Nascut pe 6 iulie 1958, la Topolita-Grumazesti, Neamt. A absolvit
Facultatea de filologie a Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. Doctor īn
filologie (2004).
A fost operator chimist, miner, profesor, ziarist,
consilier cultural, director al Complexului Muzeal Neamt. Īn prezent, este
director
al Directiei pentru Cultura a judetului Neamt si conferentiar
universitar la Academiea de Arta Gheorghe Dima din Cluj.
Debut
publicistic īn revista Cronica (1974) si editorial, cu Ceremonii
insidioase (1985), la Junimea. A publicat apoi peste douazeci si cinci de
volume, printre care : poezie - Poeme īn alb - negru (1987),
Intimitatea absentei (1992), Cīntece de īngropat pe cei vii
(1993), Fratele meu, strainul (1995), Supravietuitorul si alte
poeme (1997), Complicitate (1998), Goliath (1999), Īngerul
cazut (2001), Gloria milei (2003) ; proza- Titanic svaiter.
Momente si schite (1997), Goliath (1999), Batrīnul si Marta
(2002) ;
eseu - Tinerete fara batrīnete si sentimentul tragic al
timpului (2004) ; teatru - Podul (2004).
Opera sa a fost
īncununata cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romānia (2001).
A obtinut, de asemenea, premiul filialei Iasi a Uniunii Scriitorilor pentru
poezie īn anii 1993, 1994, 1998, 2004, precum si premiul pentru īngrijirea
editiei Carnete maro (jurnalul poetului Aurel Dumitrascu, vol.
I-IV) īn 2006.
Adrian Alui Gheorghe a fost distins de catre presedintia
Romāniei cu Meritul cultural īn grad de cavaler (2004) si este cetatean
de onoare al municipiului Piatra Neamt (2005).
Adrian Alui
Gheorghe
HAI, REINER !
Īntīi si-a refuzat numele. Se
numea Reiner.
Sau se numea Dimitrie?
Sau poate Iacinto, un nume
neobisnuit
printre locuitorii tot mai
abstracti ai unei lumi care se
īnghesuia
sa urce īn cer. Sau se numea
Ezra.
Ezra se numea si casa īn
care locuia si
strada
si tara
si continentul
Sau nu. Se numea pur si simplu
Paul.
Paul e un nume pe care moartea
nu-l vede prea lesne, ea vine si
zice:
Unde este Paul?
Dimitrie zice:
Nu stiu unde este Paul!
Reiner zice: Paul descarca luna īn curte!
Carlos zice: Paul e obosit,
Paul doarme cu femeia lui
si femeia lui
tocmai viseaza si Paul merge
īnainte si face loc visului
sa intre īn lume!
Omar, care tocmai trecea pe
acolo,
zice mortii: Paul s-a dus dimineata
īn tīrgul de cīini
sa-i
īnvete sa urle ca oamenii!
Yannis s-a apropiat de moarte
si i-a zis: Paul
este Reiner sau
e chiar Iacinto.
Iacinto i-a spus mortii:
Paul e
Edgar!
L-am vazut eu pictīndu-l
pe Edgar
ca sa se ascunda!
Piotr
zice: Paul
nici n-a trecut azi pe aici,
el vine foarte rar pentru ca
īnsamīnteaza cu nisip
cīmpiile de la est
!
Atunci moartea zice:
Vei merge cu mine tu, Reiner,
dupa aia vii si tu Ezra
dupa care vii
si tu Dimitrie
te pregatesti si tu Federico
si daca īntre timp nu apare
Paul
vii si tu Iacinto
si tu Carlos
si tu Piotr
si daca Paul nu
termina de descarcat luna īn curte
vii si tu Alexandru
si tu Emanuel
si tu Iustin
si daca pamīntul
nu-i tot īnsamīntat cu nisip vii si
tu
Olivian
si tu Christian
si tu Aurelian
si tu Horst
si daca
femeia lui Paul īnca viseaza
limba inorogului mīngīindu-i coapsele
vii
mai īntīi tu Ioachim apoi vii tu
Patrick apoi tu Boris si pīna vine Paul
din tīrgul de cīini cu mīinile zdrentuite
de muscaturi
pīna se spala
de sīnge
vii tu Alvin
si tu Eduard si tu Antonio
si pīna Paul se
desparte de Edgar cu care
a īntemeiat o biserica pentru frica lor
vii tu
Nicanor si tu Yukio si tu Reiner
Dar pe mine, zise Reiner,
m-ai mai
chemat o data.
Nu-i nimic, zise moartea,
draga Reiner,
trebuie
sa īntelegi ca toate astea sīnt aleatorii
daca apare īntre timp Paul
schimbam
ordinea, uite, vezi cum trece un cīntec
prin gusa unei pasari
ca un glonte
nu stii īn sīngele cui se va opri
sau daca soarele se face
iarasi cuvīnt ca
la īnceput īti dai seama ce grea devine soapta
si cum ai
sa poti respira
dintr-un vazduh ca un cap de marinar smuls
cu tot cu
cosul pieptului
?
Hai, Reiner!
GLORIA
MILEI
Am iubit piciorul pe cīnd nu stiam ca este
picior si
pielea mīinilor am iubit-o
pe cīnd
nu stiam ca seamana cu frunza
scrumita
de cactus,
am iubit inima, Doamne!, sarea printre
coaste ca
un paralitic
ca o broasca
electrocutata usor cu doua radacini
de
menta
cu doua fire de muzica
mi-am muscat limba si am vazut ca
este buna
mi-am īnghitit lacrimile
pareau seminte de ochi
aripi de
ochi atīt de grele ca se scufundau
imediat īn arterele prin care se duc zi si
noapte
iluziile din lume
si atunci am īntīlnit primul om
o aratare
ca soarele care iese dimineata din nisip scuturīndu-si
panglicile
colorate din par
dupa ce s-a īmpreunat
cu toate dobitoacele
viclean
ca piramidele care
ademenesc moartea cu misterul lor
si i-am strigat:
glorie milei!
i-am strigat: cum legi doua constelatii de stele din
sīnge
cu venele astea sīrmoase?
cum chemi ploaia
daca nu stii decīt
numele
apei cu viermi din causul lunii?
Cum se spune la
copac?
Copac!
Cum se spune la iarba?
Iarba!
Cum se spune la
apa?
Apa!
Cum se spune la vin?
Vin!
Cum se spune la
mīna?
Mīna!
Cum se spune la gura?
Gura!
(Si mai tīrziu, asezati
ca salbaticiunile
satule pe mormanul de carne zdrentuita
care ar explica
de ce disperarile fragede sīnt subversive:)
Cum se spune la
viata?
Tramvai!
Cum se spune la moarte?
Tramvai!
Cum se spune la
iubire?
Tramvai!
Cum se spune la timp?
Tramvai!
Cum se spune la
uitare?
Tramvai!
Cum se spune la rīs?
Tramvai!
Buuun!
Recapitulam. Cum se spune la dinte?
Pīine!
Cum se spune la
tristete?
Cercel!
Cum se spune la destin?
Prizonier!
Cum se numeste
omul care tīraste pustiul dupa el?
Luna!
Dar cel care nu mai are nici un
nasture la piele?
Steag!
Dar cel care se duce?
Pescar!
Gloria milei gloria milei gloria milei
sic transit gretos ca verbul
trezit
ca pasta albicioasa
īn care īnoata diamantul
care n-a stralucit
niciodata pentru adevar
de cīnd cuvintele au ajuns sa fie folosite
īn
locul pīinii nici bratele crucii nu mai
īmbratiseaza pe nimeni
o
rugaciune
capata forma trupului
la capatul ei stiu:
toata viata ti-e
data ca sa tai gītul unei lebede.
