Arcadie Suceveanu - poezii - Festivalul Primavara Poetilor

Poet, eseist si ziarist român din Republica Moldova (n. 16 noiembrie 1952, com. Sirokaia Poleana din regiunea Cernauti).
A absolvit în 1974 Facultatea de Filologie - sectia Limba si literatura româna din cadrul Universitatii de stat din Cernauti. Între 1974 si 1979, a lucrat ca profesor, devenind apoi redactor si redactor-sef (1979-1990) al Editurii Literatura artistica (ulterior, Hyperion) din Chisinau.
A debutat cu volumul Ma cheama cuvintele (poezie, Editura Carpati, Ujgorod, 1979). Este autorul a peste 20 de carti de poezie - Tarmul de echilibru (1982) si Mesaje la sfârsit de mileniu (ambele la Editura Literatura artistica, Chisinau, 1987), Arhivele Golgotei (Hyperion, Chisinau, 1990), Infruntarea lui Heraclit (Litera, Chisinau, 1998), Marul îndragostit de vierme (Augusta, Timisoara, 1999), Cavalerul Înzadar (Cartea Moldovei, Chisinau, 2001), de eseuri - Emisferele de Magdeburg (Prut international, Chisinau, 2005), precum si a antologiilor - Eterna Danemarca (colectia „Scriitori români contemporani”, Editura Eminescu, Bucuresti, 1995), Corabia de la mansarda (Litera, Chisinau, 2004), Arca dies (Cartea Moldovei, Chisinau, 2008).
Versurile sale fac parte din diferite antologii publicate în România, Ucraina, Rusia, Turcia, Bielarus, Macedonia, Suedia, Italia, Franta.
A obtinut Premiul National al Republicii Moldova (1998), Premiul Academiei Române (1997) si al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1987, 1995, 1999, 2000, 2002).
Este membru-fondator al PEN-Clubului din Republica Moldova.
Vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (începând din 1990), presedinte al Filialei Chisinau a Uniunii Scriitorilor din România (începând din 2005).

BULDOZERUL

Tu îmi ceri sa scriu
poezii frumoase
dar nu vezi ca din frumusete n-a mai ramas nimic:
e ca si cum i-as pune propriului mormânt
papion verde
e ca si cum mi-as trage peruca lui Mozart pe cap
si as iesi sa salut secolul care trece

Încerc sa scriu
dar ma pomenesc curatind în ritm dactilic cartofii
vreau sa gândesc
dar ideile mugesc ca vitele în abatoare

Oare vântul care misca atât de armonios frunzele
a amestecat brusc valorile
sau tu, Doamne, ai îmbatrânit
si începi sa confunzi notiunile
caci iata: vara nu mai este vara
copacul nu mai este copac
mlastina se da drept copie a marii
goarna se pomeneste în zori altoita pe pian
si, ca o dovada a firii tale dialectice,
vine buldozerul sa ma convinga
de farmecul romantismului sau funciar:
prrr-poc prrr-poc prrr-poc
rrrr rrrr rrrr -

si, Doamne, n-am nici un motiv
sa nu-l cred

FOARFECELE ERETIC

Hârtia pe care scrii e tot mai bântuita de fantome
cu vremea, cuvintele care au ocolit adevarul
se preschimba-n strigoi

Scrii si deodata mâna ta se loveste de-o umbra
scrii si nici nu banuiesti ca la capatul versului
te asteapta himerele gata sa te devoreze

Sari în laturi speriat
îti retragi mâna a renuntare
dar e târziu - personajele pe care le-ai inventat
te pândesc la orice întorsatura de fraza
nerabdatoare sa-ti înfiga cutitul în spate
ori suierându-ti cu ura printre dinti: "Ne-ai creat
ca sa ne umilesti, crezându-te superior noua!"
sau: "Nu stiai ca frumusetea fardata
e mai urâta decât urâtul?!"

Te grabesti sa-ti arzi numele, te razi în cap,
vrei sa pari altul -
dar mâna ta stravezie pervertita la scris
te tradeaza
de la tine duhneste cumplit a literatura

Si tocmai când crezi ca poate-ai scapat,
ca poate-au uitat de tine,
un foarfece eretic, acelasi foarfece predestinat
cu care pasoptistii îsi scurtau barbile
si, în zilele noastre, Mihai Ursachi îsi subtia mustata,
pune si el ochiul pe tine
îti ia urma

Pasii tai ezita, se bâlbâie
nu mai stiu
încotro s-o apuce

NOUA DANEMARCA

         „...Dar iar apare Hamlet, sa ne spuna
        Ca-i putred si în noua Danemarca“
           (Din volumul „Eterna Danemarca“)

În noua Danemarca nu e ca-n vechea Danemarca
aici e bine, e aproape sublim:
paiata are brevet de paiata
spartura din zid a fost ridicata la rang
de fereastra
noul rege iese dimineata în piata
cu o maimuta pe umar -
ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai sublim?

Ziarele au voie sa scrie despre
ideea de putred, despre duhul lui Hamlet-tatal
printul nu mai cultiva arta de a se întreba -
oricum n-ar ajuta la nimic
În sfârsit, alte idei,
alte viziuni bântuie printre ziduri

Nu, nu în noua Danemarca
nu e ca-n vechea Danemarca - lucrurile marunte
au dreptul sa compuna ele esenta
golul daca vrea se poate numi cerc
Polonius e acum directorul firmei
Lacrima Ofeliei SRL
iar teasta lui Yorick a ajuns material didactic
în scoala -
ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai sublim?

Ce sa va mai spun:
noua Danemarca e mult mai Danemarca
decât vechea Danemarca

VIZIUNI LA CERNAUTI (II)

Izgonita memorie, icoane proscrise
Pe peretii trecutului
caii verzi ai prezentului

Frunza de ieri se declara azi radacina -
ah, kir Doxachi, acestor sentimente
le va creste o alta inima?
aceasta mâna ciuntita îsi va creste
alt trup?

Fosforescente, umbrele s-au retras
sub tencuiala din ziduri,
bufoni vopsiti pe turla Arhivei de stat
sufla-n trompete. Jos, în galerii,
sobolani isterizati scurma diamantele imperiului
rod sigiliile, numele, vietile

Înnoptezi la hotel. Stai aici ca în propria-ti tâmpla
O, tineretea ta inventând zeitati!
treci prin ea acum ca printr-o
mitologie. Sufli în pietre, le crezi flaute
dar aerul ti-e sugrumat

E târziu si-n parcul municipal
spiritul gotic vine sa moara

Sub acest clopot de sticla, lumânarea sângelui
se zbate sa fie. Are nevoie de aer -
da-i respiratia ta!

ARGINT SI PENUMBRA

Va fi o zi când vei ajunge în spatiul dindaratul oglinzii
la linia despartitoare, mai subtire
ca aburul

- Iata, îti vei spune, cliseul în care s-a imprimat
negativul fiintei

Va fi ca si cum ai pleca
la ora de metafizica

Viata va fi marginea ramasa în iarba
în lumea celor îmbatati de imperfectiuni
si fericire

Vei sta pe acest limbo necunoscut
ca într-o sala de asteptare.
Îti vei bea cafeaua, vei mai adasta putin
pâna când sufletul se va acomoda la o alta
structura

Va fi argint si penumbra, mult argint si penumbra
un fel de Alaska ce da sa se uneasca
cu continentul unei Americi
de plombagina

Primele care se vor înmuia în transcendent
vor fi pleoapele tale
deschise dincolo cu fermitate
si eleganta

ARCA DIES (I)

Între timp, trecu si timpul
surpate sunt piramida, Olimpul

Îngerul mi s-a înecat în carne
nu mai am feresti
nici lucarne

Ferecat în mine
ca-ntr-o chilie
viata nu-i decât sânge,
biologie:
aurrum, khloros, ferum

Sunt lacrimae rerum

ÎNFRUNTAREA LUI HERACLIT

                     "Clipa cea repede…"
                             M.Eminescu

Când am intrat în râu era dimineata
nu se auzea curgerea
prin carnea mea transparenta scheletul tânar
stralucea glorios
"Da-l naibii de Heraclit, am strigat, eu voi fi
primul care se scalda de doua ori
în aceeasi apa" - si asteptam apa
sa prinda în jurul meu pojghita
apoi alergam în josul râului
s-o prind, sa-i aflu tiparul în care m-am oglindit
"Da-l dracului de grec, strigam,
cu tot cu dialectica si ordinea necesara"
si iar alergam în josul râului
dar de fiecare data apa era alta
alte si alte contururi lichide
alte oglinzi, alte muchii, alte linii

"Vezi ca ti se termina râul", îmi striga
de pe mal Îngerul
dar nu vroiam sa aud decât vocea sângelui orgolios
lustruind scheletul meu tânar
"Nu vreau sa stiu de nici un fel
de principii fundamentale, strigam,
sa ma lase în pace cu acest stupid panta rhei"
si alergam sa prind apa în care ma oglindisem o data
dar apa era alta
mereu si mereu alta alta alta

Amurgea când curentul cel repede
se mistui în marea indefinita
râul se terminase, acum
înotam într-o apa amortita, nepamânteasca, oglindita în sine
nu era curgere, nu erau valuri, nu rau limite
"E punctul Alfa, mi-am zis, o! de aici
nu-mi voi mai putea relua experimentul"

"Ti-ai cheltuit râul în zadar, altul
nu vei mai avea niciodata, esti prost ca toti ceilalti",
mi-a zis Îngerul trist
si-a plecat

CHIAR ASA

Chiar asa: beau vin de lemn câinesc,
manânc pâine de zar
ma încalzesc (de-a dracu’!) la focul gropii cu var
ma bâlbâi, tusesc, cad mereu de acord
înghit zoile cu demnitate de lord
colorez marginile noptii, cioburi de zile
- Clant! ma fotografiaza îngerul (monstru mic pe senile)
clant! clant! - si a doua zi apar în reclamele luminoase
pictat cu tot cu carne si oase

Chiar asa: trecut prin zodii si avataruri
ma câstig pe mine însumi la zaruri -
trist si urât si nefiresc
poet postmodernist în caftan boieresc
mulgând moara costeliva cu aripile cosoroabe
ca pe-o sonda din Emiratele Arabe
ori lustruind (cu sângele)
aceste cuvinte poeticesti
pe care le las mostenire
urmasilor mei Vacaresti

Chiar asa: vine îngerul (acelasi) simandicos
ma întoarce pe fata, pe dos
si zice: cinstiti cetateni, melanholiile si tristetile
îi sunt bune pe toate fetele
iar din aceste preaîncâlcite sentimente si stari
împleti-vom scripeti, pârghii si scari
pe care sa urce si sa coboare
Timpul pierzându-se în leganare
pâna dincolo de dincolo si peste

- Vrednic este?
- Vre-e-e-e-dnic e-este
vre-e-e-dnic e-este
vre-e-e-e-e-dnic e-e-este-e

FURNICA TRECÂND CA UN TRIUMF

Toata noaptea s-a auzit huruind ghilotina ploii

Dimineata, un soare tânar s-a aratat de dupa nori
si ai vazut primavara explodând într-o salcie
lucrurile spalându-si cu labute mici de pisica, fata
Fiu-fiu, fiu-fiu, descoperi uimit boboceii de puf
printre ramuri - ei, care mai au ceva
de spus lumii…

Pe masa de scris furnica trezita din amortire
trece invulnerabila peste coala ta de hârtie
ca un triumf

Nu, nu trebuie neaparat sa mori
ca sa-ti vezi sufletul urcând la cer, îti zici împacat,
în timp ce te încalzesti la flacara lucrurilor marunte.
Si renunti în gând la literatura

Apoi, ziua apune cu o buburuza în palma
si nori eleganti se amesteca
cu sângele tau usor electrizat
bun conducator de moarte

PROFESIONIST AL HIMEREI

Singur, cu nisipul desertului în palme
cu fotografiile marilor piramide
arse în scrumiera
expediam pe sub usa
scrisori incendiare catre himera
ma visam primarul Parisului, râvneam
la scaunul Patriarhului Ecumenic din Bizant

Stiu, stiu, iubito: ti-era rusine, ti-era jena,
ti-era desant
ca nu eu inventasem surubul
ca n-am fost eu acela care-a adus
cartoful în Europa
ca n-aveam bani nici noroc nici habar
Veteran al dezastrului - semanam ridiche si gulii
dar recoltam grecie antica: câte-o tona si ceva
la hectar

Într-un cuvânt, mi-o facusem cu mâna mea -
nu eram decât o canalie, o lichea,
omul din umbra, eminenta cenusie, cavalerul
cu tava
aducându-si singur pumnalul si-otrava
Îmi sapasem singur groapa - una în tavan
si alta-n podea

Împrejur - fete de nichel, inimi de cârpa,
sentimente de tinichea -
aceeasi lume pragmatica holbându-se
la inima mea înca întreaga
din care în curând
se va rostogoli bila neagra
la inima mea de regn necunoscut
la inima mea sarita de pe fix
la inima mea aproape nebuna -

mereu dorind ah! ceva
ce nu stie sa spuna