Poetarium
Dinu Flamând s-a nascut pe 24 iunie 1947 la Susenii Bârgaului, în Transilvania.
Obtine licenta în litere la Cluj. Participa, ca student la înfiintarea revistei Equinox. Lucreaza apoi în Bucuresti pentru diverse edituri si reviste literare (Editura Enciclopedica, Amfiteatru, Secolul 20).
Debuteaza cu volumul de poeme Apeiron (1971). Continua sa publice versuri : Poezii (1974), Altoiuri (1976), Stare de asediu (1983), Viata de proba (1989), Dincolo (editie bilingva, 2000), Migratia pietrelor (antologie, 2001), Tags (2002), Gradini (editie bilingva, 2005) si Frigul intermediar (2006). În 2007, Editura Cartier din Chisinau îi tipareste Opera poetica (2 volume) iar Editura Ideea Europeana Superstrings (antologie bilingva în engleza si româna).
A semnat traduceri din opera lui Fernando Pessoa, César Vallejo, Carlos
Drummond de Andrade, Umberto Saba, Samuel Beckett, Pablo Neruda, Jorges
Semprun, Michel Deguy, Philippe Sollers, Jean-Claude Guillebaud s.a.m.d.
Câteva dintre volumele sale au traduse în alte limbi : Estado de sitio (Madrid, 1984), Počmes en apnée (Paris, 2004), In the Refracting Real (Tipomur, Tg. Mures, 2004), Havera vida antes da morte? (antologie bilingva aparuta în Portugalia, 2007).
A obtinut premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie si premiul national Frontiera Poesis pentru traducere.
În martie 1989, i se acorda azil politic în Franta. Actualmente este ziarist la Radio France International din Paris.
Dinu Flamând
Ghemuit
Ea soseste cu un miros de piele calda din
patul altuia
îsi desprinde din par un soare ierbos
si întinde mâna
între degetele ei apa ia forma paharului
si transporta-n adânc palpitul unui sarut uitat.
O protejeaza o fericire crenelata cu metereze
de cetate a somnului
musteste de o densa fosforescenta
intangibila
cum pulseaza spre mine
din departari
insuportabil
de apropiate
unde ma înec în ani lumina de seceta.
Mi-as deschide brusc pieptul sa o primesc
direct în tacerea mea
rostogolita
de pe culmile crudului april
nici un cuvânt de-al meu nu o mai atinge
astept
ghemuit în coaja ecoului inutil
care ma repeta.
Femeia îndragostita
Face pasi mari spre o liziera interioara
unde soapte de acacia îi arunca în par
ultimele reflexe de soare marin - leviteaza
prin apele freatice ale unui surâs lunar
ma cuprinde într-o larga privire indulgenta
laolalta cu florile cartile si agrafele de pe masa
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele
si care o fac de tot intangibila parca înfasurata
într-o lumina interioara siroind de jur împrejurul ei
diminetile îi sunt irigate de o muzica vegetala
gesturi de umbra mângâie conture numai de ea stiute
si amintirile ei alearga spre viitor
cu o forta ce scutura din radacini imposibilul
fericirea ei epidemica vindeca între noi
indiferenta acestei zile, urâtul, resentimentele
iar eu o pândesc pe la toate usile
si absorb din hainele ei noul miros
si stau în calea mâinilor ei sa culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie saraca
imensa mila
iar cum se îndeparteaza în lungul tarmului
ma preling de sub talpile ei ca refluxul
flacara a secretului
metamorfoza
femeia mea
îndragostita dar nu de mine...
Tango în gând
Ia-ma de mâna
ascunde-ma-n rasuflarea ta
uita-ma
printre lucrurile pe care le amâni si dureaza
în tine levitând ca o somnolenta erotica
vom vorbi
cândva
de la piele la piele
printre cuvinte
uita-ma
în timpul cât ne-a ramas
nu prea mult
cine stie?
e chiar mai bine
sa nu evocam speranta care este o falsa apropiere
suspendati în tacerea arborescenta
ne golim unul în
celalalt
de o mila lichida ce nu vindeca si nici
nu raneste.
Înfloreste în tine misterul
ca un pâlc de rachiti
la marginea unui fluviu interior ce-ti rasfata chipul
chiar daca ar dori
ochii tai nu ma pot zari
pe partea nevazuta a lunii.
Uita-ma
spre a ma regasi - poate - într-un pliu al memoriei
din vremea când noptile aduceau
dinaintea noastra
prietenoase incertitudini de timp guraliv
peste care însa plana spaima frânta
ca o pâine nici daruita si nici primita.
Ne uram reciproc cu iubirea
forma abraziva
a imposibilitatii de a fi unul celalalt
cu singuratate
cu tot
asteptând nimic
iar timpul cu
urgente ramificate
îsi agita la fereastra invizibile semne.
Ne îmbratisam spasmodic cu neputinta
ce-si întinde mâinile dar le si ascunde
nefericirea
unuia sufla în palmele reci
ale celuilalt
sa le trezeasca la viata
cu flacari stinse.
Si a ramas între noi doar o ezitare ce umbla singura
pe strazi
noaptea
în
cutremurul somnului
ia-ma de mâna
ascunde-ma-n rasuflerea ta
uita-ma
poate înduiosam moartea cu
aceasta complicitate.
rue des plantes
si întrucât nebanuite rezerve de somn se trezeau în tine
te eclipsai tot mai des dintre aparente
evaporând în urma ta doar o leneveala
repede absorbita de ezitarea verii
plantele îsi luau din mâna ta înnoptarea
ce ne pândea din curti interioare si din mansarde
în dupa-amiezele toride ale balcanilor
pe strazile inundate de iedera aceasta lichid-precara
înca întinsa pe zidurile absent-prezente
între acel nestiut ce urma sa vina
si inocenta speranta ca ne aflam tot la începutul
vietii niciodata vizibil cel putin noua
iar acum frângem în doua o resemnare
atât de bogata încât devine promisiunea
timpului ce se adauga la trecutul
unei probabilitati care ne mai implora...
Pe sfoara de rufe
Ce-i lipseste iubitei mele când îi lipseste
focul din gheata
galagia emotiilor intense
în vena de sub ureche
si iubirea ce
daruieste?
Îi lipsesc toate acestea înmiit si înca o data
si (de asemeni) amânarea definitiva a unui gol
ce îsi face cuib în arborii orizontului
si devine absenta.
Îi lipseste în somn lebada unui nor divin
iar la trezire o levitatie de uimire adolescenta
si i-ar mai trebui câtiva ani cu noaptea întoarsa pe dos
spre dinaintea nefericirii noastre
precum
si timpul
da timpul înca umed al tineretii
ca rufele albe fâlfâind pe sfoara
din podul casei
atunci....
Ce-i lipseste ei când pare ca nimic nu-i lipseste?
Va savoir...
Prin odaile noastre zile îsi târasc
trupurile inelate
ca niste viermi de matase pe-un pat de frunze -
tesem valul voracitatii lor
suveica...
Peisaj normand
Ani în picaj
pasari plonjând în mare
pliscurile lor se înfig adânc
între
omoplati
stol la orizont
inexprimabilul se deschide doar pentru sine
vântul ghemuit în spatele dunei pândeste valurile.
Briza consolatoare când fruntea
ademeneste ultimul snop de raze de dupa nori
ca pe o recompensa
pescarusii manevreaza refluxul
sub imobilitatea aparenta
a cerurilor.
Pretutindeni ma anticipa
urma absentei mele
dau târcoale aceleiasi pietre
spalata de flux
caut intrarea.
(Din volumul Tags)
Petrarca în gara la Avignon
Petrarca în gara la Avignon si chipul Laurei
reflectat o clipa în geamul unui tren ce trece
pe linia paralela
douazeci de ani de iubire celesta
cu navete obositoare între Vaucluse Paris Gand Ličge
Roma Padova Parma Venetia Praga Verona
unde îi si ajunge vestea mortii Imaculatei
urmeaza
alti zece ani de si mai abstracta adoratie
dupa transferul ei in ceruri la dreapta Tatalui
iar acum obosit de propria-i insistenta
regreta ca s-a lasat în furtuna acestei pasiuni
si macar de-ar fi fost
altceva decât perfectionarea viciului asteptarii
ce se excita cu reprezentarea
(tema abundent figurata mai nou la chioscurile de ziare
din gara
pe acele rafturi mai putin accesibile dar supravegheate
de ochiul camerei)
…iar apoi basta cu bucuria sporita doar
prin înfometare
si cu dorinta
ce transcende dorinta în iubirea lipsita de eros
desavârsindu-se ca absenta
în tentatia infinitului…
valete fratres
îndepartata apropiere
I
ea tocmai iesea de dupa o perdea
iar viata trecea pe acolo sa-i daruiasca
clipa când ea tocmai iesea de dupa o perdea
întâmpinata de setea uimirii mele
un aer intangibil o-nfasura
iar lumina se repezea sa îndeparteze
tacerea ce se insinua ca o umbra
în vorbirea acestei tâsniri
ivita pe verticala unei lacrimi de zeu
era chiar picatura ochiului sau încinsa
abur al clipei în gloria
frumusetii imposedabile
iar de atunci unul spre altul înaintam
si continuam
sa ne apropiem ca doi arbori
II
ca doi arbori în respiratia unui singur cer
doua coline în palma aceluiasi peisaj
când vântul de-afara îndoaie spicele în tablou
si potoleste elanul imposibilitatii
si numai fiindca drumul a stiut sa curga sub pasii ei
se deplaseaza ea cu marea ei imobilitate
spre iluzia unei posibile întâlniri
asa cum norii vazuti din iarba
ating coroana copacilor fiind departe
si întrucât unduirile somnolentei mele
se încolacesc pe indiferentul ei deget
precum vârtejurile de vâsc
iarna
în platanii uscati
eu exist cuibarit în exteriorul ei
ca un ghem de iluzie
III
ea devine o amânare a trecutului meu
zbor de culori cu ramuri spre cerul verii
flacara urcatoare
fraîche amertume du laurier
soare nocturn în piele
IV
si continui s-o ocolesc locuind în chiar sufocarea
prin care ea mi se aminteste
pe culmile acestei risipe
de zile putine împrastiate pe suprafata lacului
în câteva seri cu nori lenesi si viata scurta
uneori ea tocmai iese din spatele unei fraze
si se arata indulgenta cu lucrurile reale
ajunse la timp în realitatea spre care pornisera
la îndemâna inaccesibilului
(Din volumul Frigul intermediar)
Biblioteca de poezie
poeme în franceza
Biblioteca ZOOM