Gloria milei gloria milei gloria
milei
daca nu risti nimic poti cīstiga
la roata norocului īn
bīlci
aceasta lampa cu crampe
aceasta dupa amiaza cu subsolul
inundat
acest demon pe care īncaleci
si pleci la piata
e foarte
important sa nu īntrebi de ce
providenta are doua mīini scurte
ca de
copil. o aud cum bate excitata
īn preajma unui cīntec care e despicat
metodic
de o aripa de fluture
tot universul e facut felii, felii
prima
taietura e dificila
aripa se ascute cu fiecare rana
devine atīt de fina ca
dispare
īn despicatura
care se repeta la nesfīrsit
Glorie milei
glorie milei glorie milei
secunde cu zgīrciuri arunc frumusetii
sa ma
lase sa trec
ochi pentru dinte
moarte pentru noptile cu stele puhave de
nemurire
dinte
pentru lacramile pe care patineaza un duh
si carnea mea
o arunc frumusetii
o rup bucata cu bucata de pe oase
oasele chiar le
sfarīm
si i le pun dimineata
īn cale momeala sa-mi spuna, doar sa-mi
spuna
atīt
daca merit tot ceea ce risipesc
daca nu cumva la un moment
dat cartilajele visurilor
se vor īntari atīt de tare
īncīt voi ramīne
īntepenit īntre doua lumi
ca Dumnezeu
īncīlcit īntre firele de
hula
īntre ferestrele care se scuipa
cu toate culorile vii
cu toate
cuvintele moarte.
CONCERT LA O TOBA
SPARTA
Stapīnesc arta tesalatului de cai morti
sīnt maestru īn
arta desalatului de inorogi
un lustruit de stele noaptea e ca un
concert
la o toba sparta - īmi reusesc si una si alta
īnghesui piticii
īn lumi tot mai mici
dintr-o irepresibila dorinta de ordine
pīna intra
unul īn altul si ultimul
īl ascund sub cheia care nu mai deschide nici o
usa
lumea e un muzeu, stiu, asez exponatele
īn fiecare dimineata le
sterg de orice duh
pun etichete le schimb īntre ele oricum
cine mai
viziteaza acest spatiu atīt de īnchis
care nu mai comunica decīt cu
moartea:
mica smecherie complicitatea trupului cu vagauna de cer
si-n
apa pe care-o beau s-au īnecat vapoare
le gasesc simt disperarea
marinarilor
lipiti cu pielea de racoarea apei ceea ce simt
pe cerul gurii
luptīnd cu setea e chiar moartea lor
scriu despre ziua īn care vin
herpesurile
scriu despre cīrtita care scoate botul rozaliu
din negrul
hīrtiei pe care scriu
si, doamne, cīnd trebuie sa traiesti fiecare
cuvīnt
pe care-l spui tremur de spaima ca pe cerul gurii
(ah) calea
rastignitilor va fi
(ah) carnea vīnata a picioarelor tale o voi iubi
(ah)
parul mortilor va flutura
BOLERO
(Pe partea
nevazuta a lunii, a lumii, a noptii, jumatatea de cīntec: partea nevazuta a
cīntecului care se rosteste fara cuvinte; daca vrei sa gasesti rima la soarta
īnghesui īn celalalt vers o suta de oameni-brute alergīnd sa īngroape soarele,
sa-si verse sīngele īn el, sa-l stinga; un barbat si o femeie sīnt o
rima
decenta īntr-un cīntec care nu se mai aude din cauza tobelor din
urechi)
El īi spune
sīnii tai sīnt jumatatile de mar
pe care am
cheltuit raiul
si ea īntelege
tu esti poarta prin care moartea
intra īn
lume
el īi spune
cīnd mi-ai furat secretul nasterii
poate
dormeam
poate visam
poate eram trist dupa explozia vreunei
inimi din
sirul pe care a trebuit
sa-l īncerc
si ea īntelege
tu esti lava
vulcanului
care nu se stinge niciodata
care matura tot cīnd erupe
īn
noptile ca niste cupe cu otrava
sorbiturile lungi trec direct īn vine
el
īi spune
tu esti cararea care duce
īn asezarea aceea fara nume
unde
oamenii descifreaza pe limbile focului
semnele unei boli fara
leac
fericirea care linge mīinile zidului
ea īntelege
tribul s-a adunat
sa atace partea nevazuta
a lunii
partea nevazuta a lumii
partea
nevazuta a cīntecului
pentru ca toti vad mierla
dar nu vad samīnta care
rodeste
īn gusa ei
vad trupul īn care se lupta ziua cu noaptea
dar nu
vad maruntaiele īn care iubirea
se face umezeala
fierbinte
tu vii de pe partea
nevazuta a cīntecului
daca te īmbrac īn
cuvinte
te īngreunezi si
ramīi
te vei īngropa īn
pamīnt
īn porii pielii tale va intra
griul
vreunei tristeti
poti pleca precum secunda care īsi ia
īnapoi
proiectul ei de lume
- oamenii n-au timp sa traiasca
īntr-o
viata
nici clipa nasterii -
nimeni n-a iubit mutenia
fara sa o
traduca
īn galagioasa limba a sīngelui.
