Poetarium
Paul Aretzu este poet si critic literar. S-a nascut la 29 mai 1949 în orasul Caracal, judetul Romanati. A absolvit Facultatea de filologie ; actualmente este profesor la un colegiu din orasul natal.

A publicat mai multe volume de versuri: Carapacea cu sunete (1996), Orbi în Paradis (1999), Diapazonul de sânge (2000), Cartea Psalmilor (2003), Urma lui Uriel (2006), precum si un volum de eseuri - Viziuni critice (2005) si Scara din biblioteca (2007). Cartile sale au fost foarte bine primite de critica, în mod deosebit poezia cu tematica religioasa.

A obtinut premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, premiile revistelor Ramuri si Convorbiri literare si ale unor festivaluri - Virgil Mazilescu, George Cosbuc, Nichita Stanescu, premiul Atelierului National de poezie „Serile de la Bradiceni”.

Paul Aretzu colaboreaza în prezent la diferite reviste literare.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Paul Aretzu

PSALMI  CU  ANLUMINURA

* * *

atât de mult a nins, duium
ca nu mai e nicaieri drum
si-astept sa treaca cineva
sa am o urma ca sa pot pleca


Psalmul 29

Doamne, tarâna am în inima si vazul meu este acoperit cu monede din aur. Spre viitor înaintez cu spatele, sovaind. Sunt, Doamne, soi neroditor, un steag fara tara. Ma aflu într-un loc fara margine. Fa-ma, Doamne, sa fiu aproape de orice.
Si scapa-ma de visele limbii.
Am fost prizonierul literaturii care aspira realitatea strângând-o într-un burduf ca pe un gunoi pretios. Eram si eu, Doamne, copilul celor care scoteau ochii privighetorilor. Eram eu însumi o pasare umana, o mumie cusuta cu sârma de aur, având unghii de aur si fata de aur, daruind pâinisoare si poeme scrise pe limba, înrudit cu steaua din piata, cu umbra albinei înecata în ulcior.
În zori mi-am acoperit trupul cu vocea. Doamne, ajuta-ma sa scap de înfatisari. Da-mi suflet încins de credinta, da-mi ochi de miel. Scoate-ma din matele mortii.


Psalmul 36

Ca o moara este sufletul meu: cu ispite, cu pocainte. Cade o ploaie lina peste cinematograful din gradina, peste staulul vitelor, peste salasul oilor, peste prealuminata monastire. Cade cer blând pâna-n dimineata, în gol mormânt.
E o biserica pardosita cu mari carti pe care îngenunchi. Si din chivoturi captusite cu satin scot psaltire si alaute evreiesti. Iar îngerii coboara din cer icoane ale împaratiei. Doamne,
mângâie-ma îndeaproape. Din icoane dau muguri si frunze si rasar Trei Dumnezei care merg împreuna.
Doamne, iata, în jurul meu sunt multi lei care dau târcoale, vrând sa ma apuce. Doamne, sunt si oameni cu urechi alungite si cu falci proeminente, privindu-ma cu înfricosare.
Iar eu sunt fugit în vagoane de marfa.
Picura-mi, Doamne, timp înviat în inima, fa-ma îmbracat în înger. Fa sa arda cu flacara dragostei ceara translucida
a sufletului meu care este orb.
Stau pe un scaun de un deget, la o masa de o palma, închis în mine, fara sa misc buzele, nebun în luna a noua de Ierusalim.
Caci mi-am înhamat limba la gânduri iar acum pamântul e viu împrejurul nostru. Citind neîncetat Evanghelie, limba ni s-a facut sfesnic asteptând cu nerabdare sa se puna în ea lumina rugaciunii. Si în jur era desertul manos dinaintea aflarii Canaanului.
Scapând de patima limbajului si de trupul stapânit de mirare, patrund, Doamne, în dimineata împaratiei Tale, cea cu multe ferestre, prin deschizatura contemplatiei, acolo unde peretii cânta, unde totul este fara chip, ca într-un pahar, naltând ochii, Doamne,
catre lumina cea subtire, iar sandalele mi-au luat foc si m-am temut de frumusete, caci miroseam sufletele pustnicilor ivite
prin minune. Mergeam în caruta la Nunta.
Da-mi, Doamne, pe Duhul, Cel ce navaleste în rod,
Care scrie învierea înauntrul semintelor.


* * *

dragilor, cum mi se întâmpla în ultima vreme, am plâns
în poezie cu hohote. am fost în catunul Lui, am stat la masa
Lui, primind hrana Lui. apoi eram legat de picioare
în somn, plin de durerea
de nastere. alaturi, în biblioteca, El citea
pentru sufletul meu.
îsi stergea sudoarea de pe trup. becul se balansa agatat de tavan. singur, în odaile Lui nesfârsite, citea pentru noi toti citit
fara prihana. cât eu ma boceam singur
Psalmul 67

Te cântam, Doamne, cu gâturile alungite, cu buzele tuguiate, înfricosati ca vorbim.
Vedem cum cuvintele stau în mintea lor si în interiorul lor,
asa cum stau sufletele, odihnindu-se în rai. Un porumbel
dadea cu gheara foile si citea din carte.
Eu plâng timpul, Doamne, nu-l traiesc. Eu traiesc lacrimi.
Am vazut boala napadindu-mi gura. Ochiul, ca un semn de carte, vazând cuvinte. Ma uit în jur si ating lumea cu ochi tineri
si zâmbesc cu buzele în flacari. Si gura mea vorbeste si apoi manânca si respira. Si Dumnezeu sta pe buzele mele
ca un ruj al dragostei.
Ma chircesc într-un clopot, ca un ochi într-o orbita,
încercând sa-si învinga propria pleoapa, având cuvântul Dumnezeu în mine ca o limba a timpului. Dar L-am cunoscut
pe Domnul si Stapânul meu, sufletul meu se scalda în viata,
la infinit.
Sunt un fetus în interiorul cuvântului, ma hranesc din acesta.
Tatal a însamântat în mine Scriptura si din ea se naste vesnic Hristos. Si sunt tot timpul gravid cu Hristos. El este din mine, Hristosul, si vine de la Tatal. Ca sa îl nasc, eu trebuie sa devin cast, sa fiu copil si sa ma joc printre literele sfinte,
printre pomii din rai, sufletul meu sa-I fie chivot.
Cuvântul e mijlocul cosmosului, locul în care se întâlneste iubirea care pleaca din mine cu iubirea care vine spre mine


* * *

pielea caprei de ieri spânzurata în crengile tepoase
ale salcâmului. pe când iarba continua sa creasca,
împânzita de lacuste, de cosasi, de brotacei. pe când
brutarul scoate, cu miscari consacrate, prin gura straluminata a cuptorului, pâinea cea spre fiinta. pe când pe bucatele de pergament aproape translucide sunt caligrafiate cu cerneala
neagra indelebila texte din Biblie. învatatorul ne deprinde cu tehnica cititului.


Psalmul 75

Bisericile sunt seminte ale Duhului, cazute din cer.
Eu manânc pâine rastignita. Sufletul meu este tot mai înauntru.
Ca apa în fântâna. Si Dumnezeu se oglindeste în mine.
Psalmul este cuvântul întrupat. Veniti sa ne împartasim cu psalm. Veniti sa atingem îngeri. Doamne, trimite-mi un înger moscat.
Împodobit m-ai facut si m-ai înfiat. Trupul meu este epic iar sufletul este liric. Am o religie în sânge.
Sunt înconjurat de stramosi si de urmasi.
Doamne, cum a fost când m-am nascut? Dumnezeu m-a plamadit, Dumnezeu mi-a suflat Duh în nari.
Dumnezeu a pus în mine puncte cardinale.
Manânc în genunchi, Doamne. îngerii sunt niste secunde.
Au fetele jupuite iar sânii lor miros a busuioc.
Îngerii se îngramadesc pe fiintele omenesti.
Scriam pentru a învata sa scriu. Vorbeam pentru a învata
sa vorbesc. În fiecare zi ma botezam cu rugaciune.
Dormeam pentru a învata sa mor.
Sunt un om pierdut si nemaigasit de nimeni. Cu ochi gânditori.
Doamne, vreau sa-mi retrag toate cuvintele si sa încerc iar…


* * *

chiar pe aici, mireasa trecu lasând unde nelinistite
de voaluri. ciupind pleoapa noastra la vreme de iarna. chiar
printre aceste fire de iarba, roza ei faptura, încoronata, dintre spumele marii iesi. vestind prima zapada, vântul rabufnind
printre pociumbi. degraba intra-vom cu talpi sfiite în dulcea ei casuta de ceara. degraba,
ca niste vacari veniti din zloata câmpului, ne vom desfata
pe lânga foc. oprita în cer limba timpului.
ne numara.

Biblioteca de poezie

poeme în franceza
                      Biblioteca ZOOM
retur POETARIUM