Poetarium
Diana Geacar s-a nascut pe 9 ianuarie 1984, la Târgoviste.
În 2006, a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, sectia româna - engleza. Master de literatura româna moderna si contemporana, la aceeasi facultate (2007).

A semnat cu numele diana volumul de debut buna, eu sunt diana si sunt colega ta de camera (poezie, Editura Vinea, 2005), pentru care a obtinut, în 2006, premiul de debut Mihai Eminescu.
A publicat versuri în diverse reviste de cultura din România. Este prezenta în câteva antologii (printre care si La neagra, ed. Mirador, 2007).
În prezent, lucreaza la cel de-al doilea volum, Obiecte pierdute, din care fac parte poemele selectate.

Traieste la Târgoviste.
Diana Geacar

Obiectepierdute

E cam târziu pentru mine sa ies de aici
si distractiv pentru terminatii de la non stopul de
     vizavi.
Am coborât doar pentru bere. Serios.
Doar pentru doua beri. Sâmbatanoaptea
înseamna cea mai urâta singuratate. Machiata si gata
sa intrii într-o rochie de impresie, dar nu vine nimeni
     sa caute
acest obiect pretios si pierdut. Unde ai vrea sa ajungi,
     domnisoara?

Într-un spatiu în care
nu mai vrea nimeni. Într-un spatiu în care
privirile libidinoase n-ajung. Cu o privire de gheata
     (sper)
cer doua cutii de bere rece, întind banii, desfac
      frigiderul,
ma-ntind dupa ele (oh, se vede
celulita, ah, celulita! Ce stiu ei despre ea?)
le iau una câte una, ma-ntorc si spun raspicat:
      multumesc.
Si apoi nimic. Am asteptat fluieraturi. Nimic. Doar
     ceva care
se aduna, se misca undeva la îndemâna,
în piept, în cap, în burta. Ceva care rîde în hohote,
     din ce în ce mai tare:
Ai ramas singurica iar. Ai ramas iar singurica.

Bestia Sentimentala

Si terminatul îti raspunde: cu mare placere. Si zâmbeste
si-si suge maselele. Desigur, se gândeste la sfârcuri, la
     tot
ce poate fi supt din corpul tau. Linistea. Echilibrul de
     Sâmbataseara
pe care încerci sa-l pastrezi, trecând printre
sticlele lor proptite de asfalt:
Ai grija, draga, astea valoreaza mai mult decât tine!

Si tu te îndepartezi în rochita scurta si neagra, în
     carouri, sperând
sa nu mai treaca nicio masina, sa nu te mai lumineze
     niciun far,
pâna ajungi în scara blocului, pâna se potoleste
Bestia Sentimentala.



Somnul de dupa-masa

La marginea orasului, apusurile
au totdeauna culoarea prafului de caramida.
Dimineata si seara iau pastile pentru alergie.
Nu am scris nimic despre ea în revistele pentru femei,
pentru ca toate stiu ce este si
se trateaza. Scutur înca o data patura. Acarienii
vor pluti ani de zile, pâna jos, într-un volum de
      lumina.

Pe la prânz, ciorile ocupasera deja vârfurile copacilor
dinspre strada. Le-am auzit
în timp ce lingura se lovea de portelan.
Stii ca daca vei iesi azi din casa
s-ar putea sa ajungi mult mai departe. Stau la geam:
ciorile au trecut în alta parte a cerului, pe retina au
      ramas
negrele puncte Fudds
- articolul despre ele a fost foarte apreciat,
pentru ca era o experienta personala si
pe întelesul tuturor. Miopii le pot observa
daca îsi muta privirea pe suprafete luminoase.
Croncanelile se transforma în tipete
când volumul lor este invadat
de o multime de puncte electrizate
- niste pescarusi se rotesc fara oprire:
Nu-i niciun ochi de apa la marginea orasului.

Îmi amintesc visul în care eram închisa
sub niste scânduri; deasupra, ciocurile negre
taiau lemnul în dreptul fetei mele, încercam sa
acopar sparturile cu palmele.
Antihistaminicele induc o stare de somnolenta.
Otelaria produce nori. Volumul meu de lumina.
Au spus ca în curând vor pune filtre.

Usa se deschide încet:
ma roaga sa spal foarte bine merele. Las fereastra
pâna ma întorc, sa se aeriseasca. Umplu castronul cu
     apa,
le acopar cu mâinile si le împing,
galbene sau rozalii, adormite sau zbârcite,
cu degetele, cu unghiile mele nepilite.
Dar ele tot ies la suprafata.


Zoolocatarii din Târgoviste


"si înfiinta o gradina zoologica - bucolica
fireste cam paradis cam puscarie cam melancolica" (R. Queneau, "Geneza unei gradini zoologice")


E vremea actelor de curaj! Sa o convingem
pe mama ca nu trebuie sa ma sune
de câte ori ies în oras.

Urc singura în Turnul Chindiei - treptele
scârtâie înaintea si în urma mea - ma plimb în jurul
lacului, vizitez Gradina Zoologica. Sa bag mâna
în cusca tigrului?
E vremea actelor de curaj!

As putea lucra aici.
Sau sa-mi caut un barbat?

N-am adus de mâncare pentru maimute - oricum, sunt pline
cu pufuleti, chipsuri si floricele. Târgovistea e plina
de copii, dar pavianul cu mantie îsi mentine erectia.

Nu mai cunosc pe nimeni pe-aici. Iezii
de la care-mi luam la revedere cu un smoc de iarba
probabil c-au murit demult. M-apropii de magar
si-l întreb daca se simte singur
de rage în halul acesta - mie nu-mi iese chiar asa.
Întotdeauna mi-au placut orele de biologie.

Citesc în CV-ul gâstei Nilului ca-si alege
partenerul pentru toata viata. Într-adevar,
e vremea actelor de curaj.

Cineva a scris pe usa bizonului: W.C.

Ma-ntorc la maimute.
Pavianul cu mantie îsi plimba erectia, în timp ce femeia lui
îi tot arata fundul si-l invita cu un plescait. El
alege sa vina lânga mine, la gard. Ne privim.

Apoi se ridica, aratându-mi fundul batatorit,
rosu, plimbând dintr-o parte în alta,
pâna la trunchiul de copac din mijlocul custii,
o bucata de carne rosie si bleaga.
Femeia lui se mângâie în pragul casei, disperata.
Din senin mi-e dor de toata lumea

She was looking about for some way of escape, and wondering whether she could get away without being seen, when she noticed a curious appearance in the air: it puzzled her very much at first, but, after watching it a minute or two, she made it out to be a grin, and she said to herself „It’s the Cheshire Cat: now I shall have somebody to talk to.”
                  (Alice in Wonderland, Lewis Carroll)


A venit tinta fara sa priveasca pe nimeni,
s-a întins pe banca, mâinile pe lânga corp
si capul pe geanta. În apa se-ntinde matasea,
lânga lac broastele se urca unele pe spatele altora
sa o vada. Pe banca vecina o fata se joaca
în parul unui baiat, dupa ce-a azvârlit
cu rucsacul în iarba. Vara e pe terminate:
barcile se leagana la mal,
vântul umfla norii peste trupul nemiscat,
apleaca frunzele înca verzi în apa ochilor
încalzita la soare. Printre crengile curatate,
dupa atâtia ani, ea ma vede, ma recunoaste.
Ne regasim în acelasi loc:
eu nu ma pot arata toata, ea încearca

sa nu clipeasca, frunzele
plutesc linistitor în ochii ei, se scurg
pe tâmple, eu ma mut si mai sus, în norii
care se destrama spre terenurile de tenis.

Parul, cutele unei rochii, gulerele, buzunarele
atârnate ale pantalonilor, toate imperfectiunile
- Pisica a învatat-o cândva -
pot fi aranjate cu un singur zâmbet. Doi tipi
cu un casetofon dau târcoale.

Ea închide pleoapele pe jumatate,
mai lasa o fâsie de lumina verzuie pe sub usa
prin care eu nu ma pot strecura.
Dar poate spun ca este frumoasa,
poate ca unul nu vrea sa plece fara ea acasa.
Sau poate ca au pierdut mingea.


Rochia în floarea vârstei


Sunt aproape gata. Adaug cerceii cu pietre rosii
- doua picaturi de vin pe lobul urechilor - ,
margele asortate, pantofii cei noi.
Ma priveste suspect, ar trebui sa stie:
medaliile se câstiga la milimetru.

Am o treaba în centru, îi spun
mai mult ca niciodata si cobor din cutie.
Copacii sunt uluitor de verzi
- i-as putea îmbratisa, dar
rochia mea s-ar agata. Se pare
ca numai eu m-am pregatit de toamna.

Si parintii coborâti în valuri în libraria din centru:
caiete de româna si matematica, carti
cu o singura poveste sau cu mai multe.
Depinde ce vârsta are copilul dumneavoastra.

Pe mine m-au prins, mi-au spus ca
n-o sa-mi mai creasca, dar am continuat
sa-mi sug degetul mic cât a durat
„Povestea fara sfârsit”. Într-adevar,
trebuie mai putina oja pentru unghia lui
acum

pantofii cei noi împing pamântul
si capul meu salta în aerul cald,
printre ramurile verzi, luminate, se scutura
de povesti în parc.

Fetitele presara pe trotuarul din fata mea
castane care în orice minut vor exploda.

Nu-mi pot aminti vremea când zâmbeau
oamenii straini la mine. Nu-mi pot aminti
decât telefonul de neînteles, care
m-a facut sa chicotesc si sa tremur.
M-a întrebat daca îl mai iubesc. Ei
m-au întrebat toata ziua cine a fost si ce voia.
Le -am spus ca era o greseala.
Lui îi spusesem ca da.

Biblioteca de poezie

poeme în/din franceza, spaniola etc.
                        Biblioteca ZOOM
retur POETARIUM