Poetarium
Bogdan Ghiu (n. 1958, Bucuresti) este poet, eseist, traducator si jurnalist.

Este autorul volumelor de poezie „Fragmente din Manual”, īn Cinci (Litera, 1882), „46 de caligrame ajutatoare”, īn 9 poeti (Cartea Romāneasca, 1984), Manualul autorului (Cartea Romāneasca, 1989), Poemul cu latura de 1 metru (Pontica, 1996 - Premiul Uniunii Scriitorilor), Arta consumului (Cartea Romāneasca, 1996 - Premiul Uniunii Scriitorilor),  Arhipelogos, (Axa, 1997, Pantaloni si camasa (Pontica, 2000,) Manualul autorului (editie completa si definitiva, Cartea Romāneasca, 2004), (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte (Cartea Romāneasca, 2006).

A semnat si volumele de eseuri Grame (Cartea Romāneasca, 1997), Ochiul de sticla. Texte privind televiziunea. 1991-1997 (All, 1997), Evul Media sau omul terminal (Idea, 2002), Facultatea de litere. Mic īndreptar de gāndire gresita (Cartea Romāneasca, 2004 - Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti), Eu(l) Artistul - Viata dupa supravietuire (cod de bare pentru viitorul monstruos al artei), Cartea Romāneasca, 2008 (īn curs de aparitie)

Traduceri din M. Foucault,
J. Derrida, P. Bourdieu,
G. Deleuze, F. Guattari,
G. Bataille, J. Baudrillard,
H. Bergson, P. Ricoeur, R. Rorty, P. Veyne, S. Kofman, D. Anzieu, Descartes, Sade, Baudelaire, Artaud, M. Leiris, M. Duras, Annie Le Brun etc.
Bogdan Ghiu

Hasuram si coloram
(O aventura a cunoasterii)

Cineva trebuie sa fie īn aceasta pagina goala, peste cineva tot trebuie sa dau pe undeva prin acest miez dezvelit (sectiune prin perpendiculara locului). Scrierea rezulta din aceasta cautare disperata, obstinata, care ar trebui sa fie atīt de rece si de calculata, de calma… Scriu ca sa nu stau īn locul meu.

Īi īnteleg perfect pe cei care scriu: au terminat de cautat, au constatat (o data pentru totdeauna?) ca nu e nimeni aici, ca nu te poti astepta la nimic. Īn orice caz, daca au īntīlnit, totusi, pe cineva, sau daca totusi li s-a īntīmplat ceva, cīt de cīt, au uitat repede, l-au dat definitiv afara, l-au maturat, caci, de atīta si atīta scris si iar scris, vīrful se toceste, devine īncetul cu īncetul plat, o suprafata, o piatra de moara, un tavalug… Munca lor, zadarnicia poate presimtita nu putea fi chiar īn zadar: daca s-au vazut contrazisi, au īnfaptuit ei īnsisi ceea ce de mult nu mai asteptau. Spatiile parcurse de eisīnt cu atīt mai goale:o goliciune compacta, grea, materiala - īncarcata. Ei ne-au facut sensibili la gol! Scrisul lor se īntinde ca o pagina neagra pe fata lumii, neagra peste ochii ei negri. Trebuie sa mergem pe urmele lor, scrisul nostru trebuie sa fie unul care sterge, trebuie sa-i dam afara din aceste pagini pe care le paraziteaza, īn care nu fac decīt sa-si cultive amprentele, dar īn care cineva trebuie sa existe, peste cineva trebuie sa dam…

Scriu, scriu, apas si vīrful aluneca, nu strapunge, foaia e dura caci este asezata direct pe lume, si nu strapungīnd sau dīnd la o parte frunza foii descoperim - apocaliptic - lumea: trebuie sa avem (sa cultivam) obsesia locului unde vom descoperi pe cineva īn pagina goala, cineva care sa ne primeasca, sa ne ia scrisul īn trup, care sa lase scrisul nostru īn seama trupului sau, locul īn care scrisul nostru va trece direct īn lume, va scrie lume, nestingherit decīt de propriile lui griji.

