Poetarium
Adela Greceanu (pseudonimul Adelei Maria Dutu) s-a nascut īn 1975, la Sibiu.
Este licentiata a Facultatii de Jurnalistica din orasul natal.

Dupa debutul īn revista Euphorion (1993), a publicat mai multe volumele de poezie : Titlul volumului meu, care ma preocupa atīt de mult… (Editura Eminescu, 1997), Domnisoara Cvasi (Editura Vinea, 2001) si Īntelegerea drept īn inima (Paralela 45, 2004).

Īn prezent, este realizator de emisiuni la Radio Romānia Cultural, Bucuresti.
Adela Greceanu

Visete

I

Se facea ca mielul a fost o vreme īn desert. Nisip era īn capul lui, nisip era cīt vedeai cu ochii. Ziua era o dunga aurie, lata de cītiva centimetri, cadea oblic si se termina īn nisip. Mielul nu spunea nimic. Mai era acolo cineva care īmi explica stiintific si pe-ndelete ce e cu dunga aia de zi. Aproape ca pricepeam. Mielul, asezat īntr-un fotoliu, ma tragea peste el si eu īi cuprindeam soldurile cu coapsele si el ma saruta. Īmi placea dar īmi era cam rusine de domnul acela care dadea explicatii stiintifice. Mielul īsi īngropa capul īn poala mea. O vreme l-am crezut mort. O vreme am crezut ca nu-i nimic de facut. Pīna cīnd, o data, cīnd s-a aplecat sa-si lege sireturile, mi-a venit sa-l sarut pe crestet. Sub piele avea rīuri. Spunea ca ma iubeste cu ele. Uita-te la noi, īi spuneam, eu fierb carne si legume īntr-o oala rosie, zic ca fac supa, tu ai fost mort atīta vreme, zici ca te-ai saturat, vrei sentimente, vrei niste capsuni prajite sau oul rosu de strut, greu ca o piatra de moara, pe care l-am capatat eu. Aerul acesta curat intra īn noi īn acelasi timp, ai putea crede ca ne-a intrat acelasi vis īn creiere.


II

Eu nu mai dorm de mult, dar de visat, visez. Si asta se cheama viset.
Era atunci un soare orbitor. Numai eu īn umbra, ca-ntr-o apa sarata. Ca nici nu puteam scapa din ea, dar nici nu ma puteam duce la fund. Am stat asa nemiscata, īnconjurata de oi. Si a venit mielul cu aparatul de desalinizare. Umbra mea s-a facut una cu umbra lui. Nu se mai vedea decīt mielul, bine asezat la mijloc, īn costumul lui negru, ca pentru Opera. Nu zicea nimic. Lasase totul si ma cauta. Trecea un tren subteran, sinele tremurau o vreme si maduva lor argintie tipa. Mielul statea alaturi linistit, cu picioarele īncrucisate sub el, cu mīinile pe genunchi, parca vindea mīncare pentru pisici. Facuse ce i s-a spus: venea spre mine cu turatia 47.
III

Acum sunt detoxificata. Stiti cum e, majoritatea īsi poarta umbra cu lejeritate, cum īsi poarta pardesiul pe brat cīnd e prea cald. Numai ca pardesiul mielului abia poate fi purtat pe ambele brate. Cine a īncercat sa umble cu el īn spinare, n-a putut face mai mult de doi pasi. Eram intoxicata cu umbra. Am zis Eu aicea ma opresc. Si m-am facut o bila mare. Alba. Nimic n-o putea urni. Daca o loveai, nu scotea nici un sunet. Si a venit la mine o apa. Zicea ca o cheama Ioana. Voia sa ma īnlocuiasca. Dupa aceea m-am īntīlnit cu sora mea, care m-a īntrebat daca īmi amintesc unde a fost lovita de masina. Si a mai spus ceva care semana cu urma unei roti pe nisip. I-am spus ca acolo s-a īntīmplat si am īntrebat-o cum o cheama. A zis Olga. Si mi-a īntins o mīna. Purta o manusa neagra uzata. Īn ce ma priveste, deja ma nascusem si aveam evidente. De pilda, cu mortul acela īn mare voga. Toata lumea era īnnebunita dupa el, ca dupa un multasteptat. Se scria despre el peste tot, era considerat cel mai, se murea dupa el. V-am mai povestit. Eu stiam sigur ca e mort de-a binelea si ca nu-i nimic de facut. Totusi, o vreme l-am lasat sa-mi sufle īn ceafa. Totusi, o vreme i-am gatit, i-am cīrpit ciorapi, l-am spalat... La urma urmei, asteptam si eu pe cineva, nu? De fapt, numai eu stiam ca e mort. Daca am īncercat sa le spun si altora, ei, nu ca n-au īnteles cum vine asta, dar nici macar nu m-au auzit, oricīt de tare as fi strigat. De īngropat, īnsa, nu l-am īngropat. Eu aicea nu ma bag, am zis.

IV

La granita, acolo unde īmi place mie cel mai mult, am mīncat de prīnz. Acum nu mai e granita acolo, dar ceva tot a ramas. Sīnt tarabe cu inele care valoreaza atīta cīt ai la tine. Nici mai mult, nici mai putin. Inelul meu de argint are o piatra de ambra patrata. Nu ne-am tocmit pentru el, nici eu, nici mielul. Si am trecut dincolo. Tot pe o granita ne-am iubit prima oara, asa cum te iubesti cīnd nu esti nici viu, nici mort. Am trecut cu viteza trenului peste teritoriul nimanui, pazit la margini de unii, altii. Mi-e tare dor de el… Oare am sa-l mai vad vreodata?    


V

Cine e mielul acesta, care nu zīmbeste, dar tine īn priviri bucuria mea? Un tata. Si o tara necunoscuta. Un tata care da din umeri. Casa lui. Un miel care sapa īn gradina īmbracat īn costum negru, de gala. Cine este mielul acesta, cu care eu seman foarte mult? Mielul acesta atīt de usor de ranit si atīt de turbat? Eu sīnt un cimitir. Am facut curat īn dulap: fiecare mort īn paltonul lui, fiecare ciorap cu flaconasul lui de sīnge, fiecare bereta cu portia ei de opiu. Si acum e soare. Si cīnd īnchid ochii e soare. Cine este mielul acesta care ma injecteaza īn venele lui si eu stau linistita, cum am stat la cutremur? Unde sta frica? Unde īti place cīnd īti place? Mortul ala pe care toti īl considera cel mai, dupa care se moare, ca dupa un multasteptat, e mort de-a binelea si nu-i nimic de facut. Cu totii īl iubim, dar va īntreb: ce va face el cu dragostea noastra? Desi stiam ca e mort de-a binelea si ca nu-i nimic de facut, o vreme l-am spalat pe cap, i-am gatit si i-am cīrpit hainele. Tichia mielului, tichia mortului: totuna. Cīrdasia perfecta. Si eu cum sa cīntaresc un miel si un mort?


poeme publicate īn revista VERSUs/m nr. 3/ 2007

Biblioteca de poezie

poeme īn/din franceza, spaniola etc.
                          Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM