în kagran)
crainicul nu anunta statiile, ci oprea constiincios
masinaria zuruinda, habar n-am cât m-a dus, am
coborât într-o haita de câini, care (curios) taceau
meditativ, si-ntorcându-ma la bulevard am avut
vreo ora senzatia ca, de fapt, voi nimeri-n
schwedenplatz, unde tu rasarind lenesa din
u-bahn sa-mi aluneci la brat, ramon ma
astepta la o terasa cu trei mese, d-aia, trântita
direct pe asfalt, rontaind niste capsuni, fireste
ma tot botezase, avea vreun rost sa-i explic
ca, desi întârziasem ceva, dincolo trecusera
ani? ei, care terminase filosofia? quatsch!

of, doamne, cu chestii d-astea cum sa
intram noi în nato, zi tu ramon! ce daca
ti-am atins fundu? îl ai asa mare! oricum
madularu-mi era întins ca un arc! am fi
navalit în ue! am fi aderat la euro! am
fi zburat cu-avioane mirage! dar acum
gata, eu tre sa-mi iau doctoratu (doar
am drum în centru), tu tot cu matelotii
tai sa ramîi (vorba aia: esti frumoasa
dasteapta si-ahtiata de bani, în urma ta
fac coada smecherii, întoliti si babani)
(moshmondina si bezna-lumina)

ea face patul, îmi încalzeste cafeaua dis
de dimineata, când eu am un look de râmaru
crede ca beau prea mult, ca berile zilnice
ma fac sa uit tot molozul, sa vad în locu-i
doar vile smechere cu amorasi, ea strâmba
din nas afectata când fumez, fumul o-neaca
îi strecoara tot felu' d-aerosoli, nimiceste
stratul d-ozon, se simte ca o specie-amenintata
de disparitie, un ursulet panda, e moshmondina
ea trebuie protejata prin lege, tre' sa i se dea
flori, chestii cu reducere, sa iasa la plimbari
pe faleza vazute prin satelit, sa fie izolata
de oameni ca mine, care vin si-ntreaba doar
hmm, ce halim? care când dorm mai si sforaie
si-si vor dimineata cafeaua cu iz de ciorapi, e
moshmondina si bezna-lumina, cu pletele
despletite (ce barbarism!), un fel de jane birkin
copilaroasa, care tresare în somn, matrioska
cea mica, înlantuita cu bratele, dar mai exista
jane birkin? n-au congelat-o, n-o gasim
în magazine sub forma de ficatei?


(hârst)

poezia (proesia!) este, asa, o chestie
da una babana, nene, umflata, ca o
burta de mama, incestuoasa, o burta
spintecata de-un madular urias, este
asa o dihanie cât casa, o bestie ca-n
jurassic park, dac-o vezi borasti, un
vomitiv (auralacii de noi, cu nimburile
noastre smechere!), poezia (proesia!)
e-un chiuretaj sa nu nastem monstri
lamela razuind uterul realitatii, hârst
hârst, foetusu-n ghena de hamsteri ros


(mai încearca)

vorba cuiva: ce toamna ca-i deja iarna, frate!
ce frunze, chestii, asfalturi ude, când abia trezit stau
în fata calculatorului, îmi suflu în palme si dârdâi... îl
citesc pe mc chicken, o chifla de viata cu ketchup
& mustar, în care se-ascunde vreun ursulet, si
cam ce-ar trebui sa scriu despre el? poate ca
undeva, chifla asta fi-va strivita, si-n conturul alb
care "face iesirea", sughitând prin venele-nghetate
ale caloriferului, vor bolborosi lucrurile rostite alaturi
adânciti si-unul si altul în câte-o belea de halba

vorba cuiva: poate ca simt ca pierd un prieten, în
iazul de piatra pe care se lauda ca l-a facut, si pe care
îi luneca barca surrealista, fluturând din mânute, sa caute
roza nimanui, floarea nimicului, aici în tarâmul ce nu-i
tarâm, ci râma, cum îl alinta poetul de grai teuton, cel
învelit în vopseluri fosforescente, scriind catra pierrot
ultimul sau cântec în care nimic nu se-ntâmpla, vorba
aceea, poate c-am si pierdut deja totul, în afara de
capacul de bere pe care scrie lucios "mai încearca"
"n-ai încercat înca?", "nu mai vreau sa încerc!"


(aripioarele roz)

si daca, elefantico, ne vom duce vreodata
spre-asfaltul plin de vinisoare, si daca
ne vom ciocni de nisip, plini de sânge, cu
capetele rase, cu ascutitorile bronhaind
a moarte, cu vasele capilare ruginite, cu
sinele, frecându-se între ele, ca niste
svaitzeruri roase, dac-ar mai trece înca o zi
fara scrâsnetul frânelor, daca mi-ar evada
matele pe cosurile fumurii ale postei centrale, cu
fundite bleumarin atârnând de-aripioarele roz?


poeme publicate în revista VERSUs/m nr. 1/ 2005

Biblioteca de poezie

poeme în/din franceza, spaniola etc.
                          Biblioteca
ZOOM
retur  POETARIUM