Scriu, parca as vrea sa trezesc pe cineva care doarme īn pagina; īl caut de-a lungul si de-a latul, nu īntīmpin nici o rezistenta, deci scriu; e cineva lipit de pagina, una cu pagina (- Scoala, frate!), e ceva, trebuie sa fie ceva, macar o substanta, acolo, ce nu asteapta decīt sa fie trezita, stīrnita, „individualizata”, e un blestem aici, ce trebuie dezlegat, nu pot nimic singur, am nevoie de cel pe care īl caut…, trebuie sa ajung īn tara lumii… (Dar daca am trecut peste el, daca am trecut pe līnga el?)

Foaia e dura, vīrful meu se ascute pe masura ce īnainteaza, scrisul meu devine tot mai subtire. Scriu cu un punct. Scriu cu punctul si nu ma pot opri. Voi hasura pagina! O voi īmparti si apoi o voi colora īn negru. „Uciderea pruncilor”. „Uciderea gīndacilor de bucatarie”. Renunt la scris. Hasurez si colorez.



Cīndva am lasat o sticla goala
jos, īn fuga, līnga frigider.
Nici pīna azi nu si-a gasit echilibrul.
Īnca se mai clatina, usor,
insesizabil, imperceptibil.
O aud tot mai des.



Īnvelit īn trupul gol scrii.
Gesturile īnabusite se transforma
īn litere subtiri.
Pagina macra, carnea se īnmulteste
spre a ti se oferi. (Lumina
rosie lumineaza lumina
alba?) Īnfofolit īn trup,
prizonier - scrii. De-afara
nu se poate citi decīt in-
vers, din profil - ca-n oglinda.
De afara literele par vii.
Cīnd mi-ati dat cuvīntul, am vazut
ca-i o bucata din carnea spurcata
a dusmanului nostru,
cu care sa spun: Am īnvins!
Din gura īn gura a fost purtat
trofeul, si iata-l, a ajuns
acum la mine,
sa-l fac eu cuvīnt,
caci carnea asta nu poate fi mestecata
si nu poate fi īnghitita,
ea nu ne poate hrani, e
o carne straina, si nimic din ce e
strain nu ne poate face sa crestem.
Purtata din gura īn gura
a ajuns acuma la mine. S-o spun.
Sa spun: Am īnvins!
cu carnea dusmanului nostru īn gura,
si spunīnd sa o scuip, dupa
lege, sa o zvīrlu īn foc.
Spurcatul, el nu s-ar fi dat īnapoi
sa ne lase sa putrezim
ca pietrele muntilor, sub cerul liber.
El nu ne-ar fi adapostit o clipa macar.
Am īnvins!
Iar noi īi facem carnea moarta cuvīnt.
Am īnvins!
I-am smuls vorba din gura
si pe el vietii l-am smuls.
Am īnvins. Ptiu! Am īnvins. 



Sfīrsitul sta frumos
īn fund
si ne-asteapta.
Venim din toate directiile.
Cine ajunge īnainte
este sfīrsitul -
se-ntoarce īn fine
cu fata īnapoi,
se linisteste
si nu ne mai priveste cu teama.
Si totusi noi
amenintam īn continuare
sfīrsitul.

Sfīrsitul nostru se teme de noi
si fuge
tragīndu-ne dupa el.



Pe calota de Occident arta e moarta.
Īncolo pe unde e vie nu este arta.

(E viata īnsasi modesta si grijulie.
Rima bine ascunsa pierduta
prin casa.)

(SUBGARDA pe locurile īnfratite pustii
unde īntreaga suflare tresalta
din avangarda īn avangarda.)

Biblioteca de poezie

poeme īn/din franceza, spaniola etc.
                          Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM