Poetarium
Claudiu Komartin (n. 7 august 1983, Bucuresti) este poet si traducator.

A debutat īn 2003 cu volumul de versuri  Papusarul si alte insomnii (Editura Vinea, Premiul National Mihai Eminescu - opera prima). Cel de-al doilea volum pe care l-a publicat, Circul domestic (poezie, Editura Cartea Romāneasca, 2005) a fost īncoronat cu Premiul Mihai Eminescu al Academiei Romāne īn 2007.
Poemele sale au fost traduse īn germana, franceza, slovena, sārba si coreeeana.

A publicat poeme si cronici literare īn majoritatea revistelor literare din tara.

Din 2008, este redactor sef al revistei literare VERSUs/m.
Claudiu Komartin

Nicaieri

acum, eu fac ce ar face oricine īn situatia mea: scriu.
unii parca-s mai norocosi, li se ofera totul de-a gata
si au de ales din viata ce le-ar prinde mai bine
ca dintr-un meniu cald
dar eu, orice as cere, sunt īntrebat de o suta de ori:
te-ai spalat pe mānute?
ti-ai periat dintii?
ai unghiile curate?
vreau, nu vreau trebuie sa iau lucrurile asa cum sunt

(pe nervul optic s-a catarat o dihanie grasuta si rea
sta ea ce sta si scuipa cu zgomot īn galetusa privirii)

nicaieri nu am liniste

si eu fara liniste foarte greu scriu
si parca īmi ies de tot din minti
si nimic bun nu iese din asta, orice as face

pe strada merg cu o bufnita depresiva deasupra capului
prin par īmi forfotesc tot felul de gāze
dar nu ma plāng

pentru ca se apropie ziua mea
iar eu de ziua mea primesc an de an
o disperare micuta cu funda.


Un dans matinal

Desteptat dintr-o data de o mireasma
pentru care, catre amiaza, īti vei aminti sa-l lauzi
pe batrānelul Filip, gradinarul cel migalos
cu surāsul larg si māini delicate.

stii īncotro sa te-ndrepti - īn zori, cei dintāi treziti
urmaresc cu blāndete procesiunile vietatilor mici.

De-a lungul aleilor ce coboara īn panta dinspre colina,
gasesti vlastari tineri, īnaltāndu-se iute
īn pulberea verii.
Mai īncolo, cimisirul īsi reia cāntecul
īntrerupt de cu seara, īmpins de o iubire ascunsa.

stii īncotro sa te-ndrepti - pisicile se dezmortesc dupa somn
printre flori, prin unghere,
se hārjonesc,
adulmeca-n aer,
mustatile zbārnāie:
natura comunica prin curioase vibratii.

Se deschide o poarta: cu mers potrivit, o tānara
paseste īn strada. O privesti īncāntat de la geam,
iar ea īti zāmbeste. Dispare īntr-o arcada,
apoi se arata din nou.

Un dans matinal. Un capriciu. O joaca.

I-ai pune pe frunte frunze de laur.
Foarte īncet, prin parul fetei trece o boare de vānt,
ca peste o plaja presarata cu solzi fini de aur.


Tocmai cuvintele astea

ne īnvārtim īn loc, bombanind agitati
si ne lovim īn rastimpuri fruntea cu palma
īncercānd sa-ti gasim o scuza, justificari
care sa-ti īmblānzeasca, desi e tārziu, amintirea

si toate cuvintele pe care le cautam de o vreme
sunt acolo, sub iarba, la loc sigur īn tine
ca un mesaj extraterestru pe care nimeni
nu va sti sa-l deschida pentru a-l descifra

poate ca acum te sucesti gemi rācāi lemnul
cu unghiile poate ca īti īnfigi deja radacini
poate-ai gasit ceva frust de iubit īn tarāna
si noi ne evitam unul altuia privirea (am devenit

la fel de īndaratnici ca tine) tānjim sa ne
īncurajam cu cuvintele tale cānd tocmai
cuvintele astea nu-s de gasit si satisfactia ta
rautacioasa stralucind īn tot īntunericul ala
Ratacirea

la cāteva saptamāni dupa ce te-am dus la groapa
niste vecini au venit īntr-un suflet la noi
sa ne spuna ca te-au vazut pe un cāmp

de fapt, capul tau se-ascundea printre crengile
unui prun desfrunzit
ai fi zis ca e un norisor cu par si urechi
dar ti-au recunoscut de departe gura rautacioasa
si privirea piezisa
acolo, agatate īn crengile prunului

au mai spus: nu se stie niciodata cu oameni ca el
trebuia zavorāt undeva, chiar asa blajin
cum parea īn sicriu

si noi speriati jurāndu-ne ca te-am ascuns bine, bine
si ca sigur nu te mai sculai de acolo de data asta
si ei nu, ca trebuia sa te īngropam mai adānc

si tot asa pān’la ziua, cānd s-a terminat si ultimul paharel
      de rachiu
asa ca vecinii s-au mai uitat o data la noi au dat din cap
     si s-au dus
ca doar se terminase de-acum si ultimul paharel de rachiu
noi acuma ca ce sa facem unde sa mergem pe cāmpuri
si ca noi ne-am facut datoria
sapānd o groapa frumoasa, frumoasa
punāndu-ti la cap o cruce īnalta, īnalta
desi multi ziceau
n-are el nevoie de asta unde se duce

mult timp ne-am sfatuit daca sa mergem si unde
si cum sa-ti convingem capul sa vina-napoi
ca doar corabierul asteapta si trupul nu poate pleca asa,
     fara cap

īn zilele senine, mereu e cāte unul care se jura ca l-a vazut
iesind din scorbura īn care-nnopteaza
si noi umblam īn toate partile necajiti, poate-l vom īndupleca
īn vreun fel.


Acum, de abia

cineva plānge īncet īntr-un colt,
īi e rusine sau poate frica,
dar altfel īn īncaperi este liniste
si fiecare se roaga
īntors cu fata spre sine
unei singuratati rasunatoare si blānde -
vezi limpede acum, de abia, melancolia
ravasind aerul
din casa cu ferestrele batute īn cuie.
īntr-un tārziu, te īntorci
cu māinile goale si descarnate
amintindu-ti de ziua cānd
pāna si ultimul remediu
īmpotriva realitatii
a dat gres -
atunci ai īnvatat cum e sa pierzi totul,
totul.


poeme publicate īn revista VERSUs/m nr. 3/ 2007

Biblioteca de poezie

poeme īn franceza
                       Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM