Poetarium
Dinu Flamând s-a nascut pe 24 iunie 1947 la Susenii Bârgaului, în Transilvania.
Obtine licenta în litere la Cluj. Participa, ca student la înfiintarea revistei Equinox. Lucreaza apoi în Bucuresti pentru diverse edituri si reviste literare (Editura Enciclopedica, Amfiteatru, Secolul 20).

Debuteaza cu volumul de poeme Apeiron (1971). Continua sa publice versuri : Poezii (1974), Altoiuri (1976), Stare de asediu (1983), Viata de proba (1989), Dincolo (editie bilingva, 2000), Migratia pietrelor (antologie, 2001), Tags (2002), Gradini (editie bilingva, 2005) si Frigul intermediar (2006). În 2007, Editura Cartier din Chisinau îi tipareste Opera poetica (2 volume) iar Editura Ideea Europeana Superstrings (antologie bilingva în engleza si româna).
A semnat traduceri din opera lui Fernando Pessoa, César Vallejo, Carlos Drummond de Andrade, Umberto Saba, Samuel Beckett, Pablo Neruda, Jorges Semprun, Michel Deguy, Philippe Sollers, Jean-Claude Guillebaud s.a.m.d.
Câteva dintre volumele sale au traduse în alte limbi : Estado de sitio (Madrid, 1984), Počmes en apnée  (Paris, 2004), In the Refracting Real (Tipomur, Tg. Mures, 2004), Havera  vida antes da morte? (antologie bilingva aparuta în Portugalia, 2007).
A obtinut premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie si premiul national Frontiera Poesis pentru traducere.

În martie 1989, i se acorda azil politic în Franta. Actualmente este ziarist la Radio France International din Paris.
Dinu Flamând

Ghemuit

Ea soseste cu un miros de piele calda din
                                                     patul altuia
îsi desprinde din par un soare ierbos
                                                  si întinde mâna
între degetele ei apa ia forma paharului
si transporta-n adânc palpitul unui sarut uitat.

O protejeaza o fericire crenelata cu metereze
de cetate a somnului
                 musteste de o densa fosforescenta
intangibila
cum pulseaza spre mine
                          din departari insuportabil
                                                       de apropiate
unde ma înec în ani lumina de seceta.

Mi-as deschide brusc pieptul sa o primesc
direct în tacerea mea
                          rostogolita
de pe culmile crudului april

nici un cuvânt de-al meu nu o mai atinge
astept
        ghemuit în coaja ecoului inutil
                care ma repeta.


Femeia îndragostita

Face pasi mari spre o liziera interioara
unde soapte de acacia îi arunca în par
ultimele reflexe de soare marin - leviteaza
prin apele freatice ale unui surâs lunar

ma cuprinde într-o larga privire indulgenta
laolalta cu florile cartile si agrafele de pe masa
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele

si care o fac de tot intangibila parca înfasurata
într-o lumina interioara siroind de jur împrejurul ei
diminetile îi sunt irigate de o muzica vegetala
gesturi de umbra mângâie conture numai de ea stiute

si amintirile ei alearga spre viitor
cu o forta ce scutura din radacini imposibilul
fericirea ei epidemica vindeca între noi
indiferenta acestei zile, urâtul, resentimentele

iar eu o pândesc pe la toate usile
si absorb din hainele ei noul miros
si stau în calea mâinilor ei sa culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie saraca
                                                imensa mila

iar cum se îndeparteaza în lungul tarmului
ma preling de sub talpile ei ca refluxul
flacara a secretului
                           metamorfoza
                                              femeia mea
îndragostita dar nu de mine...


Tango în gând

Ia-ma de mâna
            ascunde-ma-n rasuflarea ta
                                                uita-ma
printre lucrurile pe care le amâni si dureaza
în tine levitând ca o somnolenta erotica
                                           vom vorbi cândva
de la piele la piele
                       printre cuvinte
                                           uita-ma
în timpul cât ne-a ramas
                            nu prea mult
                                          cine stie?
                                                   e chiar mai bine
sa nu evocam speranta care este o falsa apropiere
suspendati în tacerea arborescenta
                                          ne golim unul în celalalt
de o mila lichida ce nu vindeca si nici
                                                        nu raneste.

Înfloreste în tine misterul
                                  ca un pâlc de rachiti
la marginea unui fluviu interior ce-ti rasfata chipul
chiar daca ar dori
                               ochii tai nu ma pot zari
pe partea nevazuta a lunii.
                                            Uita-ma
spre a ma regasi - poate - într-un pliu al memoriei
din vremea când noptile aduceau
                                dinaintea noastra
prietenoase incertitudini de timp guraliv
                    peste care însa plana spaima frânta
ca o pâine nici daruita si nici primita.
                         
Ne uram reciproc cu iubirea
                                                forma abraziva
a imposibilitatii de a fi unul celalalt
                                                 cu singuratate
cu tot
         asteptând nimic
                          iar timpul cu urgente ramificate
îsi agita la fereastra invizibile semne.

Ne îmbratisam spasmodic cu neputinta
                 ce-si întinde mâinile dar le si ascunde
nefericirea
            unuia sufla în palmele reci
                                                  ale celuilalt
sa le trezeasca la viata
                                   cu flacari stinse.

Si a ramas între noi doar o ezitare ce umbla singura
pe strazi
              noaptea
                             în cutremurul somnului
ia-ma de mâna
                         ascunde-ma-n rasuflerea ta
                                                                  uita-ma
poate înduiosam moartea cu
                                        aceasta complicitate.


rue des plantes

si întrucât nebanuite rezerve de somn se trezeau în tine
te eclipsai tot mai des dintre aparente
evaporând în urma ta doar o leneveala
repede absorbita de ezitarea verii

plantele îsi luau din mâna ta înnoptarea
ce ne pândea din curti interioare si din mansarde
în dupa-amiezele toride ale balcanilor
pe strazile inundate de iedera aceasta lichid-precara

înca întinsa pe zidurile absent-prezente
între acel nestiut ce urma sa vina
si inocenta speranta ca ne aflam tot la începutul
vietii niciodata vizibil cel putin noua

iar acum frângem în doua o resemnare
atât de bogata încât devine promisiunea
timpului ce se adauga la trecutul
unei probabilitati care ne mai implora...
Pe sfoara de rufe

Ce-i lipseste iubitei mele când îi lipseste
focul din gheata
          galagia emotiilor intense
                   în vena de sub ureche
                           si iubirea ce daruieste?
                                            

Îi lipsesc toate acestea înmiit si înca o data
si (de asemeni) amânarea definitiva a unui gol
ce îsi face cuib în arborii orizontului
                                          si devine absenta.

Îi lipseste în somn lebada unui nor divin
iar la trezire o levitatie de uimire adolescenta
si i-ar mai trebui câtiva ani cu noaptea întoarsa pe dos
spre dinaintea nefericirii noastre
                                            precum si timpul
da timpul înca umed al tineretii
ca rufele albe fâlfâind pe sfoara
din podul casei
                        atunci....

Ce-i lipseste ei când pare ca nimic nu-i lipseste?
Va savoir...

Prin odaile noastre zile îsi târasc
trupurile inelate
ca niste viermi de matase pe-un pat de frunze -
tesem valul voracitatii lor
suveica...


Peisaj normand

Ani în picaj
                     pasari plonjând în mare
pliscurile lor se înfig adânc
                                            între omoplati
stol la orizont
inexprimabilul se deschide doar pentru sine
vântul ghemuit în spatele dunei pândeste valurile.

Briza consolatoare când fruntea
         ademeneste ultimul snop de raze de dupa nori
                 ca pe o recompensa
                   
                 pescarusii manevreaza refluxul
          sub imobilitatea aparenta
a cerurilor.

Pretutindeni ma anticipa
urma absentei mele
dau târcoale aceleiasi pietre
spalata de flux

caut intrarea.

                                           (Din volumul Tags)


Petrarca în gara la Avignon

Petrarca în gara la Avignon si chipul Laurei
reflectat o clipa în geamul unui tren ce trece
pe linia paralela
                              
              douazeci de ani de iubire celesta
cu navete obositoare între Vaucluse Paris Gand Ličge
Roma Padova Parma Venetia Praga Verona
unde îi si ajunge vestea mortii Imaculatei

urmeaza
alti zece ani de si mai abstracta adoratie
dupa transferul ei in ceruri la dreapta Tatalui

                iar acum obosit de propria-i insistenta
regreta ca s-a lasat în furtuna acestei pasiuni

si macar de-ar fi fost
altceva decât perfectionarea viciului asteptarii
ce se excita cu reprezentarea

(tema abundent figurata mai nou la chioscurile de ziare
din gara
pe acele rafturi mai putin accesibile dar supravegheate
de ochiul camerei)

…iar apoi basta cu bucuria sporita doar
prin înfometare
si cu dorinta
ce transcende dorinta în iubirea lipsita de eros
desavârsindu-se ca absenta
în tentatia infinitului…

valete fratres


îndepartata apropiere

I

ea tocmai iesea de dupa o perdea
iar viata trecea pe acolo sa-i daruiasca
clipa când ea tocmai iesea de dupa o perdea
întâmpinata de setea uimirii mele

un aer intangibil o-nfasura
iar lumina se repezea sa îndeparteze
tacerea ce se insinua ca o umbra
în vorbirea acestei tâsniri

ivita pe verticala unei lacrimi de zeu
era chiar picatura ochiului sau încinsa
abur al clipei în gloria
frumusetii imposedabile

iar de atunci unul spre altul înaintam
si continuam
sa ne apropiem ca doi arbori

II

ca doi arbori în respiratia unui singur cer
doua coline în palma aceluiasi peisaj
când vântul de-afara îndoaie spicele în tablou
si potoleste elanul imposibilitatii

si numai fiindca drumul a stiut sa curga sub pasii ei
se deplaseaza ea cu marea ei imobilitate
spre iluzia unei posibile întâlniri
asa cum norii vazuti din iarba
ating coroana copacilor fiind departe

si întrucât unduirile somnolentei mele
se încolacesc pe indiferentul ei deget
precum vârtejurile de vâsc
                                        iarna
                                                 în platanii uscati
eu exist cuibarit în exteriorul ei
ca un ghem de iluzie

III

ea devine o amânare a trecutului meu
zbor de culori cu ramuri spre cerul verii
flacara urcatoare
                  fraîche amertume du laurier
soare nocturn în piele

IV

si continui s-o ocolesc locuind în chiar sufocarea
prin care ea mi se aminteste
                                      pe culmile acestei risipe
de zile putine împrastiate pe suprafata lacului
în câteva seri cu nori lenesi si viata scurta

uneori ea tocmai iese din spatele unei fraze
si se arata indulgenta cu lucrurile reale
ajunse la timp în realitatea spre care pornisera
la îndemâna inaccesibilului
 
                        (Din volumul Frigul intermediar)

Biblioteca de poezie

poeme în franceza
                        Biblioteca ZOOM
retur POETARIUM