L.D. Clement, poezii - Festivalul Primavara Poetilor

L.D. Clement (nascut pe 22 ianuarie 1969 la Suceava)
este licentiat în filologie ; studii postuniversitare si master în semiotica discursului în mass-media si publicitate.

A debutat cu versuri în 1986 si cu proza în 1987. Volumul Texte inter-zise (versuri, Editura Dacia, 2003) a obtinut premiul pentru debut al Societatii Scriitorilor Bucovinei si premiul Fundatiei Culturale a Bucovinei.
Poeziile sale sunt cuprinse în mai multe antologii, printre care Poeti din Bucovina de Adrian Dinu Rachieru (Editura Helicon, 1996), Antologia poetilor români din Bucovina (1775-2002) de Emil Satco (Editura Junimea, 2002), Racines Lyriques. Selection anthologique de la poesie bucovinienne de Georges Astalos (Société Roumaine de Radiodiffusion, Bucarest, 2002), Enciclopedia Bucovinei de Emil Satco (Princeps Edit, 2004).

A coordonatat, alaturi de prof. univ. dr. I. C. Corjan, volumul Iconotextul mediatic si publicitar. Analize semio-retorice (Editura Musatinii, 2004).

În prezent, este redactor-sef al cotidianului Crai nou, coordonator al Editurii Crai nou (Suceava), redactor la revista Bucovina literara, editor al revistei culturale on line NordLitera.
Membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România si al Societatii Scriitorilor Bucovineni.

* * *

o orchestra completa plina de coarde suflatori si
rasuflatori. cu ochelari un tobosar pitic a întârziat
la repetitie. acela sunt eu.

o camera un bec de 200 lumini iluminând un singur
tablou: un sfânt cu halou înfasat cu credinta în
vesnica biruinta. vine repede o fetita cu dintii stricati
sugând un creion si pune sfântului nostru mustati.
stinge lumina. acea fetita sunt eu.

un salon de balet fete frumoase dansând menuet
baietasi cu muschii dresati în fata oglinzii.
un batrân cu picioare de lemn bocanind idiot
pe parchet. eu sunt.

într-o fotografie crispat un soldat încremenit
cu ochii goliti de flacara de magneziu. soldatul
a murit razboiul traieste în fiecare. o femeie
trecuta de o anumita vârsta arunca fotografia
în caseta cu monograma alaturi de alte fotografii.
femeia aceea sunt eu.

un câmp cu iarba înalta si flori la marginea orasului
lânga autostrada un el si o ea tineri legati
pentru vesnicie
dezlegati de conventii
el picteaza un fluture ea asteapta sa zboare
fluturele. si ceva mai încolo un câine strivit de autocamioane
cu burta plina de muste.
acel câine sunt eu. (EU)

* * *

toamna gri blocuri gri toate
femeile sunt foarte triste
între tonele de moloz între cablurile
electrice rochiile lor flutura printre antene
prind numai posturi straine.

toamna gri blocuri gri toate
garile sunt foarte frumoase când ploua
când cineva îsi pune gâtlejul
pe sine luminile aluneca din tunel explodeaza
strigatul înalt si oranj precum lampionul locomotivei.

toamna gri blocuri gri toate
s-au spus toate toate dar toate
femeile mai au de spus câte ceva
dintre tonele de moloz dintre cablurile electrice
lumea mai iese în câte o seara
din bunkerul sau.

unul câte unul ca treziti dintr-un somn
oamenii ajung
pe peron fiindca gara e foarte frumoasa
mai ales când ploua mai ales dupa ce
lumina iese din tunel fulgera înalt si oranj
peste toate blocurile gri toamna gri
nu credeam c-o sa mai vii. (STRIGAT ÎNALT SI ORANJ)

* * *

o fetita oarba scrie cu degetele pe zid
mare si gros scrie tocindu-si degetele pe zid
sânge tânar nestiutor fericit chiar
ca sufletul ei - o farfurie goala abia asteptând
sa cada fierbinte tocana

o fetita oarba scrie pe zid - asadar -
cu degetele: "sunt doar o fetita oarba ce
altceva pot sa fiu?" - zâmbeste sterge
palmele fara degete de poalele rochiei
cu multe flori rosii de mac
pe un câmp limoniu
cauta împrejur cu palmele fara degete
atinge iarba putin
cer prelins pe trotuar si o visina
putreda speranta unde sâmburele-i adormit
gaseste pisica ridica pisica
în brate la piept

pisica îi linge (în gând) degetele
fetita îi scoate (în gând) ochii (ÎN GÂND)

* * *

o camasa murdara transpirata în voia vântului
întinsa pe sârma. repede o ploaie murdara cade
si spala camasa murdara. un copil iese afara
în noaptea halucinanta se asaza sub camasa tatalui
rupta deja si navigheaza.
dimineata un porumbel trecând întâmplator pe acolo
vede crestetul copilului si îl gainateaza. (POTOPUL)

* * *

un clovn îsi leaga sireturile în mijlocul strazii. masinile
îl ocolesc toate. din buzunare îi cad ochelarii un ciob
de oglinda un pumn de agrafe pentru hârtii. vin niste fete
se apleaca si ridica totul obiect cu obiect. clovnul
îsi dezleaga sireturile apoi iar le înnoada. fetele îi pun
ochelarii în buzunar - el parca nici n-ar simti - si
agrafele si oglinda. masinile ocolesc toate. clovnul
îsi face mai departe numarul cu sireturile. fetele prind
a simti cum cresc li se scurteaza fustele si le pleznesc
bluzele. atunci gata sa plece ele întreaba: cât ai de gând
sa mai stai asa? nu-ti vine sângele în cap? iar clovnul
cu fruntea plecata se smiorcaie: oare
nu mai traieste nici un calau în corumba? (SIRETURI)

* * *

într-o seara catalina iesi la fereastra
cu un blid cu graunte. unde-s corbii?
striga ea în noaptea deasa iar lupii
cu falcile cusute se foira în frunze.

în alta seara catalina iesi în prag
cu o ciosvârta. unde-s lupii?
striga ea în noaptea groasa iar corbii
cu pliscurile încleiate dadura fara spor
din aripi.

aseara catalina urca în turnul cetatii
cu mâinile goale. daca nici corbi nu-s
nici lupi nu mai sunt - ma arunc
suspina fata. dar un paj cu pliscul de corb
si gheare de lup o prinse de poale
si-o trase-n camara.

acum stau fata în fata asteptând fiertura
de boabe si carne. zorii sunt înca departe
iar foamea creste clipa cu clipa. (CATALINA)

* * *

umblau colo-colo pe strazi auzeau cum se închid portile
cum se trântesc ferestrele dar nu le pasa. clopotarul
ramase atârnat de funia clopotului cel mare si se legana
asa într-o doara. ei i-au adus dedesubt toate florile
din gradini si când n-au mai fost flori au facut sub el
gramada de chei carti de vizita batiste colorate. de-atunci
n-a mai iesit nimeni din case. când ei s-au dus sa faca pod
de piatra între lumea de aici si cea de dincolo
clopotarul a coborât de câteva ori, a fluturat din batiste
a scuturat cheile în zadar.

n-a trecut mult si au mucezit între pereti toti din oras
barbati si femei. abia dupa aceea a venit apa si l-a luat
pe clopotar. dar podul este si astazi dovada fiind faptul
ca putini se mai tem trec peste el pâs-pâs
unii într-un sens altii în alt sens. atât doar ca pare-se
nimeni nu-si aminteste pe ce mal a fluturat batiste clopotarul. (BATISTE)

* * *

o strada care începe de acolo si se termina dincolo. nu
tin în mâna decât o pâine iar pe de rost
nu stiu decât calendarul: ieri a fost ieri
azi e azi. cititul l-am uitat de mult asa ca putin îmi pasa ca
pe cladirea din fata scrie spital sau ca pe cea din spate scrie abator.
tocmai trece un cortegiu funerar. mortul - un barbat
grizonat bine îmbalsamat în costumul de mire - imi face din ochi
sa-l urmez dar eu nici asta nu pot pricepe. îi arat
printre prapuri fotografia unei femei pe care nu stiu
daca o voi atinge vreodata dar stiu ca el nu. viata e asa
de frumoasa când tii o pâine într-o mâna si-o poza
în cealalta. pe neasteptate încep a cadea frunze
iar eu dau cu piciorul în ele. (POZA)

* * *

am doar un câine si nici pe acela
nu l-am vazut vreodata. l-am adulmecat doar
si i-am soptit în taina pe înserat când deveneam una
cu arborii vechi cu aerul cu somnul moale al pruncilor
i-am soptit aratându-i carnea si oasele: hai cutu-cutu.
n-a venit nu s-a apropiat niciodata desi
de jur împrejur auzeam numai vertebre rupându-se
clefait de falci plesnete de piei jupuite si
chiotele celor devorati pâna la maduva.
ai venit în schimb tu pe care te stiu doar ca umbra
cuprinsa în umbra mea precum si dupa mirosul tau
de catea. nici nu stiu cine face mai bine
umbra pamântului - eu sau ea. nici nu stiu daca
inima mea mai pompeaza sânge în mine si nu-l deverseaza
strain de gându-mi de tot ce înteleg în animalul ei întreg
într-un peste sau într-o pasare. si nici pe mine
nu ma mai stiu asa cum eram când mi-era sete
si fluieram. de aceea scriu si rescriu cu povara gândului
ca mâine ma voi vedea jigodie trista fara rost risipita
adulmecându-se pe sine în oglinzi gata sa muste si
sa smulga din osul sau din dulce carnea sa umbrita. (UMBRE)

* * *

nu fi proasta fetito
l.d. clement n-a locuit niciodata pe-aici
n-am auzit sa fi scris niciodata un rând de fapt
nici n-a facut umbra pamântului asculta
(trece un autobuz încarcat cu gravide)
l.d. clement nici n-a existat!
si doar câinele sau imaginar s-a plimbat
leganându-se într-un suvoi de muste.
într-o zi poate c-a râs câinele banuind
c-o sa vii balaie si usoara serafima
vei veni si vei întreba dulce carne gânditoare
trestie zâmbitoare.
în gândul gândului sau a fost si el pe aici
întrebând despre tine. nici el n-a aflat. (SI CÂINELE A RÂS)

* * *

la urma urmei un text se scrie singur
daca nu cumva este gata scris. stai
cu creionul pe el si nu-i al tau. ca o femeie
care se dezbraca de fata cu tine. are tâtele pline
pântecul încapator si soldurile doldora. ti se usuca gura
iar ea-si surâde-n oglinda. spargi oglinda iar ea
continua sa râda pe dinauntru. o sugrumi cu furie
o calci în picioare si-ti ramâne în creieri hohotul
pe care-l auzi toata viata pe care-l scrii
si-l rescrii nebuneste hohotind hohotind. (HOHOT)

* * *

sta pe un scaun în mijlocul camerei cu spatele
la fereastra. la picioarele scaunului o gramada de hârtii
speriate ca li se va da foc. pe ele rândurile tremura
de parca ar presimti ca vor fi decupate si-apoi
nu s-ar mai întelege nimic. de la distanta asta
nu-ti dai seama ce reprezinta: siraguri de versuri
ori un pomelnic lung.

barbatul tresare
tresar si hârtiile tresar si cuvintele mâzgalite pe ele.
barbatul se ridica si închide usa cu cheia. spre surprinderea
ta (n-ar fi trebuit sa scrii si asta!) ia foile una câte una
le împatureste le asaza pe masa. nici macar nu le citeste
parca le-ar sti pe de rost.

atunci te muti la alta fereastra. dupa aceea pleci
în alt oras. mai târziu calatoresti în alta tara. acum
esti aici dar aici nici o fereastra. (BEZNA)