PATA DE
CEAI
Moartea e pata de ceai de pe masa
hai sa-ti arat cu degetul o
īntind
si o fac tot mai mare
o fac cīt un continent la o
scara
oarecare
o fac cīt harta pamīntului
chiar si bucata noastra de
lut o
rup de sub picioare
acum ai sa stai suspendata
ca fumusetea
pe chip
ca sarea pielii care si-a smuls
radacinile din piele
acum
numai īn fata ta ma deschei la coaste
si nu mi-e rusine
inima mea o
mirosim amīndoi
e ca o capsuna putreda
mai pastreaza ceva din
aroma
gradinii devastate de inorogi
nu-i vorba de o tristete
desi
de atītea ori pielea scapa trupul
pe strada, aluneca precum un
fetus
printre degetele care nu stiu limba mortii
ca si cum ar trece un
scīrtīit dintr-o parte
īn alta prin camera
un scīrtīit cu ochii
oblici
de japonez care cultiva
bete de biliard
oricum, la etajul
patru este un mort
oh, e mai aproape de Dumnezeu decīt
noi
ANIMALUL
Sīnt animalul dresat de poezie. O
ciudatenie
spun cei care se pricep la animale
dar si cei care se pricep la
poezie
īn fiecare zi vin īn jurul gratiilor mele
ma urmaresc se minuneaza
urla
pentru ca urletul meu sa-l auda iesind din gītlej
ca un fat din
uterul mamei lui.
De fapt, asta fac: urlu.
Urlu cīnd īmi īntind bomboane
colorate copiii
cuprinsi de lacomia cunoasterii.
Urlu cīnd se saruta
īndragostitii
care vor sa ma īnvete cum se descuie moartea
- cu un sarut
-
simplu, buzele se lipesc una de alta
saliva se uneste si se face un fir
de apa
aproape otravit
ochii se lipesc īntre ei cu pleoapele
ca niste
ventuze de piele pe care se gasesc insesizabili
pedunculi care se īntretes o
plasa deasa deasa
Din cīnd īn cīnd dumnezeul meu ia biciul
si ma
scoate din cusca
mi-e frica precum carnii abandonate de duh
vad omenirea
īntreaga facīnd un pas īnapoi
animalul din mine simte mirosul
sīngelui
alge putrezite pe fundul marii
e un spectacol sa vezi atītia
oameni tremurīnd
din cauza fricii mele
Uneori se fac demonstratii
practice īn fata
custii animalului dresat de poezie:
doamne noi
palide suflete urcam pīn' la tine
ca furii doar noaptea cīnd firul de
iarba
cu fruntea e-n cer si cīntecul broastei e imnul
de care te lepezi ca
de o tristete toxica
eu urlu urlu
de ce ne punem piele
peste suflet toamna
si-n cupa carnii sufletul e ud
eu urlu urlu
ah toate rufele au pornit
spre sud
s-arate calea stīrcilor albastri
eu urlu
urlu
poetii īnsisi īmi citesc poezii poezii
eu urlu urlu
sīnt
purtat din casa īn casa
urletul meu sa-l auda gīngavii
sa
vorbeasca
schiopii sa mearga
orbii sa vada
poezia mi-a dat putere sa
urlu
poezia mi-a facut unghiile sa creasca
cu tot cu brate cu tot cu carne cu tot cu
oase
dar vi s-a īntīmplat vreodata sa credeti
ca numai
singuratatea e iubire?
eu am urlat de singuratate si urletul meu
a smuls
doua stele
din cuiburile lor.
Biblioteca de poezie
poeme īn
franceza
Biblioteca ZOOM
POETARIUM - biblioteca de poezie
biobibliografii, poeme,
foto - poeti romāni invitati la
Festivalul Primavara
Poetilor / Le Printemps des Poetes
biobibliografie autor
© i Linda Maria
Baros
2007 - 2010 © conceptie grafica Linda Maria Baros
