Untitled Page

Florian Silisteanu s-a nascut pe
9 octombrie 1962, la Silistea, Cateasca, în judetul Arges.

A publicat trei volume de versuri Cearta cu umbra (Editura Calende, 1998), Nunta de semne (prefata de Adam Puslojic, Editura SemnE, 2004), Fratele meu, Dumnezeu (Editura SemnE, 2006), precum si un volum de reportaje - Meseria de martor - de la mineriada pe frontul din Iugoslavia (Editura Paralela 45, 2000).
Apare în Antologia Orient-Occident 2000, Virtualia 2004, 2005, 2006 (Iasi), antologia Ultima generatie, primul val - poezie.ro (Muzeului Literaturii Române, 2005).

A obtinut între altele mai multe premii pentru poezie si trei premii nationale pentru reportaj.
Fost corespondent de razboi în Iugoslavia.
Premiat de Academia de prietenie sârbo-româna în 2004.

Traieste din scris. Este reporter special la cotidianul Curierul Zilei si semneaza o rubrica în revista Arges, Din cana cu pasari.

Din 2007, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Anunt

femeia a întrebat despre muncile zilei daca gerul ascuns între dinti a plecat daca frunza a iesit la arat

tac din nou

i-am spus târziu ca singura munca e moartea ca sudoarea ei a spalat cu mine pe jos ca frigul pe dos atârnând sapa la gropi în cuvânt

a sosit groparul sa caute loc frunza la drum
vine iubito ultima toamna postum
tac si merg mai departe
groparul chiar eu
scriu o carte mama noptii bate la poarta
iese doar steaua deschide
lumina mâinii aprinde

ardumas da cârdu linu

sumbra cânda sta la pânda cârdu paserii ce trece
haide Domnu fa iar nodu de la gât spre gând mai rece
leaga numai ce te doare du te du în lesu mortu
ardumas da cârdu linu pune-ti haide ultim cortu

nu-mi lua pasere din linu ceasului din secundar
umbla repede te roaga ma suspin în sarindar
leaga biciu strânge aer respirând în sapte roata

ardumas da cârdu linu sapa sant sa curga soarta

rupe iar bucati din pânza celui ce tot se arata
fa camesi spala pe cruce limpezind urma în roata
taie surd si sufleca lacrima din mâneca
ardumas da cârdu linu sufletu împiedica

n-ar fi alb în rugaciune soarele e pus cu mâna
latra iar cânii rup lantul scapara sa spurce luna
numa tu femeie ducu sa mosesti în cântec cucu
ardumas da cârdu linu scuturând inimii nucu

ti-as veni iarna e grea a tot nins camasa mea
fluiera vântul si scuipa foc de frig si cânepa
iese viermele la put soarbe apa urla moartea
ardumas da cârdu linu lacrima din mâneca

troica vase de pamântu a strigat în iesle gându

ardumas în apa lunii

cârda lumii sta sa fete drumului un sal din verde
tâta duicu trilu lemnu a-nflori din ramu semnu
ardumas în apa lunii be satul în ceru gurii
leganatu plinului din ciuda veninului caldarâm

suie margu sta în capu mesii toate nunta mea miresii
lunecându gându baba blastamând oala si cioaba
ardumas în apa lunii scuipa focu muma ciurii
scara urca i coboarâ luminând trasu pâ sfoarâ

scurte din podoabili cade-n frâu de lemnu surdu
numa cârdu linu taci îmi usucâ a plesnitu
ardumas în apa lunii spicu grâului uscatu
ardumas din pita apei lunii zilei rupt e sacu

sara dura-n batatura dumicat strâns lat la gura
moare dropia se teme sa nu fete aripa
ardumas la cânepa
burta grea pe mâneca
ia ca vini o zapada
ptiu vederea nu ma vada
schiop e ochiul suie dealu
ardumas la vale saru

troica vase de pamântu
rumega din iesle gându

ardumas fum împietrit

cum de taie coasa ierbii aerul ce doare striga
ardumas saraca pleoapa a vederii cuielor
tu femeie leganatu strâns la coapsa din picior
fara tine de-am sa mor
din izlaz alt câmp deschis ardumas la scurtatura
numa ducu paserii dumicatu de la gura
o samânta
rodu tau semanat a Dumnezau

tai cu taiu cremenea ce aprinde repedea luminilor
numa strânsu lacrimii munca toata mânilor
suspinând cârdu ce trece
fara tine patima
suspinând de trei ori zece la icoana lacrima

Vini Doamne si ma iarta las camesa descuiata si poarta de des legata pâna-n inimi departata
ardumas din linu verde numa sufletu-mi nu pierde

troica vase de pamântu
da ocol în iesle gându

ardumas da pântecu

Sâ vinea sa lumânare latra mersu-ntre picioare doare pasu
Io de gâde am habaru si tai taiu ascut iute perde glasu
Numa tu lasatu secu duci la foc ce pui în jaru paste calu
crede si se des cam fata ies din balta pestili du valu

harman cin te ce te duce pune cucu ia din cruce cântec fum
rupe le din fustele ne ramân doar crusta si lacusta-n drum
Doamnili ogoarili sterge lacrima din li în la subred dealu
A strigat în tintirimu popa saru lumea-i din opinca salu

ardemeni sparge lumina saru strâns de gât amnaru
vini paseri ti duce urca lemnu bate cuiu suie negru armasaru
ia din piatra si din apa lunecând la lume toarta
Sâ vinea Domnu trântindu de la stânga bratu poarta

se rupea camesili iata-n focu zdrentili samur din ispita lu
tâta mare de la lemnu lepadând în lume semnu samurdan a fu
strigând leac din iarba arsa de muiere duce fierul si îl ia
când la deal când dupa frunza pierde-n stea duminica

troica vase de pamântu rumega în iesle gându