Poetarium
Scriitor, jurnalist, traducator liber-profesionist si fotograf.
S-a nascut în 1960 la Bucuresti. Este licentiat al Facultatii de limbi si literaturi straine - sectia germana-engleza, Universitatea Bucuresti (1984).

Primele lui aparitii editoriale sunt : de ce m-ai facut sarutul urii, Du Style, Bucuresti, 1995, vitrina, performance (în colaboare cu Saviana Stanescu), 1999. A publicat volumele de versuri : sa facem un copil, Editura Paralela 45, Pitesti, 2003, de ce m-ai facut doamne / por que me hiciste dios, AMB, Bucuresti, 2005.

Este autorul unor antologii bilingve de poezie austriaca ; printre autorii tradusi : Bernhard Widder, Ernst David, Gerhard Kofler, Bruno Winhals, Christian Loidl, etc. 

A publicat poezii si eseuri în Austria, Germania, Bulgaria, Spania, Columbia, Mexic si Egipt. A participat la diferite festivaluri internationale de poezie (în Austria, Columbia, Argentina, Cuba, Mexic, Egipt).

Membru al Uniunii Scriirorilor din România si al «Grazer Autorenversammlung» din Austria.

Expozitii foto : lemn viu, lemn rupt, lemn mort. în Prater si Lobau la Bucuresti - 2007, Resita - 2007, Slobozia - februarie-martie 2008.
Peter Sragher

doar zborul

uitati-va la mine
sunt o pasare cu aripa
frânta
si-n locul aripii bate
vântul
uitati-va la mine
ma înalt
sunt bataia aripii
cazute
si zbor

nu va uitati la mine
ca n-am glas
nu va hliziti la mine
ca n-am trup

doar zborul
luati aminte
doar zborul


ce minune omul

sta în picioare si nu
se rupe
în oase
si piele
si cuvinte
ce minune
doamne
cum nu ramâne  în locul lui
doar un gol
doar memoria
doar uitarea

cum se tine
doamne
pe picioare
si calca spatiul
si rupe din timp
îsi prinde bratele de trup
pieptul de coase
si cuvântul cum
îi siroieste pe buze
si
doamne
cum se tin toate astea
laolalta



noaptea

pentru cristina sragher

un ochi ti-este steaua
sirius
din câinele mare

întuneric

si ochiul de-al
doilea
steaua beteigueze
din orion

racoare

spre tine îmi bate inima
face valuri cu sângele meu
pâna la ceruri
târziu ajunge la ochii tai
steaua sirius
steaua beteigeuze
de multa vreme nu mai exista
inima
de multa vreme nu mai exista
trupul
doar sufletul meu
facut val cu iubire
vine sa-ti atinga lumina
de multa vreme facuta
stea

femeie de desert

crescuta cu nisip
de faraon
trupul tau e caldura invârtita de
vântul de miazazi
iscat din marea rosie
cu mii de ani
în urma
pe când dumnezeu tinea
marea rosie despicata pentru
poporul sfânt

femeie de desert
ti-e trup vânt de miazanoapte
chipul tau se vede în
sfinxul de la zoser
cu buzele tale saruti piatra galbena
de asteptare
si nimeni nu vine sa vada cum
trupul tau se-ngroapa în
nisip
si noapte

femeie din desert
trupul tau nu mai este

femeie de desert
iarasi s-a iscat
trupul tau din vântul de miazazi
pe-nserate
n-a prins nici un fir
de nisip
în zborul lui
doar aer si
cer
femeie de desert
trupul tau
apare si dispare
aidoma soarelui
unduindu-se pe forma
dunelor
caci trupul tau
nu poate prinde
trup
caci trupul tau
e mereu miscare si
fosnet
pe piatra
si privirea ascutita a pasarii
de pe tarm
caci trupul tau este
strigat
uitat de prea multa
vreme
în gura desertului

chipul tau o sa-nghete
odata si-odata
în noaptea
pustiei
asa cum vântul
îngheata si moare de
pera multa
lumina

dupa ce-ai bântuit
atâta-amar de
timp
nisipurile egiptului
te-ai rugat sa
existi
si-ai cazut
fara sa vrei
în poveste
te-ai oprit intr-o stana de sare 
inima-ti bate în ultima
privire
pe care ai daruit-o
iubirii
si cine se uita la tine
se face de
piatra

femeie a desertului
numai privirea ta
îmbracata în piatra si
fericire
opreste
trecerea timpului


zbor iarasi

aripile mele si-au scuturat
praful
care se prabusise în penele
mele
zbor deasupra alexandriei
sunt pasarea phoenix
pe buzele mele zac atâtea
cuvinte
de atâtea mii de ani

odata cu mine
au ars papirusurile
alexandriei

da
zbor

zbor dupa atâta amar de vreme
am renascut abia în
clipa asta
purtata de vânt
deasupra marii mediterane
si-n mine zboara comoara
pierduta

zbor
zbor iarasi dupa doua mii de ani
dar nimeni nu ma vede
câte cineva aude un fâlfâit
de aripa
si crede ca-i dumnezeu
îsi întinde credinta din ochi pâna
pe pietrele falezei si
se roaga

nu înteleg de ce oamenii se roaga
în fata trupului meu
nevazut
pentru ca eu traiesc cu toate gândurile lor
pe buzele mele
numai ca nimeni nu are cum sa le astearna
pe hârtie
pentru ca nimeni
dar nimeni
absolut nimeni
nu ma vede

doar tu poti scrie
câte am eu în suflet si
este tot al vostru
doar tu poti sa
ma vezi
o singura data
o singura clipa
când îti voi da înapoi
biblioteca din alexandria

Biblioteca de poezie

poeme în franceza
                       Biblioteca
ZOOM
retur POETARIUM