Poetarium
Clara Margineanu - nascuta pe
4 iulie 1972 în Bucuresti - este poeta si jurnalista.
A absolvit Academia de Teatru si Film I.L.Caragiale din Bucuresti. .
Dintre titlurile publicate - noua volume de versuri - fac parte: Actul Intâi sau Cupa cu Iluzii (Editura Colosseum, 1995),  Sarmanele Duminici (Editura Semne), Prizonierul libertatii (Editura Cartea Româneasca), Fata de asfalt (Asociatia Scriitorilor Bucuresti), Femeia albastra (Editura Charmides).

Din 1995, lucreaza ca redactor al Societatii Române de Televiziune.
Membra a Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 2001.
Clara Margineanu

amintiri din copilarie

cu mila si uitare sa smulg copilul acela, din pumnii înrositi
                                                                           ai mamei
sa îi aduc un tata ocrotitor (pe care sa îl cheme Constantin),

fetita va spune tot : ce gust au cartofii cu furnici,
câta frica înghite zilnic, câta rusine, cum o alunga vecinii,
tacerea i-a nascut în inima un monstru : umilinta pe viata,
nici macar nu i s-a spus ca mai are un tata : pe Dumnezeu.

fiecare casa era îngropata în fumul gunoaielor,
fiecare om era stirb si mirosea a animal,                                                                                         fiecare copil era murdar si avea dintii stricati.

deschidea noaptea usa pe furis, sa o mistuie luna.

la nasterea mea ursitoarele au fost bete moarte,
pe coji de nuca sta destinul meu, uneori frumusetea
                                                                   e masca fricii
în rest, rânjeste visul în care cineva îmi smulge capul
                                                                   si mi-l suge.

daca as începe acum sa alerg, voi ajunge viata din urma ?



cLeoparda

rani acoperite de timp izvorasc iertare, blândete,
cLeoparda nu e nebuna cartierului, nu cara dupa ea
                                                             câini de pripas,
nici sacose cu gunoaie, nu cerseste, nu ia haloperidol,

e dreapta ca o lumânare si merge pe tocuri de sticla,
trag de poala ei fantome rânjind,
prin gaurile dintre dinti le tâsneste veninul, otrava, mirosul,
o scuipa în ochi masterele si ciocli,

cLeoparda cade, lesina adesea de frica si scârba,
dar Salvarile ajung întotdeauna prea târziu,
se trezesste din cosmar, purtata de brate ireale,

lacrimi de sare vânata si multa batjocura,
pacatele stramosilor, ale bunicilor, ale parintilor,
cLeoparda stie pe de rost blestemele,din frageda copilarie,
i-au fost datatoare de moarte si de friguri.

cineva îndura, altcineva razbeste,
restul e surghiun.


poate ar fi iubit-o 

am si acum o poza cu ea, avea 6 ani când spunea
sa ascunzi totul sub pres, sa nu spui nimic, nimanui, de rusine,

poate ar fi iubit-o cineva,
vecinii, vânzatorii de baloane colorate sau de vata pe bat,
(oricum i se spunea mereu ca e cumparata de la tigani,
pe un ciur de malai)

poate ar fi iubit-o daca nu era anapoda, de nicaieri,
                                                                          fara parinti,
privea crucis, era tunsa strâmb, mânca fluturi
                                                              si viermi de matase,
mai avea si urme de lovituri pe tot sufletul,
iar sufletul avea o tona, îl cara greu, prin praful mahalalei,
printre blocurile cu ochii scosi.

Visele ei, animale de plus, împuscate la bâlci.


un sâmbure de piersica

de dimineata, a venit sa se ascunda în camera mea.
acum e noapte si între noi nici un cuvânt,
si-a atârnat camasa de o creanga, s-a spalat pe frunte
                                                                          cu gheata,
s-a ghemuit în cearsaful meu ;

l-am privit o ora, doua, trei, mi-am facut culcus pe jos,
                                                                       în bucatarie,
spre dupaamiaza a venit sa culeaga o piersica din frigider,
a trecut peste mine si a deschis fereastra, arsita l-a muscat
                                                                           de piept ;

obiectele din camera mea mica sânt cuminti si la locul lor,
usa e muta de câte a trait,
trântita, deschisa cu o dragoste, încuiata, sparta, fara clanta,
cu o clanta noua aurie, mângâiata, cu capete sparte de ea,
stearsa de lacrimi si vopsita cu ruj,
o salut de câte ori intru în casa,
(nu îmi mai raspunde, e tare obosita)

dupa miezul noptii, insomnia ma întreaba ce mai fac,
culeg o piersica din frigider si o împart cu ea, cu insomnia,

el s-a ascuns în viata mea si paseste prin ea fara sa ma vada,
acum are chei dar usa nu e niciodata încuiata,
mâine va pleca în zori, fara o vorba,
iar patul în care a dormit îmi va povesti visele lui.

în ziua în care nu va mai veni,
ma voi ascunde într-un sâmbure de piersica.
joc cinegetic

vanatorul si cel vânat
îsi adulmecau erotic trupurile si beregata

mi-am lipit urechea de taina cLeopardei :
ce parea iubire
era un sadic joc cinegetic.


cineva îmi face rau, cu mâna mea

molima risipei înopteaza în creierul meu,
atunci când pulsez artificial într-un univers
                                                 prefabricat,

ma daruiesc, ma schingiuiesc, ma rup în fâsii
pe care le împart trecatorilor,
le arunc de la balcon, le lipesc pe garduri...

cineva îmi face rau cu mâna mea,
care sparge sticle de parfum Givanchy,
toarna în pahare, formeaza numere de telefon,
la capatul carora nu e niciodata, Dumnezeu ;

am aflat ca îngerii nu lucreaza la fabrica de
                                                    serotonina,

un barbat mi-a spus : „m-a ucis propria-mi 
                                                  generozitate”,
cobora de pe scena în aplauze si simtea
cum i se adânceste cutitul,între omoplati !
daca a murit, sigur a înviat deja, pe undeva,
desigur, tot din generozitate...

cheltuim din propria fiinta pâna când
vom deveni fluturi,
fluturii vor deveni petale
care se vor lasa rupte una câte una.

ce va ramâne va striga
de sub o talpa grabita :

,,cândva, ma numeam Clara”.   



Braconaj cu viata
                   
Fridei Kahlo,
                        la o suta de ani, de la nastere
                                                   

a fost întâi un film, o rana din visele mele,
din jale, proteze si ghips...
senzualitate bine cusuta, în oglinda muta,
era carne si sânge, peste teouila si vopsele.

seducatoare si unica danseaza cu viata în cârje,
Mexic, medici, Mesia, mereu,
niciodata : vai!
înlantuire a etremelor, bezmetica Frida
picta suav coliziunea, cu un tramvai...

durere, divort, schingiuire,
înclestare colorata, într-un joc de lego,
(când ea se nastea, la noi era rascoala)
iubirea fatala, ireversibila,drama si mândria sa
obez aventuriera, simplu : Diego.

înlantuiti precum iedera pierzaniei,
ea si el faceau tumbe, sub o zodie halucinanta,
vopsita cu sex, tradari si politic militanta.

,,am încercat sa îmi înec durerile în alcool,
dar ele au învatat sa înoate”,
scâncea Frida, într-o dimineata pestrita,
copii nenascuti cu sprâncene unite,
desenau lovituri de stat,
doi luptatori, într-un Mexic beat crita,
s-au iubit în ring, pâna au obosit
si-au încetat.

de atunci, câtiva, cu mâna întinsa, tânjim...
Frida surâde razbunator din autoportrete,
acum se prelinge mut, dintr-un perete,
sa vada daca o mai iubim.

Biblioteca de poezie

poeme în/din franceza, spaniola etc.
                          Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM