Poetarium
Allora Albulescu a absolvit Facultatea de filologie, Universitatea din Bucuresti, la specializarea româna-franceza. În prezent, lucreaza ca profesoara într-o institutie de învatamânt din Pitesti.

Este autoarea volumelor de versuri O clipa complice (Editura Vlasie, Pitesti, 1993) si Patimile pianinei (Editura Noua - ASB, 2007)

A obtinut premiul întâi în cadrul Concursurilor Nationale de Creatie N.Crainic (Giurgiu, 2000/2001), La portile visului (Reghin, 2000/2001), Avangarda XXI (Bacau, 2001/2002), Leoaica tânara, iubirea (Pitesti, 2001/2002), Vara visurilor mele (Bucuresti, 2002/2003), Lucian Blaga (Timisoara, 2004).
Poezia sa este prezenta în diferite antologii si în volume colective.

Din 2006, a devenit presedinta a Fundatiei literare Liviu Rebreanu si a Academiei Dacoromâne - Filiala Pitesti. Totodata, coordoneaza cenaclul pitestean Juventus.
Allora Albulescu

A de la Allora

Sunt atât de urâta pentru tine si de tine azi, iar spatele portocaliu si parul                               
portocaliu si aplauzele portocalii care ma pravaleau peste tine... nu e adevarat
ca nu esti aici,    stiu ca esti în stare sa nu te mai tunzi pentru mine, dar ce ma
mai fac eu cu mine sau cu cele pentru care nu vei mai folosi niciodata 
normele DOOM-lui , DEX-ului, DLRM-ului?
Tocmai mi-am amputat a treia mâna, ca sa ti-o daruiesc, dar tie nu-ti ajung
nici zapezile clapelor, nici Litaniile
umbrei mauriceraveliene si strig odata cu pianul sau urlu la domnii orbi,
dar nu surzi, nu înca surzi de tot sau surzi doar la smintelile mele, când fiecare
gest este o lama de cutit, fiecare respiratie o rugaciune târziu împlinita
si gândul ca trebuie sa rezist iar si iar, si tu, brusc greiere sau gândac de Colorado     
scormonindu-mi maruntaiele si himerele.
Azi plâng de furie ca pe bancile noastre s-au asezat altii si altii ca noi sau
ca ne-noi, dar mai rau plâng atunci când bancile astea ramân pustii si-mi amintesc
bine ca ele au fost numai ale noastre, cu parcul si leaganul care ne ridica pâna
la poarta raiului, încât tot cerul stralucea de tandarile hohotelor mele de râs
si îmi spuneai ca însisi ochii mei sunt sub forma de raze sau, nu mai stiu bine,
sub forma de stea, dragoastea mea oranj, dragostea mea cu capu-n nori
si ochelari de distanta, perdanta si biruitoare, cu buze iluzorii.
Trebuie sa am grija de trupurile trupurilor mele, chiar daca nu-mi mai apartin
si tocmai pentru asta, pentru tine si pentru cei 10 ani cât ne-am dat pe topoganele
viselor prefacându-ne în noi si în altii, cautându-ne si repierzându-ne,
niciodata vii, niciodata noi.
Miroase a busuioc de amintiri arse-n candela si a ierburi sau frunze prosternate        extatic la picioarele bolnave de guta ale toamnei, iar tu îmi smulgi degetele ca pe niste petale de margareta - ma iubeste, nu ma iubeste, ma... nu ma... si cum sa-ti mai împletesc ghirlande din flori de mar stropite cu apa ne-nceputa si din flori de nu-ma-uita (Vergißmeinnicht , vergiß mein nicht !), de Mâna-Maicii Domnului, de regina-noptii?
Si iar nu mai stiu unde încep eu si unde începi tu, nici unde se termina viata
si-ncepe moartea sau de ce cresc ele una din cealalta, de ce au radacinile
în clavicula claviaturii.
De fapt doar strazile ne înteleg si ne ocrotesc si ne pazesc de oameni si
de câini - cam tot un drac - poate chiar de noi însine, adica pe tine de mine
si viceversa (cave canem!) si eu „noli me tangere”, desi îti spuneam exact
invers decât ceea ce îmi doream - exact invers, totul în stare de invers, anapoda,
pe dos sau unu’ pe fata, unu’ pe dos, tricotajul realului ideal, invadat de
centauri si fauni repetând fara noima : „remarcabil”, „fascinant, fascinant”,  treziti
din buimaceala avalanselor de cine ? ce? unde? cum? când?...
Noi, teferii pamântului, alergând printre arpegii schioape si schizofrenice,
împovarati de mângâierile ghearei de leu (exhibate-n vitrine ca pomii de iarna în
luna cadourilor), de aceea , de câte ori ma  întreaba cineva „ce mai faci?”,
îi raspund „urlu, mersi!” si multi mi se alatura în haite pe bulevardele sufletelor -
„la bulivar, birjar!” - într-un urlet urias, nesfârsit, alteori într-un bocet pasibil de
pedeapsa pentru tentativa de dezastru cosmic...
Sa alergam prin ploaia de prosti si nebuni cu inimi împartite, pline de riduri si de
fardurile aritmice, atonale - vino cu mine în cântecele de leagan ale mamei cu ochii
scosi de fiii si fiicele care totdeauna si-au dorit sa stea sub aripa ei de privighetoare
oarba si de ciocârlie pisalog ciripitoare, iata-ma mama universala
si Alma Mater cu poala plina de aurolaci, boschetari, maidanezi, traseiste - îti las
jalea mea rasucita ca iedera pe glezne, îti las toti diezii din viata mea, bemolii ideilor
si simturilor ametite în balansoarul constiintei, îti las capacul pianului -
(citeste „cosciugului”) - sub care sta ascuns cadavrul concertistului cu creierii
sleiti în sârma ghimpata a portativelor, iata-ma alaptând barbatii, câinii si pisoii
fara ochi, parasiti, mânca-i-ar viermii pe patul spitalului si arde-i-ar / arza-i-ar
focul pe mate, - blesteama tante (A)LIN(A) - tu nu mai iesi din cochilie si-ti cânt
melc-melc, codobelc, iar un baietel oarecare striga „mai bine sa mori, melcule,
mori mai repede, apoi sa te-ntorci sa-mi povestesti cum a fost” si noi ne iubim
ca sobolanii prin galerii de întuneric sau ca demonii, în orice caz, eu îti vin
la-ntâlnire totdeauna fardata-n insomniile tuturor insomniacilor lumii,
recitându-ti poeme de genul „Rapperul stoic”, „Topmodelul stafios” si
te implor sa nu-ti mai pierzi timpul taindu-ti venele sau privind în vestiarul fetelor -
ne culegem unul pe altul de prin parcurile (care abia asteapta sa ne întâmpine
cu „nevermore”) si de prin taverne cu rockeri în sevraj, te implor... când iubirea
e tintuita pe-un pat de mirodenii, agonizând sub limbile perverse si bârfitoare
ale ceasornicelor sau zace strivita sub roti, lânga pisici aristocrate -
pastreaza-mi scheletul, ai nevoie sa joci ping-pong cu globul
ochilor mei si baseball cu femurul...
Iata-ne tenebrosi si înaripati printre senzatii,  perceptii, reprezentari,
într-un glissando pâna dincolo de partitura realului renegat, adulat, invocat
la sabatul vrajitoarelor, iata-ne gândurile si simtamintele  încâlcite,
gâfâind sub imensa povara a dragostelor de taina, de care nu scapi ca de râie,
de care nu mai putem scapa, cum nu putem scapa de blestemele   lacrima,
de chipurile noastre   ratacite prin albumul de familie si printre vitrine
cu surâsuri cariate, pe la semafoare înca nevindecate de strabism,
printre norii încarcati de inteligenta artificiala si printre munti de
„d-voastra”/ „dvs.”/”dv.”, de „nu”, de „nu stiu” si de „tu”, colegi de banca
teribili scandalizând tot liceul - te-am învatat sa patinezi, sa-mi pui piedica,
sa-mi vorbesti despre altcineva si altundeva, despre (ne)rostul tau în
straina-ti (haina din) piele de sarpe, ti-am pus în palme bataile inimii...
Iata-ma facând exercitii de privit cerul prin parul tau, printre genele tale
sarutate-n delirul dicteului automat si exercitii de downloadare a imaginilor cu
grafitti din noaptea aceea, când au început sa-mi serpuiasca prin vene toate
aleile strabatute împreuna, oare de ce noi, în déjŕ-vu, déjŕ-connu-ul lumii
vesnice - „Vine sfârsitul lumii, sa nu uiti, Dumnezeu ne-a eliberat prin
Fiul Sau din robia Egipetului”, obisnuieste sa spuna tante (A)LIN(A), obisnuieste
si câte o vodca, o iarba, o cruce, un sarut pe hârca fara dinti... Am ajuns la dinti,
ai apucat sa-mi mai spui, cum de-am ajuns aici, întrebam scuipând guma de mestecat înspre cele patru vânturi, astepând sa se darâme azurul peste noi („Azure, azure, azure”
si disperarea lui Mallarmé, visând sa facem dragoste ), sa ne îngropam între darâmaturile pacatelor lafaite prin stranduri, parcari si locuri de joaca încremenite în uimirea adolescentilor sinucigasi (chiar nimic? nimic sa nu fie niciunde?!)
De parca toata lumea se uita la noi când îmi adunam mintile ratacite printre 
ale tale si ar fi stiut ca în timpul somnului devenim una cu trupul pianului, 
iar  dintii lui stirbi ne însângereaza degetele înmanusate în mângâierile frisonante
si stralucitoare... Alteori, iernile, bananaiam prin cimitirul suspendat în mirosul
de sarmale si de tuica fiarta (ia, maica, de sufletul rapsatilor, sa guste si ei, ma îmbia
tot tante (A)LIN(A), muream de frig si înviam doar pentru tine,
vara tremuram, de asemenea, cu ochii agatati de geam la vreo 40 de grade 
de vodco-palinco la (nin)soare, iar tu si cu strutocamilele erati pe teren, jucând
tenis cu inima mea, si iarasi toti stiau asta, iarasi asta era ceva stiut de toata lumea,
ca si gloria noastra îmbalsamata cu premii la concursurile de desene pe asfalt,
purtând inscriptiile JE T’AIME /  I LOVE YOU - si auzeam cum în creieri
se prabusesc paduri de bambus - de ce ne-om fi ascuns sufletele tocmai acolo,
acum, când am semnat pactul cu A de la Allora ? Et alors??? Allora ciao!

Biblioteca de poezie

poeme în/din franceza, spaniola etc.
                          Biblioteca ZOOM
retur  POETARIUM